In 3 ani de când alerg mai serios am trecut de la coada clasamentului, la câteva podiumuri deci la partea aia din față. Mi-am dat seama de câteva lucruri din urma experienței acumulate. Sunt doar lecții pe care eu le-am învățat, răspunsuri la care eu am ajuns și nu au caracter general s-ar putea să nu ți se potrivească. Dar uite ce am eu de spus:
- Numărul km alergați într-o săptămână/lună nu te vor ajuta să crești în performanță ci calitatea lor;
- Alergarea nu e despre numărul recordurilor pe care le deții, numărul victorilor, numărul kilometrilor acumulați, numărul medaliilor câștigate.
- Alergarea ar trebui să fie plăcere. O plăcere pură ca un cristal prin care vezi lumina defragmentată. Un cristal prin care privești lumea.
- Alergarea/sportul să fie un mijloc nu un scop în sine.
- Am ajuns să apreciez mai mult alergările lungi, de pe munte și cu prietenii decât competiția din momentul concursului.
- Dacă într-o cursă îl învingi pe x,y nu înseamnă că ești mai bun decât el, înseamnă că ai fost mai rapid în ziua respectivă și că distanța dintre Start și Finish ai petrecut-o mai rapid. Atâta tot.
- Clasamentele sunt pentru cei mai rapizi dintre sportivi, nu neaparat pentru cei mai câștigați;
- Același concurs va fi diferit (ca experiențe) între cel de pe locul 1-10 și cei de pe locurile 50+. Defapt concursul va fi diferit pentru fiecare în parte.
- Niciodată dar niciodată „povestea” ta dintr-un concurs nu va semăna cu a altuia.
- Oare câți dintre participanții de la un concurs, vor mai alerga și peste 15 ani?
- Alergarea trebuie să fie o „investiție” pe termen lung;
- Alergarea/sportul m-au făcut mai disciplinat în viața de zi cu zi;
- Când am gânduri multe, un long run le așează pe toate.
- Alerg pentru a-mi depăși limitele, nu pentru a-l depăși pe Ț sau M.
Toate spusele de mai sus pot părea puțin ipocrite dar în cele din urmă îmi vei da dreptate căci în alergarea e cel mai „egoist” sport posibil.
E vorba doar despre tine și trăirile interioare. Ai să vezi!
