Category: Educație

Cuvinte

„Mulțumesc”, „Cu plăcere”, „Te rog”, „Te iert”, „Felicitări”, „Îmi cer scuze”, „Te înțeleg”

În ultimul timp am realizat cât de importante sunt cuvintele de mai sus și am început să le folosesc cât de des pot. Acum, după Ultra Trail du Cap…

Trezit Devreme

Sigur mama râde și cu cur*l de mine. Parcă o aud cum îmi zice-n glumă:

Păi eu când eram de vârsta ta, mă trezeam la 4 în fiecare zi, și nici nu lucram în armată. 

 

E un trend fain trezitul ăsta cât mai devreme. Trend împrumuta…

Aclimatizarea lui Killian si a lui Emelie

Kilian și iubita lui Emelie concretizează un nou proiect #testingourselvs în care își povestesc experiențele ce le-au avut împreună. Alergare, ultramaratoane, munți înalți.

Mai jos sunt informațiile ce au făcut cu o lună înainte de …

Cum dorm titanii

Dacă vrei să ai o creștere constantă în forma fizică, în productivitate sau pur și simplu în starea ta de bine, îți recomand să acorzi o atenție sporită somnului.  Somnul e o “ustensilă” vitală, importantă în viața noastră și una dintre cele mai negl…

Castigatorul ia totul

Societatății în care trăim îi plac superstarurile. Îi recompensăm pe cei care sunt #1. Recompensele sunt deseori răspândite fără sens. Răsplătim #1 de zece ori mai mult decât #10 și de o sută de ori mai mult decât #100.

Într-o socie…

Metoda Kayzen

Kayzen se referă la îmbunătățirea fiecărui aspect al vieții puțin câte puțin pentru obținerea  rezultatului dorit. Conform citatului foarte celebru în ardeal if you are not growing you’re dying.

Această metodă e fo…