Ultramaraton Ciucaș 2014 – 105k in 13h30′

A trecut aproape un an de zile de la primul meu ultramaraton; cel din munții Ciucaș-ului. Îmi amintesc cu drag zilele premergătoare concursului, antrenamentele ce le-am făcut, recunoașterea și orele petrecute în concurs-ul de 105 km – Ultramaraton Ciucas.

• Bagaj Brașov – Muntele Roșu (22.08.24.08);
• Pentru 2 zile jumate în Ciucaș îmi voi lua;
• Antrenament;
• Ziua I;
• Ziua II;
• Ziua III;
• Recunoaștere traseu Ultra – Bratocea – Mâneciu;
• Concursul  – Ultramaraton Ciucaș 2014;
• Ziua Ultramaratonului Ciucaș X3;

După un an de zile mă găsesc făcând aceleași lucruri. Mă pregătesc pentru un weekend în Ciucaș tocmai pentru a-mi face un concurs ușor. Sunt adeptul antrenamentelor dure, grele și a concursurilor ușoare. Nu-mi mai place să-mi fie greu în concurs ci cred că e bine să te bucuri de cursă.

Urmează să plec mâine,( Vineri 22.08), din Brașov către Muntele Roșu, locul de cazare. O să fie interesant căci plănuiesc să merg cu bicicleta. Bagaj în spate și bicicletă, nu am mai experimentat dar o să fie interesant.

Vor fi aproape 3 zile de recunoaștere a traseului, alergat pe munți, peisaje. Un fel de câștig în caz că se va amâna/anula/scurta cursa.

Brasov – Muntele Rosu (Cheia)

Bagaj Brașov – Muntele Roșu (22.08.24.08)

Îmi place să-mi fac bagajul pe fugă. Cu 1 oră înainte de plecare eu încep să-mi pun lucrurile în ghizodan. De tura asta îl voi face ceva mai devreme. Voi enumera lucrurile ce mi le iau pentru 2-3 zile de stat la munte.

Iau mai puține lucruri decât de obicei pentru că voi merge cu bicicleta. Dacă aș fi mers cu ocazia rucsacul meu ar fi arătat mult mai plin și aș fi avut mai multe lucruri. Nu neaparat că ar fi fost mai utile dar aș fi avut mai multe „în caz de…”.

Te poți uita peste ele în caz că-ți faci bagajul când pleci undeva să iei ca un punct de reper. Să nu uiți ceva.

Pentru 2 zile jumate în Ciucaș îmi voi lua:

Mâncare:

– 1 borcan de mier + polen + lăptișor de matcă;

-1 borcan mix pentru micul dejun (semințe de cânepă+curmale+tărâțe de de psyllium);

-1 flask de cafea + miere + polen (gelul meu energizant);

-cumpărături de la Kauffland (2-3 banane, glucoză, nutribon, conservă de pește, brânză, măsline etc);

Echipament:

– 2 bidoane de apă, flask de gel, vestă ultimate direction, adidași, geacă de ploaie, frontală;

Haine:

-3 tricouri, 3 perechi de pantaloni (2 de alergare una de relax), o pereche de adidași, o pereche de șlapi;

Trusă de igienă personală:

-periuță de dinți, pastă de dinți, medicamenteeee, medicamenteee :)), cremă de gălbenele, h.i. (hârtie igienică), cremă hidratantă;

Electronice:

– Ceas, telefon, aparat foto, încărcătoare pentru ele;

Ce n-am luat cu mine:

Pentru că ideea a fost spontană, nu mi-am luat o cameră de bicicletă, pompă sau nimic altceva în caz că fac (Doamne ferește) o pană. Defapt…am petice de pană, tot ce am nevoie e o mini-pompă…oricum trec pe lângă Decathlon. Rezovlăm și pe asta!

Altele

– saci menajeri, hartă, carte, prosop, vestă reflectorizantă, pelerină impermeabilă pentru rucsac;

Antrenament.

Ziua I

Weekend-ul de tura asta a început de Vineri. Am avut 3 zile pline de weekend.

Vineri am început pregăteala, după cum am detaliat mai sus și i-am dat pedala. La propriu. Am mai făcut ceva cumpărături de la Kaufland, de la Decathlon și eram pregătit să merg către Muntele Roșu. Scot aparatu’ și dau să fac o poză. Văd că nu am card. Mă întorc după el și-mi întârzi plecarea mult așteptată cu o oră.

