Se zice că la Ultra Trail du Mont Blanc se uită aproximativ 1 milion de oameni de pe tot globul.
La finalul lui August, în 31, voi participa pentru a 4-a oară la UTMB, considerat de cei mai mulți alergători cel mai popular concurs de alergare montană din lume. Aici, voi da o „roată” în jurul Mont Blancului plecând din Chamonix și +20 de ore mai târziu sper să ajung în același loc după ce am alergat 170 de kilometri prin 3 țări: Franța, Italia, Elveția și iar Franța.
Anul trecut am ajuns, ca într-un vis, pe locul 2 din peste 2000 de participanți, cu multe lacrimi în ochi și o mare durere de cvadricepși. Însă abia după 4 ani, după 4 ediții la care am luat startul (1 CCC și 3 UTMB) pot spune că m-am acomodat cu ce am de făcut, am intrat într-o rutină.
Știu că cel mai ieftin e să zbori în Milano și apoi să iei un Flexibus până în Chamonix, cunosc cele două văi, locurile ieftine de cazare, ce locuri să eviți și pot să ies la alergare în bustul gol chiar și pentru trase de peste 20 de kilometri sau în zilele cu vreme bună aș putea să alerg cu bani de o franzelă și o cola un maraton întreg prin Alpi.
Dacă anul trecut mi-am început ultimele 30 de zile de pregătire cu o cursă de 24 de ore, anul acesta am ales să încep cu un cantonament în Predeal pentru a aduna kilometri și a-mi intra într-un ritm.
Mi se pare mult mai confortabil, mai ușor de realizat, ce mă va aduce în cea mai bună formă până la linia de start.
Anul trecut, ca și anul acesta, un pas important în pregătirea mea îl are statul la altitudine – cât mai aproape de 2000 de metri. Jack Daniels spune că nu altitudinea joacă un rol esențial în pregătire ci faptul că te izolezi și îți conturezi toate activitățile în jurul alergării te ajută, te disciplinează. Îi împărtășesc ideea și simt că izolarea mă pune departe de ispite și pot aduna kilometri în liniște.
Refugiul Bertone
Unul dintre cele mai bune locuri unde poți să te antrenezi și oxigenul să fie rarefiat, în Alpi, este la refugiul unde un prieten bun, român, este barman: Sergiu.
Și anul trecut am stat aici și am fost dat pe spate de peisaj, atmosferă, personal însă trebuie să mărturisesc că am fost puțin ignorant.
Nu m-am întrebat:
„Cum a luat naștere acest refugiu?” sau
„Cine se află în spatele lui?” că nimic nu ar fi existat dacă n-ar fi oameni care să însuflețească chiar și o cabană.
Așa că urmează o mică istorie a refugiului.
În primul rând „refugiu” este un cuvânt nepotrivit pentru a descrie locul care este cât o mare cabană. Este mai mult un Mălăiești decât un Țigănești. Adică cât trei Mălăiești puse cap la cap.
La Bertone găsești un peisaj care arată diferit în fiecare zi, datorită vremii sau stării tale interioare. Aici găsești un comfort care pare nepotrivit pentru un loc în munți. Și ce ne interesează cel mai mult e că există mâncare.
Găsești negereșit mic-dejun, prânz și cină, locuri de cazare, dușuri și toalete foarte curate, flori, doi câini (Ares și Virgola) o pisică, bereee, prăjituri de casă și cafea bună.
Refugiul este recondiționat de Lorenzino Cosson care a avut un prieten foarte bun Giorgio Bertone. Împreună au reșit să facă o sumedenie de lucruri, printre care și să se cățărare, în premieră, pentru italieni pe peretele de Sud-Est între The Nose și El Capitan în Yosemite Valley.
Asta pentru că alergarea încă nu avea popularitatea ce o are acum.
Pe lângă faptul că sunt peisaje ce-ți taie respirația, la Bertone simți aerul de prietenie pe care este clădit acest refugiu. Se simte prietenia ce-o are Lorenzino încă pentru prietenul Bertone, care a murit într-un accident de avion acu 40 de ani, se simte prietenia dintre conducerea Cabanei Bertone și angajați, se simte prietenia dintre angajați și ghizi, dintre angajați și clienți care se schimbă zilnic.
În cei doi ani cât am stat aici am fost încurajat de către fiecare persoană ce lucra aici în pasiunea mea și au sărbătorit gând la gând reușita: locul 2 de la UTMB.
Pe lângă asta m-au pus la masă din prima clipă de când am ajuns, au avut grijă să am un colțișor al meu și nici nu mi-au dat sector de îngrijit.
Pentru mine a fost un mare cadou ce l-am primit pentru că am avut ocazia să stau aici și să cunosc angajații, șefii, să fac recunoașterea traseului și să mă întorc în același loc, ca și cum m-aș întoarce acasă.
Merită să le tregi pragul când ajungi prin zonă și să le spui că suntem prieteni.
Site: rifugiobertone.it;
Telefon: +39 347.032.57.85;
