Parangu Night III si o minivacanta în Petrila

Am ajuns la al 4-lea an de alergare montană. Parangu Night, a fost şi anul acesta, ca şi anul trecut prima cursă din an. Concursul a fost un motiv în plus să vin pe meleagurile natale. Să alerg pe dealurile care mi-au înconjurat copilăria şi să-mi vizitez familia. Unele dintre cele mai faine activități pe care le poți face.

După alpiniada de la Vatra Dornei m-am ales cu o mică răceală. Nu ceva grav dar supărătoare. Singura problemă a fost respirația și o tuse enervantă.

Am încercat să mă vindec cu o sută de litri de ceai, un kg de miere cu ridiche neagră și alte leacuri mai mult sau mai puțin băbești. Funcționau până în momentul când ieșeam afară și inhalam aer rece.

Am plecat de joi din Brașov, cu trenul de ora 6, ce duce la Budapesta și trece și prin Deva. A plecat la 6 dimineața. Dureros de devreme.

Am ajuns acasă, în Petrila pe la 14 unde mă aștepta mama să mă răsfețe cu celebra ciorbă de burtă. Am mâncat 2 porții și m-am pus să-mi odihnesc oasele în patul de acasă in speranța că voi ajuta răceala să-mi iasă din organism. Nu s-a intamplat asta. Ma  simţeam moleşit ca o ceapă fiartă.

Următoarea zi am petrecut-o pe traseu, am mers în recunoaștere. Albul ambiental nu venea de la zăpadă, cum ne așteptam, ci de la ceața care ne înconjura. Am urcat în mare parte la pas dar parcă fără entuziasm. Entuziasmul l-am păstrat pentru a degusta mâncărurile gătite de mana mamei.

Parângu Nigha Challengle III – concursul p-zis.

Totul parcă s-a desfășurat pe fast-forward. Incălzirea, pozele de la start, chiar și cursa în sine.

S-a plecat tare din start și s-a continuat într-un ritm foarte tare. Viorel cu Andrei s-au distanțat încă din prima parte a cursei fără speranțe de a-i mai ajunge. Am mai rămas cu Florin Munteanu, la duel. Un fel de deja-vu, deja conu căci anul trecut am fost în aceași situație. Anul ăsta  mers/alergat cot la cot cam 90% din traseu.

Pe final am mai avut eu o viteză în plus, pe care am folosit-o. El a avut ceva probleme cu frigul, când a ajuns în golul alpin și l-a făcut să piardă secunde prețioase.

Ajuns la final abia am apucat să mă încălzesc și nu o zic că a fost o cursă prea scurtă ci că pulsul meu a luat-o razna încă din primul kilmetru și s-a temperat foarte târziu, aproape de final.

Ehh…într-un final mă declar mulțumit de rezultat. Până la urmă am venit mai bine cu 4 minute decât anul precedent. Nu puteam să-i prind pe Andrei și Viorel, care au câștigat cursa, nici dacă prindeam cea mai bună zi a vieți mele.

Au avut forță, dorință și suflu pentru cursa asta mai mare ca mine. Deci până la urmă “mărimea” contează. A fost tot ce am putut să dau în ziua respectivă.

A fost foarte fain să 0 văd pe mama, sor’mea, Melinda (varămea) şi pe Ciprian la cabană, la premiere. E mereu o plăcere să prezinţi persoanelor apropiate, “lumea” alergării montane.

Să le spui celor care nu au avut până acum tangenţă cu alergarea montană că Geanina are 2 copii acasă şi aleargă foarte bine. Că Florin Munteanu are “26 de ani” şi alte bârfe din interior.

Concursul a ajuns la a III-a ediție și crește de la an la an. Atât în calitate cât și în consistență.

Mai mulți participanți, record de cursă greu de doborât, premiere tradițională, primarul prezent la premiere și alte aspecte pe care organizatorii le-au subliniat pe pagina lor de facebook. E bine că ei sunt conștienți și de minusurile concursului și de la an la an sunt convins că le vor înlăturare.

Minivacanța a trecut și ea pe fastfarword. Au primat vizitele apropiaţilor şi mâncarea din belşug.

Oricum aștept să revin în Brașov, sănătos sper, și să reiau antrenamentele de alergare. Atât pe poteci cât și în sala de cardio-bosu-forță.

Până la următoarea competiţie, sănătate şi putere de “muncă”.

Ti-a plăcut articolul?
Mă poți sprijini pentru a scrie mai multe prin Patreon!