Primul lucru care mi l-am spus inainte sa incepem calatorie e ca voi bea multa cafea. Pot sa duc asta pana la dependenta. Stiu ca nu e recomandat dar voi incerca sa dorm cat mai putin. Imi voi numara orele dormite in fiecare noapte sau zi iar dupa o luna de zile, voi trage linie si voi vedea daca a fost o idee proastra sau nu.

Am avut un inceput promitator. 3 ore. Atat am apucat sa dorm seara trecuta. Bagajul mi-a luat mai mult decat am planuit ( inca treaba cu multitaskingul ma bantuie), desi mintea mea nu era 100 % la aceasta calatorie, s-a mobilizat pur si simplu cand am incercat sa adorm. Cam pe la ora 02.00. Destul de incapatanata mintea mea pentru ca la ora 06.00 ne astepta trenul.

Cat aveam capul pe perina, in seara de dinaintea calatoriei, am numarat ceea cea am pus in sacosa exact cum numeri oile si le vezi chipurile beheitoare. Am incercat sa fac asta, crezand ca voi adormi. Oile aduc somnul mult mai repede decat bifatul mintal al lucrurilor. Ai impresia ca ai uitat mereu ceva.

Mi-am pus ceasul sa sune la 05.15. Am fost surprins cand Andrei a venit la mine-n camera sa ma trezeasca. El l-a avut fixat la 05.00. De obicei amana trezirea cu 10-15-30 de minute. Nu si astazi. A fost in picioare, in camera mea, cu zambetul pe buze, ordonandu-mi sa ma trezesc.

Buimac, nervos pe el m-am rastit la el. Ce-i cu tine?! cum de esti deja in picioareeee…?!

Beat de somn, m-am ridicat clatinandu-ma si m-am dus catre el dorint sa-l pedepsesc cu o…imbratisare. ajungand la el in camera, m-am intins in patul lui pentru inca 2 minute. Patul lui a fost presarat cu o substanta antisomn. M-am odihnit in doua minute cat nu am facut-o toata noaptea. Mi-a spus dupa ce m-am ridicat din pat, secretu lui. A baut un pahar cu apa. Asa am facut si eu. Apoi am fost aproooaape ca nou. Aproape. Acum fiind in tren, nu mai simt asta.

05.45 Suntem in holul casei cu rucsacul meu, mai inalt decat mine iar Andrei cu un rucsac de scolar in spate. Asta e el. Foarte practic. Si bagajul si l-a facut un jumate de ora. Comandam apoi un taxi care nu a venit. Iesim pe usa cu gandul ca am uitat ceva si mergem pana in statie. Cum singura lege care functioneaza in romania e cea a lui Murphy, desigur  in statie nu erau taxiuri . Mai era un sfert de ora si trenul nostru pleca. Ne urcam in cele din urma in taxi, prima lui Cursa pe ziua de astazi si mergem, ca un melc catre gara. E un efect psihologic asta. Cand esti in graba si in taxiu ti se poate parea ca mergi pera incet. Cred ca asa era, in plus taximetristul avea chef de vorba. Noi aveam chef de viteza. In cele din urma am ajuns cu 8 minute inainte ca trenul sa plece. L-am vazut garat, am alergat catre el, instinctiv am mers la linia 2-3. Era acolo.

brasov budapesta

Calatoria noastra a inceput cu un inger pazitor pe nume Andreea-Emanuela.

In cele din urma chiar am uitat ceva. Ne-am uitat aparatul foto in taxi. Sper sa-l recuperam in viata asta.

In gara, dorind sa mergem catre vagonul nostru. Vedem o fiinta gingasa fumand. Ii spun lui Andrei, uite-o pe Andreea.  Apoi ne vede si ea tricourile portocalii si vine cu aceasi energie pe care o are o ciuperca nucleara sa ne imbratiseze. Ne-a imbratisat de parca  tocmai ce ne-am intors din calatorie iar ea ne astepta acolo de cateva zile, fumand nerabdatoare iar trenul nostru se lasa asteptat, intarziind.