Norii cenuși, de ploaie, erau pe cer însă așteptam să-mi testez noua geacă. Cadou primit prematur de la my mother.

Am început să pedalez către locul de desfășurare al Ultramaratonului Ciucaș 2014, Cheia – Prahova. Pedalam mai repede decât mă așteptam și localitățile au început să treacă pe lângă mine. Brădet, Babarubca. Apoi a început distracția. Credeam că urcările s-au epuizat dar după Babarubca am pedalat la deal nene. Poate nu era așa greu fără bagaj dar mi-a rupt cârca rucsacul Solitare.

Am ajuns la forestieru’ care duce către drumul Roșu după fix 2 ore. Credeam că după ce părăsesc DNu’ voi merge pe lângă bicicletă dar am mâncat un baton, am băut nițică apă și am mai pedalat până la Muntele Roșu.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să beau o cola. Așa poftă n-am avut niciodată. Apoi am păpat ceva și am mai pierdut vremea. Lumea avea să ajungă la cabană pe la 8 seara. Eram cam praf să ies la alergare (deși asta mi-am propus).

Am intrat în cabană (cu bunăvoința lui Dragoș și Alexandra State – organizatorii Ciucaș X3) și am profitat de timpul pe care urma să-l „pierd” și m-am pus să citesc. Prima dată o carte de ciuperci de unde am aflat diverse denumiri științifice. După ce m-am plictisit m-am apucat de cartea mea – Mai puternic decât frica. Grupul a ajuns  pe la 10 seara. Eu deja aș fi vrut să dorm dar m-am bucurat să-i văd teferi :).

După ce am mai povestit una alta eu m-am pus în pat cu gândul la ziua ce urma să vină.

Ziua II

Mă trezesc aproape înaintea tuturor, cu excepția lui David și merg să mănânc ceva. Miere, fructe, semințe de cânepă și de psyllium apoi m-am pus înapoi în pat și mi-am continuat lectura. După 20-25 de minute încep să se audă voci ale celorlalți. Mi-am îmbrăcat unfiorma (echipamentul de alergare) și am coborât, la parter, să stabilim ultimele detalii.

Urma să alergăm traseul de maraton, începând de la Muntele Roșu, să ne întâlnim cu Dragoș în Cheile Văii Stânii, de acolo să ne îndreptăm către Vf. Ciucaș, cabana Ciucaș și înapoi la Muntele Roșu.

Alergarea a fost delicioasă. M-am simțit foarte bine pe urcări și tot atât de bine pe coborâri. Mi-am clarificat strategia pe porțiunea alergartă (ce voi mânca, ce ritm voi avea etc.) și după 2 ore de alergare ne-am întâlnit cu Dragoș.

Am filmat circa  o oră și apoi ne-am continuat alergarea către Vârf.

Vremea nici că se putea a fi mai bună. Soare cu puțin vânt. Vârful era printre nori dar reușeam să-l zărim puțin câte puțin. De la cabană am făcut circa 30 de minute până pe vârf și vo’ 20 înapoi.

Ne-am întors, am băut o bere, o ciorbă, am mai filmat la clip-ul de prezentare și ne-am întors la Roșu.

Aici ne așteptau berile lui Țale în frigider și am început Beerstory-urile. Până pe la vo’ 10 seara așa.

Prima zi a fost perfectă. Vreo 35k alergați și bere. Nu am nevoie de mai mult pentru a declara o zi ca fiind perfectă.

Ziua III

Iar mă trezesc primul și merg la bucătărie. Cunoșteam deja scenariul. M-am întors în cameră și am așteptat ca lumea să se trezească.

Ziua de Duminică a fost asemănătoare cu cea de dinainte. Am alergat 17k, ultima urcare de la ultra (Valea Stânii – Zăganu’). Mi-a luat aproape 50 de minute să o urc. Nu puteam mai repede de atât. Panta era prea abruptă. Toată alergarea a durat vreo 2 ore.

M-am întors la cabană, m-am echipat de bicicletă și am pedalat către Brașov.

Weekend-ul avea să se termine. Însă mai sunt 3 până la concurs.

