Pentru sportul de anduranță mintea și creierul joacă un rol important. Sunt două lucruri diferite. Creierul se ocupă de toată treaba rațională, iar mintea de partea artistică. Ele te ajută dacă le ai din plin sau deloc. Fie ești inteligent, experimentat, te cunoști pe tine și știi de ce are nevoie corpul tău (ai creier) și îi dai ce are nevoie, fie îți golești mintea încât să te gândești la cât mai puține lucruri.
Cunosc oameni din ambele categorii. Unele persoane sunt ancorate în câte o stare mai mult decât în cealaltă. Ideal ar fi să poți să cuplezi când pe o stare, când pe cealaltă și să conștientizezi în care te afli.
Fie cauți soluții în „pământesc”, fie te transferi în „astral”. Știu că ultima dată când ai auzit cuvântul ăsta a fost la „Călin file de poveste”. Știu că sună cam romantic, dar asta e soluția pentru a-ți păcăli creierul care-ți va pune o mulțime de întrebări.
Acum câteva zile am alergat 12 ore pe bandă, aproximativ 135 kilometri, în contextul în care cea mai lungă alergare de antranament a fost de 1h45 minute, adică vreo 24 kilometri. Peste cei 24 de kilometri, sâmbătă, am alergat încă 10 ore 15 minute sau 111 kilometri. Nu mă bat cu cărămida în piept că am reușit să fac asta, deși m-am antrenat atât de puțin, dar vreau să-mi acord puțin credit din alt punct de vedere.
Chiar și mie mi se par niște cifre incredibile și îți spun sincer că sunt speriat în fața lor și înghit în sec, dar îmi dau singur un high-five pentru că în cele din urmă am făcut-o.
Poate că am și un fizic pregătit, poate că am alergat curse și mai lungi care m-au ajutat și mi-au întărit corpul, poate că au fost și curse montane care teoretic sunt mai grele, dar mintea i-a luat fața fizicului la testul ăsta.
O spun din start că nu aș fi reușit să fac asta singur, într-o sală de fitness. Energia participanților, dinamica zilei, susținerea familiei si susținerea voluntarilor mi-a ușurat munca.
De ce a fost dificil să fac asta? Pentru că de-a lungul zilei am m-am izbit de câteva ziduri, de câteva provocări, care mi-au făcut ziua mai dificilă.
PROVOCAREA #1: Micul-dejun pe bandă
Chiar dacă imediat după ce m-am trezit am mâncat niște cereale cu lapte, știam că ceea ce voi comnsuma de la prima oră va avea un impact mult mai mare asupra prestației mele.
Caloriile consumate sunt mereu o provocare când încerci să pui un picior în fața celuilalt în ritm de alergare.
Pentru alergarea de 12 ore am încercat să-mi ating treptat-treptat o limită. Să mănânc până ce simt că nu mai intră și să continui să alerg până ce mi se face iar foame. Asta dacă mâncatul dozat nu mai funcționează. Și de la un punct încolo nimic nu mai funcționează conform planului.
Chiar și inspirația-expirația funcționează greu. Chiar și bătutul inimii care e o treabă a sistemului nervos parasimpatic e o treabă dificilă și deseori ești surprins că inima bate mai tare decât ar trebui și nu o poți controla.
Gelurile Spring ce am ales să le mănânc mi-au dat energia de care aveam nevoie, mi-au ținut genunchii puternici și stomacul întreg. Nu am avut senzația de balonare, de prea plin sau alte probleme intestinale. Am alternat cu lichide: suc de portocale, de caise, limonadă, apă ca să fiu sigur că sunt suficient de hidratat.
PROVOCAREA #2: Alergarea la prima oră
Toți sportivii am vrea să dormim cu orele înainte de un concurs sau un test ca acesta.
Însă planurile de acasă… Eu nu am avut un somn de 8 ore cum mi-aș fi dorit, ci undeva la vreo 5 ore. În plus săptămâna a fost foarte plină și de asta îmi era și mai teamă că stresul de care am avut parte toată săptămâna își va pune amprenta asupra prestației mele.