Dorind sa facem o poza toti trei ii spun lui Andrei asta iar atunci ne dam seama ca aparatul e in taxiul al carui sofer nu-i cunoastem numele, iar numarul si firma ne sunt la fel de necunoscute daca exista sau nu  bosonul higgins. Neam simtit ca o persoana cazuta in coarda cand doreste sa se catere pe o stanca, fara aparat. Pierduti, dezorientati. Am simtit pentru un moment ca vom avea o calatorie fara sens.

Andreea mergand la o nunta din arad a unei rude pe care nu a mai vazut-o de 10 ani. Ne spune cu miere in suflet ca ne va imprumuta ea aparatul. Lucrurile s-au legat ca doua funii intr-un nod prusic. A fost un gest de spontaneitate cruda si marinime perfecta pe care l-am primit fara sa ezitam. Ca doi flamanzi ce li se ofera un pranz cald. Ne-a luminat calatoria, readucandu-ne zambetul pe buze.

Acum suntem in tren. Ultimul vagon, privind catre dalele de beton care ne raman in urma. Sunt exact ca secundele ce le pierdem, trecand  pe langa noi. Atat de multe fiind, facandu-ne sa ne simtim neajutorati.

Ziua 1 – Budapesta

Ajunsi in ‘Gara de nord’ a Budapestei, gara Keleti, din doua miscari am scos aparatul pe care Andreea ni l-a imprumutat si incep sa fac fotografii la orice mi se pare special. Nu ma pot opri. Sunt ca un asiatic intr-un loc nou, impresionat de orice lucru, facand cate o fotografie la fiecare 2 pasi.

Vedem un grup de fete care par a sta sa astepte un tren care va pleca din Budapesta. Au bilete InterRail. Intru cu ele in vorba si le intreb daca ne pot recomanda un hostel, locuri speciale unde au fost, de unde sunt, unde urmeaza sa mearga. Cele 6 fete erau din Portugalia si au stat pentru 3 zile in Budapesta. Ne-au recomandat X Hostel care parea a fi aproape de gara. In cele din urma nu vom ajunge acolo. In schimb am ajuns in prima seara, in alt loc pe care ni l-au recomandat. Un parc pe langa piata Elisabeta, unde studentii stau pur si simplu si socializeaza, pe iarba. Cu o duzina de doze de bere langa ei. Sicle de vin  din care beau gaturi lungi de parca ar muri de sete si vinul roze ar fi singurul leac care-i pot scapa de setea incurabila.

Iesim din gara si cautam sa mergem intr-un loc unde e wi-fii. Intrebam un cuplu maghiar simpatic si ne recomanda Mcdonald’s. Dupa 10 minute de instructiuni pornim catre Mc, luandu-ne 5 minute.

Ne conectam la net. Intram pe Coucsurfing sa vedem daca avem vreo gazda si anuntam cunostiintele ca am ajuns cu bine, asa ca niste copii buni ce suntem ca nu vrem ca parintii sa-si faca griji. Au destul fire albe in cap pe care noi le-am provocat, copii fiind. Musc de 2 ori dintr-un McSomething, beau a doua cafea pe ziua respectiva, una la 8 dimineata una la 8 seara si ne hotaram sa mergem sa gasim un hostel. Asa… ca si cum am cauta acul in carul cu fan.

Ne ghidam dupa punctisoarele de pe harta care i-au aparut pe telefonul lui Andrei, cand s-a conectat la net. Ne-am urnit apoi din loc, dusi de instinct. Dupa 2.5 km de mers, gasim primul hostel care ne convenea ca pret. sub 5000 de forinti/noapte. adica vreo 80 de ron. prima intrebare, primul cutit infipt in inima. ‘Do you had booked the beds?’

Nop.