Recunoaștere traseu Ultra – Bratocea – Mâneciu

Weekend-ul ce a trecut (31.08 – 01.09) am fost cu Dragoș și Corina din Bratocea pân’ în Mâneciu să marcăm o porțiune de traseu. E o porțiune spectaculoasă dacă mergi să „vezi panseluțe” pe munte dar plictisitoare și epuizantă dacă o alergi. Mai ales că la Ultramaraton Ciucaș e porțiunea între km 30 și 60.

Poți adormi alergând dacă nu ești atent. Totuși peisajul de toamnă m-a lăsat cu gura cască. Chiar dacă e la doar 1400-1500 de m.

Am drumețit circa 10 ore. Ne-a prins noaptea dar în cele din urmă am ajuns în mașină. Înfometat și însetat dar cu sufletul împăcat.

A fost o zi bună.

Urmează concursul  – Ultramaraton Ciucaș 2014

Mai sunt vo’ 30 de ore până la concurs. Am avut o săptămână cum nici nu-mi imaginam. Antrenamente lejere (Cca 60 km), odihnă și mâncare din plin.

Mama mea a venit pe la mine și va partcipa pentru prima oară la primul meu concurs. Deși zice că nu sunt întreg la minte, că alerg atât, mă sprijină cum poate și o face atât de bine.  Mi-a gătit, mi-a cumpărat provizii pentru concurs, mi-a făcut toate poftele. Cine a zis că e rău să locuiești cu mama? :D. E fan-ul meu nr.1 (și singurul) și Șeful stafului tehnic.

Îți mulțumesc pentru tot sprijinul tău pe care mi-l acorzi necondiționat. Clipă de clipă, zi de zi!

După o ultimă serie de cumpărături încet-încet bagajul meu ia formă. Nu voi exagera, cum am făcut la Maraton 7500 ci voi fi mai atent cât și ce iau cu mine.

Concursul s-a anunțat a fi foarte interesant cu persoanele care s-au prezentat la start. Unii pregătiți de alergare montană, alții mai puțin pregătiți însă cu toții motivați pentru a face o cursă bună.

Deși nu-mi plac discuțiile despre vreme, mă bucur să spun că spre diferență de anul trecut se anunța că va ține cu noi. Soare și pe alocuri înorat. Asta era prognoza în mare. În plus toată săptămâna a fost prea senin. Mi-am făcut puține griji dar am încercat să-mi transform căldura într-un avantaj având grijă la cum mă voi hidrata, cu ce.

Am lucrat la strategie o săptămâna. Timpi, ce voi mânca, când voi mânca, ce voi lua cu mine.

Vineri – 12.09.

Mi-am făcut bagajele și mi le-am pus în hol. Corina urma să termine job-ul pe la 18 și dacă ar fi fost să merg cu ea ratam ședința tehnică. Știam că Nicu (coleg de la muncă) va participa și el la semi și bănuiam că va pleca de Vineri. Am stabilit să merg cu el și familia lui.

Timpul parcă se dilată în ziua dinaintea cursei. Secundele se transformă în minute și minutele în ore. Ceasul face tic și după 3 minute face tac. Așa greu simțeam că se scurge timpul.

Așteptam un telefon din partea lui Nicu dar în cele din urmă am sunat eu. Mi-a spus că pe la 16:30 plecăm.  A venit la scară și alături de familia lui am plecat către Cheia cu oprire în Săcele la izvor. Eu nu mi-am luat decât un bidon de 2 l de apă. L-am băut în 30 de minute.

Drumul a fost mai lung decât mă așteptam. Tiruri care îngreunau traficul. Am ajuns la 18.30 însă ședința nu începuse. Mi-am ridicat kitt-ul și am schimbat câteva salutări.

Am văzut cam toate persoanele alături de care urma să luăm startul, să împărțim suferința. Dani și Florin împărțeau deja 2 beri. Eu am fost cam rezervat după experiența neplăcută de la 2X2 când am băut și eu 3 și a 2-a zi eram aproape leșinat.

Deși îmi place berea (poate prea mult) nu puteam să risc.

Ședința a început. Oboseala lui Dragoș (organizatorul) i se citea pe față. A încercat să acopere toate lipsurile. Marcaj, organizare CP-uri, organizare înscriere și probabil multe altele.

