Sunt în punctul vieții în care știu că prefer hainele să-mi miroasă a fier de călcat mai mult decât a unui parfum scump, pielea să miroasă a munte și că un salar bun nu mă fericește la fel de mult ca dorința de a fi liber.
Î̶n̶ ̶c̶â̶t̶e̶v̶a̶ ̶z̶i̶l̶e̶ ̶u̶r̶m̶e̶a̶z̶ă̶ ̶s̶ă̶ ̶î̶m̶p̶l̶i̶n̶e̶s̶c̶ Am 30 de ani și deseori mă întreb ce am făcut remarcabil până la vârsta asta.
E destul de ușor de căzut în prăpastia „niciunui lucru semnificativ” pentru că involuntar ne comparăm cu părinții noștri care la vârsta noastră păreau că au toate lucrurile puse în regulă. La 30 de ani aveau 3 copii și fiecare dintre ei un job. Tata miner, mama strungar.
Însă nu vizitaseră nicio țară străină și o mică posibilitate de a privi către interiorul lor.
Noi avem luxul ăsta. De a ne pune pe primul loc, de a ne urmări visurile și a acționa în direcția lor.
Înainte de campionatul mondial din Portugalia a trebuit să așteptăm, în aeroport, sosirea întregii delegații. Alergătorii și staff-ul întârziau să apară pentru că vremea ploiasă punea bețe în roate aterizării.
Eu eram în aeroport și am mers la punctul de informare dedicat loturilor participante să întreb de ei.
Persoana care era la recepție m-a recunoscut și din una în alta am ajuns să ne întrebăm câți ani avem.
Eu i-am spus că urmează să împlinesc anul acesta 30 iar el mi-a spus că urmează să împlinească 40.
L-am întrebat care crede el că principala diferență între 30 de ani și 40?
El mi-a spus așa:
Dacă viața ar fi reprezentată de un pod și tu trebuie să treci peste el, la 30 de ani ești încă în prima treime, oarecum la începutul lui, încă te poți întoarce către start.
Și poți să încerci să o iei pe alt drum.
Atunci când ai 40 de ani deja ești cam pe la mijloc și ești cam nevoit să privești doar în față și întoarcerea nu își mai are sens.
Eu încă NU am ajuns la 40 și nu pot trage concluziile vârstei respective dar curând urmează să împlinesc 30 de ani și aș vrea să pun în balanță cele două vârste.
Acum, la aproape 30 de ani îmi simt mintea conectată la corp și corpul la minte.
Mă simt copt fizic. Pot să mă axez pe creier.
Încă îmi simt corpul modelabil. Încă poate să fie o reflexie bună a gândirii mele.
Acum nu mai pierd nopțile. La 19 ani câteva ore de somn îmi erau suficiente și puteam să fiu apt pentru înviorare.
Mă las descurajat mai greu. La 19 ani orice eșec pare devastator.
La 30 îmi dau seama că succesul este definit de „încearcă și eșuează” nu de o singură încercare.
Dacă la 19 ani făceam chetă să bem cât mai mult vin într-o singură noapte acum tot ce am nevoie e o sticlă de vin și o singură noapte.
O companie potrivită îmi e suficientă. Nu caut să fiu în mulțime.
O carte îmi e suficientă. Nu caut să citesc biblioteci.
Încă dorm la prânz.
M-am apropiat tot mai mult de familie.
Am devenit mai selectiv.
Cea mai prețioasă resursă a devenit timpul.
Încă nu știu să repar o pană de bicicletă. Dar știu să le fac.
La 30 de ani fiecare zi e o sărbătoare.