Spunem noi cu zambetul pe buze. Astfel iesim ca sa gasim urmatorul hostel. intalnim pe drum 3 unguroaice care ne insotesc 3 statii cu Tram-ul si ne arata unde e zona centrala a hostelurilor din budapesta. Asa ajungem la blacksheep hostel. Sunam pentru a doua oara la o usa de bloc uriasa si ne spune sa urcam la etajul 5. Mai intra cu noi un tip pe usa si il lasam sa urce cu liftul primul ca avea chitara si mult bagaj. Nu am fii incaput toti trei in lift. Urcam si noi cu urmatorul lift si il salutam pe Gabor, care avea ecusonul pe birou. Dupa ce il cazeaza pe tipul cu barba care a urcat inaintea noastra, am aflat ca era izraelian desi avea un are de spaniol, se ocupa si de noi. Spune ca nu are locuri dar ne poate ajuta. Black sheep are frati, adica alte hosteleluri cu care colaboreaza. Gabor care era un ungur blond, inalt, nebarberit de 5 zile insa deloc neglijent cu look-ul sau, avand o pereche de ochelari cu rama neagra, da vo 3 telefoane si spune ca a gasit pentru noi o camera cu pat dublu. Totul ok, pana cand ne-a spus pretul. 60 de Euro/noapte. Bine impartit la 2 nu e chiar atat de mult, am mai fi taiat din berile promise pentru Budapesta. Dupa inca 2 minute de gandit si schimbat priviri cu Andrei, ne-am hotarat ca acesta sa devina planul B.

In caz ca nu am fi gasit ceva mai ieftin, am fi mers la camera cu pat matrimonial. Andrei arunca o noua privire pe telefon si spune sa mergem catre o zona cu mai multe hosteluri. Si mai aproape de Dunare. Inima nu ne lasa sa dam foarte multi bani pe cazare, plecand cu ideea ca vom sta la persoana cumsecade din toata Europa, inclusiv Budapesta, couchsurferii de peste tot. Singura parte a corpului nostru care ar fi fost fericita sa cheltuim banii altfel decat pe alcool ar fi fost ficatul.

Incet incet, zambetul de pe fata incepea sa ne dispara. Deja se intunecase si noi nu aveam gazda. Incepe sa mi se infiripa ideea de a dormi in parc, sub cerul instelat. Acum sunt in Bratislava si ma gandesc serios la asta pentru urmatoarele zile. Sper sa nu se strice vremea. Mergem catre zona centrala a hostelurilor. Intrebam un localnic daca stie de ceva hosteluri de prin zona. Acesta ne spune ca daca il vom astepta 20 de minute ne ajuta el cu o camera, pentru ca si el lucreaza la hostel si merge acum dupa ceva oameni sa-i aduca sa stea la hostelul unde lucreaz si apoi ne va inchiria o camera.

Am stabilit unde il vom astepta, la un colt de 2 strazi destul de mari. Am stat 10 minute, 20 de minute, am mers intre timp doar eu sa iau 2 beri si ceva alune. Au trecut 40 de minute si ungurul nu a ajuns inca. Renuntam la ideea de a-l mai astepta si intrebam ceva localnici daca stiu un hostel. Nu erau deloc localnici ci englezi care ne indica hostelul day and night la doar 5 minute de mers pe jos.

La intrare erau 2 tipi bine facuti si ne indica sa urcam la etajul 2 ca acolo era hostelul. Ajungem la receptie si alt Gabor (acelasi nume ca cel de la Blacksheep) ne spune ca are doua camere libere. Cea mai buna veste pe ziua de astazi. Imi venea sa-l iau si sa-l pup acolo. Era deja obositi, si flamanzi ca sa mai continuam cautarea. In 5 minute ne cazeaza, ne explica cele 3 reguli ale locului. Nu fumat, nu putem sta mai mult de ora 11 a doua zi, iar daca plecam ultimii din camera trebuie sa lasam cheia la receptie. Le-am prins din zbor asigurandu-l pe Gabor ca le vom respecta. Statea in camera cu 3 tipe din Amsterdam care ne-au sfatuit sa ajungem la Instant, un loc unde se intampla lucruri nebunesti.  Doar ne-am lasat lucrurile, ne-am facut un bagaj mai mic si am mers sa cutreieram strazile din Budapesta, dorind sa vedem Dunarea ca am auzit doar lucruri bune despre Dunare noaptea. Luminile in special.

Avem astfel prima noastra plimbare, eu cu ghidul in mana, Andrei cu rucsacul cel mic in spate. Am pornit  catre Dunare.

Pe drum am vazut primul Tesco din viata mea, Marea sinagoga Evreiasca, strazi aglomerate si unguroaice pe bicicleta. Multe unguroaice pe bicicleta.