Alături de Alexandra au făcut o muncă titanică. M-am pus pentru o secundă în pielea lor și atunci m-am întrebat dacă se merită. Dacă eu mi-aș consuma energia pentru a organiza un concurs. Ce bine că ei nu sunt atât de egoiști și fac asta din pasiune, pentru pasiunea noastră. Au organizat defapt 3 concursuri nu doar unul singur. Întâmplarea a făcut să fie în aceași zi dar munca depusă de ei e pentru 3 concursuri.

În timpul ședinței tehnice nu au fost informații/noutăți pentru mine doar spiritul amuzant în care Dragoș ne-a anunțat că stânile nu au coborât încă a adus puține îngrijorări.

După ședință mi se făcuse foame. Un lucru care nu trebuia să mă ajungă din urmă. Bagajele erau la Corina și ea urma să ajungă în 30-60 de minute cu ele, unde era și mâncarea. Defapt toate lucrurile erau la ea.

Am mai pierdut vremea puțin prin sala de sport și după câteva bâlbâieli cu drumul apare Corina. Mergem la pensiune  RedFord, luăm cheile și începem să despachetăm.

Pensiunea, nu am ales-o eu ci Iulian Grigore, alt „Vultur” care a ieșit pe 3 anul trecut. Mi-a părut bine când m-a invitat să stăm la pensiune știind cât de important e să dormi într-un pat. La antrenamente mai merge cum mai merge cu cortul dar înainte de cursă, prefer să dorm la căldură/pe moale. Ne-a scutit de căutat un loc bun și fain.

După ce am despachetat, Nicu, colegul cu care am ajuns în Cheia ne-a invitat la niște paste. Momentul perfect să ne luăm și noi plasa cu mâncare și să facem o câmpenească. El venise cu soția și cei 3 copii grozavi ai lui. Avea totul pregătit. Scaune, masă, primus…doar pastele mai trebuiau să fiarbă.

Până s-au făcut pastele eu deja înfulecasem niște lipie cu humus roșii și castrveți. M-am gândit prea târziu că ar putea să-mi facă mai mult rău decât bine. Apoi, după 15-20 de minute au fost gata și pastele.

Combinație perfectă înainte de cursă: Paste – Miere – Nucă. De acum înainte știu cu ce-mi voi face carbo-loading-ul.

Apare și Iulian, îi dăm cheile de la celelalte 2 camere și schimbăm câteva vorbe. Eram curios dacă s-a recuperat după TDS-ul la care a participat…

Povestea lui grozavă, de la TDS o poți citi Aici.

Apoi, pe la 10 seara am mers la pensiune pentru ultimele pregătiri. Pentru cele două rucsăcele de care voi avea nevoie în cursă.

Oboseala m-a ajuns și ea din urmă. Eram bucuros că voi adormi repede și voi avea un somn de 5-6 ore. Așa s-a și întâmplat.

Ziua Ultramaratonului Ciucaș X3

Am reglat ceasul la 04:49. Nu-mi plac orele rotunde. M-am trezit la și 34. Am fost la baie și mi-am spus să trezesc echipa de suport pentru ultimele microdetalii.

Mama a mers și ne-a făcut cafeau, Corina încă se zvârcolea în pat. Eu am început să mă îmbrac în „armură” și să-mi îndes mâncarea în echipament. Pantalonii de compresie de la Salomon pe care i-am purtat au două buzunare, unul în față, celălalt în spate unde poți pune batoane/geluri/altă mâncare.

Ce am mâncat?

Mâncarea pe care mi-am pregătit-o pentru Ciucaș a fost în mare cea pe care am avut-o și la Marathon 7500. În special mix de grăsimi (Ulei de cocos, Unt de arahide). Orez cu lapte, condimentat cu puțină vanilie pentru a evita senzația de foame, batoane de la isostar pentru o energie îndelungată, un baton cu concentrație mare de grăsimi, 4 geluri sponser 2 dulci pentru porțiunile când pulsul meu depășea zona de grăsimi  și 2 sărate. Am ales să mănânc lucruri normale pentru că asta consumi într-un ultra. Grăsimi.

Ce am băut?

Băutura a fost în principal apă + electroliți pentru că a fost cald și prin transpirație pierdeam săruri pe care apa normală nu le-ar fi înlocuit. Am mai băut o doză de apă cu cocos înainte de Vf. Ulite și una după barajul de la Mâneciu. Mi-au prins foarte bine și m-au hidratat exemplar.

