Andrei este unul dintre puținii prieteni pe care-i cunosc de mai bine de 15 ani. Am făcut liceul împreună, am locuit împreună în Brașov, am văzut chiar și o bună parte a Europei împreună. Ne cunoaștem de dinainte ca eu să alerg iar el să fie un mic geniu.
Oricât de multe lucruri am făcut împreună sau cât timp aș fi petrecut cu el, tot mi se pare un ciudat.
Este singura persoană pe care o cunosc care reușește să facă „nimic”. Mi-am dat seama că reușește să facă asta când l-am văzut într-o zi normală, întins pe canapea, cu ochii în tavan, și l-am întrebat:
„Andrei, ce faci?” iar el mi-a răspuns „NIMIC”.
A fost exact ceea ce făcea și a părut cel mai natural răspuns posibil.
Mi-a fost greu să-l înțeleg.
Călugării, shaolinii meditează o viață întreagă pentru a ajunge la starea asta zen, de a face nimic, a se gândi la cât mai puține lucruri. Se retrag prin munți sau mănăstiri și petrec ore întregi în rugăciune și regăsire de sine și mintea tot le joacă feste.
Niște fraieri.
Andrei a reușit să facă asta în propria cameră, cu ochii-n tavan.
Weekendul ce a trecut l-am înțeles cât de cât.
Am petrecut ore înșir întinși pe canapea uitându-ne la peisaj, gătind și minunându-mă că viața nu este un șir nesfârșit de suferințe.
La capătul opus al suferinței nu se află fericirea ci relaxarea, împăcarea cu tine.
Chiar dacă nu am alergat, nu am citit, nu am scris pe blog, nu am tras cu arma, nu am făcut planuri de antrenament, cumpărături m-am simțit viu și împăcat cu mine.
Avem nevoie de pauze. De a face nimic. De momentul nostru Andrei, de a sta cu ochii în tavan sau de a ne oglindi în ochii celuilalt cu un zâmbet tâmp pe față, de momente de liniște umplute de zgomot de ploaie, de petrecut o după-amiază mângâind o pisică sau croșetat un goblen.
Imaginează-ți cât de greu ar fi de citit articolul ăsta dacă nu ar exista spații între cuvinte, cât de inestetic ar arăta dacă nu ar avea spațiu gol între rânduri sau nu ar exista spații între articolele p-zise?!
Pentru mine a fost un weekend de referință. Weekend-ul ce a trecut a reprezentat spațiul dintre un capitol încheiat și pagina următoare, rezervate unui alt capitol
Tu când ai făcut ultima dată nimic fără să te simți vinovat?
