Un tip deștept de prin Valea Jiului zicea că arta culinară rămâne arta cu cei mai mulți adepți. Aici mă încadrez și eu pentru că n-am tablouri scumpe prin casă, la teatru și film merg din an în Paște, clădirile mă fac să mă opresc vreo 3 minute să le admir, la fel ca și statuile, de cântat doar sub duș (spre binele altora), dans după alergare, poezie citesc pe net și recit la beții însă mâncarea, oh despre mâncare pot să vorbesc la fel de mult ca despre dragoste și alergare: una-ntruna.
Că tot mi-am plătit domeniul .ro până în 2023 am zis să încep să scriu și aici, pe blog, pentru cei 17 cititori, despre cea de-a doua dintre pasiunile mele – mâncarea. Deja contul meu de insagram arată ca un cont de BloggerCulinarBețiv ProfesionistAlergătorAmator măcar să pun și ceva conținut, cu aceleași teme, pă blog.
Scriu despre asta ca să îmi dau importanță, să arăt că am papile gustative sensibile, că sunt greu de mulțumit când vine vorba de ce pun în farfurie și să arăt că majoritatea banilor mei se duc pe mâncare și poate cine știe, o pun de un barter cu un restaurant de prin zonă.
Dacă stai în Brașov, ai unde să ieși la alergare. Poteci sunt căcălău, ai unde să bei și o bere bună dar când vine vorba de mâncare, variantele se limitează la restaurante pe care le poți număra pe degetele de la o mână.
Cu alte cuvinte, câte unghii vinete am eu la picioare, atât de multe restaurante bune găsești prin Brașov. Și nu mă refer la a-ți umple stomacul instinctiv cu mâncare tradițional românească, care e bună și ea la momentul potrivit, ci să experimentezi o aventură culinară.
Să mergi la restaurant ca să îți fericești creierul, prin limbă și stomac. Să mănânci ceva ca să îți amintești de copilărie, cum gătea bunica, să te compleșească emoțiile și să îți vină să plângi în fața farfuriei, să nu-ți mai vină să te ridici de acolo, să vrei să chemi bucătarul și să-i ceri să se mute cu tine.
Astăzi am mâncat la Bistro de l’Arte. Un restaurant mic și drăguț în Brașov. Bistro are vreo 50 de locuri, maxim, un pian și unul dintre cele mai râvnite locuri din Brașov: o măsuță mică, 2 locuri, la fereastra.
Prima mea experiență cu locul ăsta a fost la un vin, la locul râvnit nimerind într-o seară când se cânta la pian. Apoi, în altă zi am mâncat cel mai bun burger din oraș, aici. Avea ou poșat, bacon, și unt pe chiflă. Astea au fost detaliile ce au făcut să-mi placă burger-ul.
Înainte de a spune cum a fost puiul de fermă mărturisesc că era ora 14:48 și stomacul meu era gol dar vezica mea avea deja 2 beri si două pahare de prosecco. Sărbătoream faptul că am făcut 521 de documente în nici 4 ore de muncă. Un motiv bun de recompensă pentru o zi de vineri.
Mesele de afară erau ocupate, la „locul râvnit” stăteau doi businessmen care păreau din alt film. Eu mă aștept ca acolo să șeadă mereu doi îndrăgostiți ținându-se de mână declarându-și dragostea pierzându-se unul în privirea celuilalt.
Când am intrat în local, pe loc mi-a venit primul flash-back, m-a năvălit prima memorie.
Înăuntru mirosea puternic a ardei copt pe plită. Mama făcea când mâncam fasole frecată, pe plita neagră dată cu voșpor ardei copt pe care-l băga în apă, îl curăța și apoi îi punea în ulei cu oțet.
Felul Unu| Supă de pui cu tarhon și legume (No picture found)
Am balotat o supă de pui cu multe legume prin ea, tarhon (o noutate), ou poșat întreg (mai e și varianta “zdrențe:) și gulie?!. Legumele erau puțin cam fierte să îmi dau seama care cum e, puiul fără prepuț (pielița aia enervantă și cancerigenă pentru unii și delicioasă, dacă pui suficientă sare, pentru alții) și tarhon căruia încerc să-i dau un înțeles.
Mi-au plăcut bolurile care mă fac să cred că poți pune o ciorbă și de la meniul zilei, de la orice restaurant, să-i schimbe gustul și să zici că-și merită banii.
Felul Doi | Pui de fermă cu două sosuri jmechere și piure de cartofi
Puține sunt locurile care desăvârșesc puiul și rare sunt restaurantele care desăvârșesc cartoful.
Majoritatea restaurantelor se învârt în jurul altor cărnuri mai sofisticate cu mai multe pretenții. Puiul ăsta a venit la fix că de mult mă gândeam unde poți mânca ceva mai bun ca aripioarele de la KFC care mi se par o delicatesă, cu care mă răsfăț cam o dată la 3 luni, de 4 ori pe an.
Nu am știut la ce să mă aștept când am comandat felul de mai sus și dintr-o dată mă trezesc cu farfuria în față. M-am panicat cu zâmbetul pe buze.
Piure-ul e greu să îl faci să arate bine. Mai ales dacă are o textură pufoasă. Cel mai ușor îl poți pune într-o formă rotundă și să te rogi să rămână așa când o ridici. Apoi mai e forma clasică de cantină când ți se pune un polonic în farurie și cu tacticism se fac 3 gropi pentru sos.
Aici piure-ul a fost undeva la mijloc. Se vede că puiul voia să fie scos în prim plan și să te uimească. Eu am început, din margine cu o gură de piure și a fost bun. Cartofii nu au fost zdrobiții 100% am mai găsit niște bucăți, ceea ce mi-a plăcut. Nu au exagerat cu untul și nici cu smântâna/laptele în el. A fost echilibrat.
PUIUL mi-a adus al doilea flash-back. A avut fix aroma, textura puiului ăla de duminică din care mama făcea supă cu tăieței, și îl tăia felii ca să-l mâncăm cu felul doi:piure cu pui și sos.
Arată cam înghesuit pe farfurie. Nu știi cu ce să începi dar mirosul puiului l-a acoperit, pentru cât timp am mâncat, pe cel al ardeilor copți.
Sosurile gustoase dar aduceau puțin (cam mult) cu gustul de chifteluțe de IKEA probabil de la combinația sosului de muștar cu cel de caise dar nu m-a deranja deloc asta. Aș muri îngropat neîncălțat dacă aș defăima chifteluțele și sosurile de la IKEA de cât de multe ori mi-a potolit foamea.
Ardeiul. Veneam degeaba la Bistro, astăzi, dacă nu mâncam un ardei copt.
Combinat cu piure-ul și puiul a transformat dintr-o zi de vineri într-o zi de duminică.
Am mai gustat de la omul cu care am împărțit masa niște:
- supă cremă de ardei copt;
- chiftea de zucchini ;i mărar cu semințe de dovleac pe care o declar Dumnezeu;
- Prosecco de România;
Dacă ajungi prin Brașov îți recomand să intri, să le treci pragul.
Robert, Flămândul.