În plus nu am avut un plan de acasă de tura asta.
Orele puține de somn și starea mea letargică au fost un test simplu pentru că mi-am imaginat cum trezesc un oraș întreg cu care urma să-mi beau cafeaua.
Mi-am imaginat cum torn cafea pe fiecare stradă ca să grăbesc trezirea lui, fix cum a făcut Elizabeth în cartea Prietenul Nevăzut. În plus i-am spus mamei mele să vină cu cafea făcută, cu puțin chec a intrat la fix.
PROVOCAREA #3: Încet la început, tare pe final
Când m-am urcat pe bandă am început cu 10 km/oră și am terminat pentru 10 minute cu 16 km la oră. Iar majoritatea timpului i-am petrecut la 12 km pe oră. Ceea ce m-a ajutat să-mi ating borna dorită de 135km.
Am început încet și am terminat în forță, ca la fiecare concurs important. Am luat asta ca pe o provocare, ca pe un concurs de categorie A și l-am tratat cum aș trata un concurs important.
Este o provocare să te temperezi atunci când alergi distanțe așa de mari, dar niciun ultramaraton nu poate să înceapă prea încet, spun cei mai experimentați.
PROVOCAREA #4: Zgomotele, saluturile, oamenii
Chiar dacă am simțit energie pozitivă din partea voluntarilor si organizatorilor, de la un punct unde orice sunet a devenit deranjant. Asta m-a făcut să mă gândesc că mi-ar fi fost bune niște dopuri de urechi. De ce? Ca să nu mă scoată din transa de care aveam nevoie. De faptul că tot ceea ce-mi doream e să-mi pierd spiritul în zare și să revin cât mai târziu posibil înpoi în corpul meu.
În plus a fost un flux de foarte mulți oameni care mă întrebau ce fac, dacă sunt ok. Am apreciat fiecare salut și m-am bucurat, dar tot ce aveam nevoie după 6-7 ore de alergare e puțină liniște și intimitate.
Spuneam la început că această alergare a fost mai mult un test mental decât fizic. Să alergi 12 ore, pe bandă, fără muzică în căști sau fără să te uiți la un film poate să fie provocator pentru minte. Mai departe am să-ți spun trucurile ce le-am folosit pentru a-mi ușura sarcina, pentru a face timpul să se contracte și să treacă mai rapid. Pentru a-mi păcăli creierul să se transforme mai mult în minte.
TRUCURI MENTALE PENTRU A ALERGA NON-STOP
În general, mintea tinde să-și conserve starea statică. Ea vrea să fie într-un loc sigur, cu mâncare suficientă, fără să depui prea mult efort fizic. De asta e mult mai ușor să te uiți la televizor decât să ieși la alergare în parc. Pentru că strămoșii noștri stăteau majoritatea timpului în peșteră, in loc să alerge după mamut.
Când începi să faci altceva decât a sta, creierul își pune o sumedenie de întrebări printre care: „Nu suntem făcuți pentru asta”, ”E prea greu”, ”De ce faci asta?” „Nu mai bine te oprești”
TRUCUL MENTAL #1: Dezarhivarea dosarelor
În general bifez antrenamente ca să-mi întăresc corpul, ca el să se adapteze efortului depus pentru ca atunci când reieiu același tip de efort el să fie obișnuit. Ca atunci când am concursul, ritmul să ți se pară ca o plimbare în parc.
Totuși ar trebui să te gândești că antrenamentele sunt făcute ca să-ți pregătească psihicul. Să dai de greu în antrenament și să te obișnuiești cu el și atunci când te întâlnești suferința să știi să-i faci față. De asta deseori alerg mahmur sau când sunt foarte obosit după o zi de birou/mers pe munte.
Trucul acesta l-am citit în cartea lui Chris Mccormack – Sunt aici pentru a câștiga.