Gelurile dulci le puneam în apă și înainte de urcări beam din bidonul respectiv. Înainte de urcarea către Zăganu am băut un redbull și ceva izotonic cu gust de lămâie cred că de la Sponser care mi s-a părut delicios. Mi-a prins foarte bine.

în plus în Valea Stânii Alin Tănase și Geanina mi-au dat o cola. A fost delicioasă dar ar fi fain să se facă cola și fără acid. Nu prea-mi priește acidul în cursă.

Întreaga idee pe care m-am bazat e ca în prima parte a cursei să consum grăsimi iar în a 2-a glucide/zaharuri care intră foarte ușor în sânge și-mi furnizează bubuituri de energie. Poate fi riscant că poți avea și decăderi de energie. Din motivul ăsta, să nu am descreșteri de energie nu am luat activator/alte lucruri cu concentrație mare de cofeină și pentru că vroiam să dorm în noaptea de după cursă.

Echipament?!

Mi-am propus să stau foarte puțin în posturi și să-mi car tot ce aveam nevoie cu mine. Așa că mi-am pregătit 2 veste ultimate direction pline cu mâncare/băutura mai sus menționată împărțite în mod egal. Poate puțin mai multă în a 2-a parte.

Adidași – Salomon S lab 3 care mi-au făcut beșici în talpă, la degete și sub unghii. Așa ceva nu am mai pățit.

Tricou  – CompresSport

Pantaloni –  Salomon S-lab

Cursa Start – Valea Stânii km7

După ce totul era pregătit, cu 15 minute înainte de start ne-am aliniat cu toții la poartă. Ni s-a verificat echipamentul  și așteptam numărătoarea inversă. Vremea era mai mult decât plăcută.

S-a numprat de la 10 în jos și energia a fost eliberată. Am început într-un ritm fain de încălzire. Aveam timp să sprintăm în următorii 104,8 km. Am ocupat a 2-a linie alături de Florin Szomyu și Daniel Stroescu. Eu mi-am luat un fâs de lanternă care nu a avut baterie și m-am bazat puțin pe frontala lui Daniel care-mi lumina pașii.

Ritmul mi s-a părut mai mult decât acceptabil și am preferat să rămân cu ei. Radu Milea și Andrei Preda s-au distanțat la vreo 2-300 de metrii fiind primii. Eu am început cu dicton-ul „Finish-ul, nu start-ul te fac campion”. Cam pompos dar până la urmă e ceva adevăr în siropoșenia asta.

Am trecut de Vama Buzăului și Găli ne-a ajuns din urmă și ne-a depășit. În Valea Stânii am ajuns alături de Daniel și Florin care s-au oprit la un pahar.

Valea Stânii – Curmătura Văii Stânii Km18

A urmat o urcare de 3 km unde Daniel și Florin au rămas rămas puțin în spate. Eu deja începusem să mănânc jumătate de baton isostar dar simțeam că ceva nu e în regulă cu stomacul meu și am zis că trebuie să trag pe stânga. Am intrat pentru 2 minute în pădure și am ieșit mult mai fresh.

Coborârea a continuat și am întrebat un voluntar dacă băieții sunt cu mult în față, știind că Radu, Andrei, Găli sunt în primul pluton. Mi-a răspuns că sunt primul și am fost puțin uimit. Am ajuns în Valea Stânii și din nou m-au felicitat fetele din post că sunt primul. Atunci eram convins că ei s-au rătăcit. Dar pe unde?

Mi-a părut rău pentru ei că au început cu stângul și știu cât de important e pentru moral și o rătăcire de 5 minute dar vestea m-a energizat cei drept. În spatele meu era Daniel Stroescu.

Curmătura Văii Stânii – Cabana CIucaș Km 23

După ce Cheile Văii Stânii s-au terminat, înainte de stâna p-zisă ne-am întâlnit cu toții și am intrat în ritmul pe care l-a impus Radu. Eram uimit că pe urcări el aleargă în loc să meargă apăsat. Eu și Găli mergeam dar Andrei cu Radu alergau. Cei drept foarte ușor dar aveau un ritm constant de alergare. Oare cât vor putea să facă asta? m-am întrebat.

Deși diferit stilul de abordare al urcărilor, ritmul era unul plăcut. Pulsul îmi era jos, nu eram cel mai transpirat din grup (deci nu pierdeam săruri), și în plus eram și în coadă. Dacă vroiam să o las mai moale băieții nici nu mi-ar fi simțit lipsa. Daniel S. a rămas în urmă și câinii de la stână îl cam lătrau.

