Ce avem în comun oamenii și cepele? Ambii suntem făcuți din straturi.

Ceapa are la exterior foița aia subțire pe care o cureți când vrei să faci o tocăniță, dacă știi să gătești. Foița aia are un scop bine definit: protejează și ține la un loc celelalte straturi.

Omul are câteva bunuri materiale de care poți să-l dezbraci după prima frază rostită dacă ești cât de cât isteț.

O ceapă este mai mult decât primul strat, nefolositor, este suma tuturor straturilor și miezul ăla dulce.

Un om este mai mult decât suma bunurilor materiale, de la exterior, cu care poate, se acoperă. Straturile omului sunt familia ce-l înconjoară, serviciul ce-l deține și-l definește, ceea ce face în timpul liber. Desigur că omul este mai complex decât o ceapă și are mai multe nuclee pentru că deține trei vieți: una privată, una public și una secretă.

Fiecare viață reprezintă nucleul dulce ce trebuie acoperit cu straturi. Altfel nu ar avea sens, ar fi o viață incompletă.Ce? Tu ai văzut ceapă făcută doar din miez dulce? Chiar și arpagicul are o foiță ce-l acoperă.

La ultimele alergări m-am întrebat dacă m-aș „decoji” de straturile mele cum decojesc o ceapă când fac câte-o salată, dacă aș renunța la:
* bunuri materiale;
* pasiunea pentru alergare;
* job;
* pasiunea pentru citit și cum funcționează corpul;
* plăceri, dureri, traume, suferințe;
* familie;
* cunoștiințe;
* amintiri;
* planuri;
* sentimente;

Cu ce aș rămâne? Care ar fi „miezul” meu ăla dulce?

E unul din domeniile ce l-am menționat mai sus? Cu ce aș rămâne dacă aș fii gol pușcă?

Apoi mi-am revenit.

Toate cele de mai sus mă definesc.

Eu sunt suma tuturor sentimentelor, planurilor, plăcerilor, experiențelor, pasiunilor, activităților. Nu pot să renunț la ele și să ajung la un „miez” imaginar.

Ele sunt miezul. Fiecare dintre ele reprezintă nucleul definitoriu.

Nu suntem deloc o ceapă. Suntem un răsad în care cresc cepe. Unele roșii, altele verzi, unele tinere, altele numai bune de mâncat sau aruncat.

 


Timp de 7 ani am alergat doar pentru mine.

Urmează să o fac pentru alții.  Donează 💲 apăsând pe link-ul de mai jos. Hai dă click să-mi vezi pagina.
12 ore pe bandă - Record National
În 13 Iulie mi-am propus să alerg câți mai mulți kilometri, timp de 12 ore, pe bandă, în cadrul crosului HOSPICE Casa Sperantei. Până atunci am să mă antrenez și mi-am propus să adun (1̶7̶0̶0̶0̶) 11400 Ron.

Bani care ar ajuta echipele HOSPICE să facă 100 de vizite la domiciliul pacienților.

Vestea bună este că sponsorul cursei mele, BELAQVA Spa and Wellness, va dubla suma strânsă la final pe această platformă. Așa că dacă tu donezi 100 de lei, Belaqva va dona de asemenea 100 de lei și uite așa putem rostogoli binele către mai multe persoane care au nevoie de Casa Speranței.


 

Ti-a plăcut articolul?
Mă poți sprijini pentru a scrie mai multe prin Patreon!
Ce-i în capul meu de alerg 12 ore pe bandă pentru Hospice?
Câteva cuvinte pre Campionat Mondial: Trilhos dos Abutres Portugalia 2019

Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://roberthajnal.ro/blog/2019/05/30/gol-pusca/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /srv/users/serverpilot/apps/roberthajnal-ro/public/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /srv/users/serverpilot/apps/roberthajnal-ro/public/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19