El își face câte un dosar de suferință și le dezarhivează în timpul concursului. Analizează ce e de făcut și pune în aplicare, ceea ce a testat la antrenamente. Pe scurt simulează dificultatea fizică și mentală în antrenamente ca să-i fie ușor la concurs sau să știe să-i facă față greutății.
TRUCUL MENTAL #2: Dezarhivarea amintirilor
Ca să fac să treacă timpul mai rapid încerc să retrăiesc zile care au rămas vi în mintea mea. Zile în care mi s-au întâmplat lucruri drăguțe, în care am întâlnit câte o persoană cu care îmi place să-mi petrec timpul, în care am făcut ceva pentru prima dată. Asta mă ajută să mă „teleportez” în alt moment al vieții și să fac ceva ce-mi face plăcere să fac.
Că alergatul pe bandă nu e una dintre cele mai agreabile amintiri.
TRUCUL MENTAL #3: Călătorit
Ai văzut filmul Legenda lui 1900? Novecento, personajul principal, s-a născut pe un vapor și nu a călcat niciodată pe uscat. Când lua pauză de la a pune pe foc a descoperit că e un geniu și poate să cânte la pian ca un geniu. El nu a călcat în viața lui pământul, dar în mintea lui a călătorit și și-a imaginat fiecare oraș important unde ajungea vaporul.
Alt truc ce l-am folosit a fost să mă plimb pe străduțele orașului, să mă opresc pentru a admira arhitectura clădirilor și a mângâia fiecare animal ce l-am întâlnit în călătoria mea mentală. Cam ca Novecento din Legenda lui 1900.
TRUCUL MENTAL #4: Calcule
Momentul când începi să folosești regula de trei simplă este momentul când apar primele semne de oboseală.
Când te întrebi: „OK au trecut 3 ore și am alergat 34 de kilometri, câți alți kilometri voi mai face în nouă ore?”
Pentru câteva momente te ajută să te detașezi de întrebările „De ce fac eu asta”, „Nu mai bine stăteam eu acasă”, „Mă doare tendonul” sau „Oare genunchii mei vor mai fi întregi după asta?” Dar pe termen lung te vor face să revi la această întrebare care te poate consuma mai mult decât să te ajute să ajungi la capătul „misiunii”.
TRUCUL MENTAL #5: Mantra
Repetarea unui singur citat, în gând, timp îndelungat este unul dintre cele mai puternice și ușoare trucuri ce le poți folosi. De data asta am repetat ceea ce zice Bruce Lee aici:
I said empty your mind, be formless, shapeless. Now if you put water into a cup, it becomes the cup, you put it in a bottle it becomes the bottle, you put it in a tea pot it becomes the tea pot. Now water can flow, or it can crash. Be water my friend.” -Bruce Lee
Bine, nu toată fraza că mă pierdeam pe la mijloc, dar îmi ieșea faza cu golitul minții. În plus altă mantră ce o repetam cu voce tare e: „Mamă vreau două geluri galbene”.
TRUCUL MENTAL #6: Detalii
A fost interesant să văd cum ziua începe chiar în fața mea. Să văd răsăritul, oamenii puțini la început și apoi din ce în ce mai mulți. A fost la fel de interesant să văd fețe la care nu mă așteptam să fie prezente și m-am concentrat pentru un moment asupra detaliilor. M-am concentrat pe ce sunt îmbrăcați, pe expresiile lor gândindu-mă la ce se gândesc că mă văd alergând de atâta timp. Zâmbetele, grimasele lor, fiecare gest era un motiv în plus să evadez din monotonia mișcării.
TRUCUL MENTAL #7: Poeme
Mi-am imaginat că la final cineva mă va întreba „Și la ce te-ai gândit 12 ore?” pentru asta voiam să am un răspuns pe măsura alergării mele.
Păi am scris un poem în gând.
Chestie ce am și făcut-o, dar îmi e rușine să-l pun aici.
În schimb las un poem la care m-am gândit mult în timpul alergării.
Foto credit: Tănăsia Ana Maria