Încet încet eu mai mănânc câte ceva, și iată-ne la Cabana Ciucaș în mai bine de 2h30′ care e un timp foarte bun. Cu mult sub strategia mea. După ce mi-am umplut bidonul cu apă, (deci vreo 15s) de stat în post am plecat primul către vârf. Băieții m-au ajuns din urmă și am urcat împreună. În 3 ore de la start eram în Vârf admirând peisajul și munții care ne înconjurau.

Vf. CIucaș Km – Pasul Bratocea – km 33

A urmat o coborâre care mi-a plăcut la nebunie. Alergam toți 4 și pe vremea aia era o plăcere că eram acolo. Soarele ne încălzea atât cât trebuie, poteca ne ducea ușor pe curbele de nivel, ritmul era unul plăcut și constant.

Atunci am simțit că deși eram într-o competiție în cele din urmă asta e frumusețea alergării. Să împărtășești momentul cu persoane care au aceași pasiune, același țel. Pentru câteva minute competitivitatea m-a lăsat și am reușit să mă bucur de moment, de alergarea p-zisă.

Da! Ne întreceam acolo care va parcurge distanța în timpul cel mai scurt dar până la urmă e doar o altă alregare de grup. Știu că e greu să o spun pe bune și pot fi contrazis cu „o spui doar așa că ai câștigat etc etc” dar am simțit frumusețea concursului în momentul ăla, alături de ceilalți 3.

Gândul mi-a sărit la participanți, la motivele pentru care ei aleargă. Și mi-am dat seama că alergarea montană (și în special alergarea pe distanțe lungi) se face din multe alte motive decât podiumul/top5/top10/top n. Sau cel puțin așa ar trebui…

Pe porțiunea aceea de traseu m-am simțit ca la turele pe care le-am făcut cu Țale/Totalcă prin Bucegi/Ciucaș. Ca la o alergare de grup organizată în care fiecare dintre noi are motivele lui pentru care face asta. Am fost copleșit de un sentiment tare plăcut de recunoștiință. Cred că așa aș putea rezuma cel mai bine.

Pasul Bratocea – Vf. Grohotiș km 41

Am plecat primul din post. Apa era tot ce aveam nevoie. Într-un bidon mi-am pus un gel iar în celălalt electroliți. Când alergam se amesteca apa în cele două combinații.

Găli m-a urmat. Și-a lăsat bețele dar mai apoi i-a părut rău că au urmat destul de multe urcări.

Urcările le mergeam iar ceea ce era de alergat, alergam.

E foarte bine să mergi  într-un ultramaraton. E bine pentru că la mers îți folosești gluteul mare și la alergare qvatricepșii femurali. Iar dacă alergi pe porțiuni unde ai putea merge îți suprasoliciți o grupare dintre cele două și-ți obosesc.

De exemplu dacă alergi la deal (când ai putea merge cu aceași viteză) îți suprasoliciți qvatricepșii iar în momentul când vine o porțiune de coborâre/plat îți va fi greu să alergi pentru că mușchii pe care ar trebui să-i folosești îți sunt deja obosiți.

Să revenim la cursă. Mi-am spus încă din start că porțiunea de Grohotiș va trebui să o alerg cât mai mult. Asta am și făcut. Mă temeam de căldură dar nu a fost caniculă. M-am hidratat bine, am mâncat la fel de bine, la ore fixe, iar check-pointurile au trecut unele după celelalte. Vf Grohotis, Vf. Ulite, Stâna Nebunu, apoi într-un final Mâneciu.

Vf. Grohotiș km 41 – Baraj Mâneciu – Vf lu’ Crai – Km 73

La baraj ca și la Stâna Nebunu nu am găsit punctul gata pregătit. Nu m-am îngrijorat că aveam totul pregătit. Tot ce aveam nevoie era apă. Mi-am luat de la la Stână într-un bidon și am tulit-o către Baraj. Nu prea aveam chef de serpentinele alea care coboară dar le-am alergat. Pe toate.

La baraj mi-am luat celălalt rucsăcel și am plecat către urcarea care în mare parte am mers-o. Însă foarte alert.

