Nu știu dacă e maturitate sau înțelepciune, dar când văd câte o reacție sau o acțiune îmi vin în minte statusuri de facebook sau citate. De tura asta am fost mai norocos și mi-a venit un citat.
Sunt conștient că există 2 sau mai multe tabere. Unii mă susțin, alții sunt contra, iar alții indiferenți.
“Am învățat că oricum ai tăia, orice lucru are doua fețe.” – Octavian Paler.
Mi-a venit în minte citatul după ce oamenii au acționat sau au reacționat la campania mea de pe Patreon de strângere de fonduri pentru Chamonix.
Patreon e un site popular în state pentru strângerea de fonduri pentru artiști. Cei care vor să scrie o carte, să lanseze un album, să facă vlogging sau să întrețină un podcast și nu numai. E popular printre cei care vor să aibă un venit din pasiunea lor. Cred că la noi nu e un site foarte popular și folosit. Mă bucur că a ajuns în atenția oamenilor.
Unul dintre alergătorii buni ai lumii care are cont de Patreon e Sage Canaday. Sincer, văzând contul lui mi-a venit ideea.
Pentru că și pasiunea mea e alergatul. Din asta vreau sa imi castig existenta. Prin asta învăț oamenii cum să se antreneze eficient, motivez oameni prin video-uri, articole sau podcast-uri. Toate astea necesită energie și timp.
Dacă fac astea alături de alergare, nu pot ajunge la o cafenea să fac pe ospătarul sau la un birou să fiu social media guru, adică să am un salariu.
În plus lumea asta nu ar fi cu nimic mai câștigată dacă aș fi doar un alt ospătar mediocru sau un corporatist mediocru. Lumea asta ar fi un loc mai bun dacă aș fi un alergător excepțional, care stă pe munte și apoi vine acasă să editeze filmulețe, să scrie articole, să gătească, să spele, să plimbe cățelul.
Momentan, visul meu e ca într-o zi am să mă mut în Chamonix, sau în valea respectivă, și am să mă antrenez pentru UTMB. Oamenii îmi pot sprijini visul donând pe lună 1$ 3$ 10$ 50$ 100$ sau 200$. Obiectivul e să ajung la 1500$.
Cifra e simbolică. Puteam să pun la fel de bine mai mult sau mai puțin. Nu asta mă va reține să plec sau să mai stau. Sunt multe variabile care vor concretiza sau nu povestea.
Cifra sumei e doar un detaliu, din punctul meu de vedere. Iar ceea ce oferă oamenii nu e o donație, căci pentru fiecare sumă, fiecare “patron”, primește ceva în schimb mai mult sau mai puțin simbolic.
Am cerut sprijin pentru:
- A mă putea focaliza 100% pe obiectiv. Pentru a elimina stresul financiar din ecuație;
- Am făcut în același timp o declarație publică. O promisiune cu mine în fața tuturor. Asta mă ajută să dau 110% la fiecare antrenament. Să nu dezamăgesc. E un joc mental;
- Pentru a avea energie să fac exact ce-mi place, cum ziceam mai sus, și a oferi în schimb valoare și emoție;
Desigur că pentru asta sunt criticat, judecat și catalogat, chiar insultat.
Asta e reversul medaliei de care sunt conștient, dar (acum îmi vine un titlu de carte în minte) The Subtle Art of Not Giving a F*ck: A Counterintuitive Approach to Living a Good Life. În care spune că nu poți face fericită pe toată lumea. Și așa și e. Dacă vrei să nu superi pe nimeni ai face bine să stai închis în casă.
În plus fiecare are dreptul la opinie, iar datoria mea e să respect fiecare opinie, ceea ce și fac. Nu judec, nu insult, nu critic.
E ceea ce cred oamenii.
Oamenii care te trag în jos criticându-te pentru ceea ce faci vor fi mereu în preajmă. Zgomotul de fond nu va dispărea.
Nu am să îi includ pe toți într-o oală, dar unii le spun hateri.
Ceea ce pot face în privința lor, și am să o fac, e să-i ignor și să nu mă mai las înconjurat de ei.
The Subtle Art of Not Giving a F*ck: A Counterintuitive Approach to Living a Good Life
In this generation-defining self-help guide, a superstar blogger cuts through the crap to show us how to stop trying to be "positive" all the time so that we can truly become better, happier people.
For decades, we’ve been told that positive thinking is the key to a happy, rich life. "F**k positivity," Mark Manson says. "Let’s be honest, shit is f**ked and we have to live with it." In his wildly popular Internet blog, Mason doesn’t sugarcoat or equivocate. He tells it like it is—a dose of raw, refreshing, honest truth that is sorely lacking today. The Subtle Art of Not Giving a F**k is his antidote to the coddling, let’s-all-feel-good mindset that has infected American society and spoiled a generation, rewarding them with gold medals just for showing up.
Manson makes the argument, backed both by academic research and well-timed poop jokes, that improving our lives hinges not on our ability to turn lemons into lemonade, but on learning to stomach lemons better. Human beings are flawed and limited—"not everybody can be extraordinary, there are winners and losers in society, and some of it is not fair or your fault." Manson advises us to get to know our limitations and accept them. Once we embrace our fears, faults, and uncertainties, once we stop running and avoiding and start confronting painful truths, we can begin to find the courage, perseverance, honesty, responsibility, curiosity, and forgiveness we seek.
There are only so many things we can give a f**k about so we need to figure out which ones really matter, Manson makes clear. While money is nice, caring about what you do with your life is better, because true wealth is about experience. A much-needed grab-you-by-the-shoulders-and-look-you-in-the-eye moment of real-talk, filled with entertaining stories and profane, ruthless humor, The Subtle Art of Not Giving a F**k is a refreshing slap for a generation to help them lead contented, grounded lives.