Dupa ce am oprit cateva persoane sa la intrebam pe unde ar fi raul, am ajuns in cele din urma. Am vazut in fata, podul reginei Elisabeta, o grozavie verde, luminata din toate unghiurile, in dreapta Vaci Utca, pietonala Budapestei, iar in stanga Facultatea Corvin. Podul, ca si toata Budapesta in aceasta perioada a fost plina de studenti care nu fac alceva decat sa piarda vremea, ucigandusi neuronii cu alcool si fumat, facand din capitala ungariei un oras foarte animat, mai ales in timpul noptii.

Budapesta Ziua 2 – Prima Alergare

Singura functie care o gasesc utila la telefonul meu, in calatorie fiind e alarma. Mi-am reglat-o la ora 06.00.

Am adormit bustean dupa ce am facut un dus. Ca prin vis, aud galagie. Nu visam deloc, 3 englezi, aduc la noi in camera o parte din animatia Budapestei. Inevitabil ma trezesc si ma uit la ei. Ii fixez cu privirea pe 2 dintre ei. Aveau o discutie daca e 4 dimineata sau 4 seara. Ma amuzau si ii priveam din ce in ce mai atent. Nu pentru ca m-ar fi deranjat ci pentru ca mi se parea ca ii recunosc.

Erau cei care ne-au recomandat hostelul. Stateau in camera cu noi. Doream sa-i recompensez pentru recoamdarea care ne-au facut-o. Tot ce puteam face in acel moment e sa nu ma supar pe ei ca m-au trezit. Cel de-al treilea a vazut ca m-am trezit si mi-a spus ca-i pare rau pentru ca m-a trezit, cerandu-si scuze si spunandu-le celorlalti doi sa vorbeasca mai incet. Dupa 5 minute am adormit la loc.

Imi suna telefonul la ora stabilita, multumesc celui care a inventat functia snooze si il aman de vreo doua ori pana la 7 fara 10. Ma trezesc cu greu, fara dureri de cap si merg sa ma echipez de alergat. Imi propun sa alerg doua ore, avand o preimagine a traseului pe care-l voi face. Hostel-Andrasz Utca-Piata Eroilor-Parcul din zona-Andras Utca-Insula Margareta-Trec podul in buda-si de acolo necunoscutul ma va astepta.

Iesind din hostel cu ghidul inca in mana dreapta, (nu cred ca am dormit cu el insa e acolo, pare ca nu l-am lasat jos nici pentru o secunda) fac dreapta si ma indrept catre strada Andrasz. La ora 7 Budapesta inca doarme. Pot spune cu mana pe inima ca Budapesta are doua fete. Pe una si-o arata seara, si una dimineata. Se comporta exact ca o femeie care se machiaza. Insa nu stiu care e fata adevarata a Budapestei si care e cea cosmetizata. Incep alergarea. Incep incet caci stiu ca nu trebuie sa alerg tare ci mult. Gandurile ma invaluie. Sunt eu, ritmul si gandurile. Ma coplesesc cele legate de primul meu ultramaraton din 14 septembrie din Ciucas.

Am savurat alergarea exact cum savurezi un desert bun. Fiecare pas a semanat cu fiecare lingurita din desert. Budapesta a fost delicioasa. Am fost surprins de Piata Eroilor si de parcul din zona respectiva care avea un castel si cateva muzee. Arhitectura cladirilor, curatenia parcului, oamenii care au iesit la alergat, RHCP cantandu-mi in casti, totul m-a facut sa ma simt atat de norocos ca pot face asta. Apoi respiratia mi-a fost taiata de Casa poporului si Palatul parlamentului pana cand am ajuns pe Insula Margareta.