Dragoș a aflat că râvneam la supă foarte tare și a venit după mine, cu mașina să mi-o dea. Mă bazam pe supă pentru că e sărată și mi-ar fi plăcut să-mi pun niște sare în plus să înlocuiesc sărurile pierdute. Chiar dacă am primit-o mai târziu supa a fost delicioasă. Nici prea caldă nici prea rece.

Vf lu’ Crai – Valea Stânii – km 85 

După supă mi-am continuat cursa. Alergarea montană s-a transformat în mers montan până în vârf. Apoi am început să dau drumul la picioare până în Valea Stânii. Privind în urmă a trecut destul de repede porțiunea asta dar a fost bucata în care pofta de mâncare m-a cam lăsat. Când nu mai poți mânca atunci e o problemă într-un ultra.

Dar am băgat un baton, cu înghițituri mici de apă și cheful de alergare a revenit.

Înainte de a ajunge în Valea Stânii mi-am recapitulat mental ce trebuie să iau. Apă + Isotonic. A fost pentru prima oară în cursă când beam iso. Mi-am păstrat asta pentru final când corpul meu a fost „flămând” de zahăr.

Aici am primit o cola de la Alin și Geanina. A fost delicioasă dar prea acidulată. Am părăsit postul și am început urcarea. Am băgat și un redbull. Mă bazam pe cofeină și pe zahărul care-l avea.

Valea Stânii – Finish 

Urcarea a fost grea dar știam ce mă așteaptă. Cred că am urcat-o în 50-55 de minute. Ca la antrenament. Odată ajuns în poteca de la semi, văzând localitatea Cheia de sus de pe creastă mi-am spus că s-a încheiat concursul.

Fiind pe locul 1, inevitabil te gândești ce vei face dacă cel de pe 2 te atacă. Eu mi-am mai lăsat 1 gel pentru asta. Însă fiind sus și văzând că nimeni nu este în urma mea. M-am relaxat și mi-am continuat concursul într-o alergare ușoară. Însă dacă mă uit pe timpi nu a fost chiar atât de ușoară însă adrenalina și-a spus cuvântul.

Ajuns în Cheia îi văd pe Mihai S. și pe Aida care mă felicită primii. Apoi Țale care e uimit de timpul pe care l-am scos și începe să mă filmeze.

Ajuns pe asfalt rămân surprins de atmosfera ce era peste 300 de metrii.

Văd că mama mă aștepta la final cu medalia să mi-o pună la gât. M-a emoționat puțin văzând lacrimile din ochii ei dar m-am bucurat că a înțeles acum sau și-a făcut o impresie, de ce alerg.

Ajuns la finish primesc longboard-ul, sticla de vin și o mulțime de oameni care mă felicitau. Am îmbrățișat-o puternic pe mama în semn de mulțumire și apoi le-am mulțumt oamenilor care erau acolo.

M-am întins pe iarbă și durerile au început să apară. Dar sufletul meu era întreg și nevătămat. Tocmai pentru că am fost înconjurat de oamenii cărora simt nevoia să le mulțumesc.

Mulțumesc oamenilor care au fost în preajma mea în zilele dinaintea cursei. Faptul că mama a fost acolo, la finish alături de Corina m-a energizat mai mult decât mă așteptam.

Mersi Andrei Igna pentru vestă. Fără ea mi-ar fi fost mult mai greu.

Mersi mult Ilie Răzvan, Andrei Doru Pata pentru suportul acordat la baraj.

Alexandra și Dragoș cred că aveți un suflet fain tare că ați făcut un concurs așa cool și că ați (re)inventat Ciucaș-ul.

Mersi Nicu pentru drum, pentru suport și pentru pastele alea cu nucă.

Iulian G. îți mulțumesc pentru sfaturi, folie de supraviețuire și cazare.

Radu Milea, Gali, Andrei, Daniel S., Daniel F., Florin Sz. a fost tare fain să împărtășim aceeași energie, să alergăm către același țel.

Mersi celor care mi-au dat mesaje de încurajare și de felicitare.

Ăsta a fost capitolul Ciucaș X3. Nu închidem „cartea” doar dăm foaia și începem altul. Încă mă gândesc la ce anume să-mi planific. Pyros (concurs în Ungaria)/altă-variantă-pe-care-nu-o-am.

Săptămâna ce vine ne vedem pe Transfăgărășan la:

Ti-a plăcut articolul?
Mă poți sprijini pentru a scrie mai multe prin Patreon!