Cea mai placuta surpriza a fost cea de pe Insula Margareta. O pista de alergare inconjoara toata insula. Dupa o ora de alergare, in care mi-am clatit privirea doar cu arhitectura cladirilor, simteam nevoia de ceva apa. Alerg, alerg, alerg, nu vad nici-un magazin. Imi apre in schimb o cismea pe care nu stiam sa o pornesc, fiind automatizata. Reiau alergarea. Dupa circa 75 de minute de la inceputul alargarii, vad o a doua cismea si pe cineva ca o foloseste. Maresc ritmul sa vad de unde poate fi pornita dar tanti a plecat intre timp. Vad un buton pe care-l apas si apa incepe sa curga. Beau fara sa ma satur. Apa se opreste. Mai beau odata, incep sa simt ca ma hidratez. Dupa ce am pornit cismeaua de 10 ori plec cu rezervorul plin, pentru inca 50 de minute de alergat. Reiau alergarea cu forte proaspete si astfel ajung in Buda. Ma gandeam sa alerg pe langa Dunare dar soarele era prea puternic si nu aveam nimic pe cap. Asa ca alerg pe o strada paralela prin spatele cladiriilor. Am urcat pe un deal si am ajuns la o biserica. Era in constructie insa Pesta se vedea foarte bine. Cobor de pe deal cu gandul de a ajunge la hostel.

Dupa 2 ore de alergare, si putin somn din seara trecuta, simt ca sunt obosit si intru sa iau niste lapte si o apa de la un Spar, vis-a-vis de hostelul nostru.

Nu stiu cum ii spune la lapte in Ungureste, dar iau cutia patratoasa pe care scrie 2.8% ceva. Banuiesc ca e lapte si ma indrept catre casa de marcat. Platesc si dupa 3 minute sunt in camera unde toata lumea inca doarme.

Fac dus si Andrei da a se trezi. Iau niste vitamine efervescente si ma pregatesc de ziua care  a inceput.

Bateriile-mi sunt incarcate!

Budapesta Ziua 2 – Post Alergare 

Suntem din nou pe strazile Budapestei.

Imi dau seama ca sunt atat de diferita fata de cum aratau aseara caci ne asezam la o terasa si realizez ca am trecut pe acolo, cu cateva ore inainte. Kelety Utca.

Am stat la o cafenea unde mi-am trezit celulele care mai erau inca adormite cu un expresso si o prajitura full de ciocolata. Cafeneau era locul unde ne-a fi putut prinde sfarsitul lumii, nu ne-ar fi pasat daca s-ar fi intamplat. in celulele mele era un mix de oboseala, ciocolata si entuziasm. Vroiam sa mergem sa dormim pe Insula Margareta in acea dupaamiaza dar expresso-ul si-a facut efectul, dandu-mi un impuls sa-mi continui plimbarea.

Ajungem la biserica Sf. Stefan si doborati de caldura, ne punem la o terasa unde lingem cea mai buna bere din lume, Paulaner. Dupa 20 de minute de stat pe net, ne vad americanii care ne-au recomandat un hostel, cu o seara inainte. Unul dintre ei ii spune celuilalt ‘uite-l pe romanul ala de aseara’. Atunci mi-am ridicat privirea din laptop si i-am vazut. Ne-au intrebat daca am gasit cazare iar eu le-am spus ca in cele din urma ne-am descurcat. I-am invitat cu noi la bere si s-au alaturat. Zack, Dylan si Maria. Toti trei invatau in Germania. Erau in cadrul unui program Erasmus.

Stam la povesti 2 ore  apoi ei pleaca, ramanand sa ne intalnim mai tarziu. Peste alte 2 ore. In drum spre casa ne-am luat ceva fructe si iaurt de mancare, de la un Spar mai indepartat. Ne-am intors la locul stabilit dupa o ora jumatate si i-am asteptat. A doua teapa de cand am ajuns in Budapesta. nu au mai ajuns. Am inceput plimbarea de unii singuri si am ajuns pana in buda, printre blocuri, la o fantana. Ni s-a facut foame si am hotarat sa mergem la un Burger King ca nu am fost niciodata. Daca nu ati fost intr-un burger king pana acum sa stiti ca nu ati pierdut nimic. Aceleasi chifle pufoase din cine stie ce cauza, aceasi carne nesanatoasa. Am mancat, am mai facut ceva timp cel mai frumos lucru cand esti in calatorie, sa pierzi vremea si apoi am mers catre parcul ‘vama veche’. Daca ati fost pana acum in vama stiti la ce ma refer. Oamenii adunati in jurul unei sticle de votca ducand cu ea o batalie pe viata si pe moarte. Aici era exact la fel. Doar ca pe spatiul verde, nu pe plaja iar in votca a fost inlocuita cu vin. Mult vin. De exemplu, langa noi s-au asezat 3 unguroaice cu 2 sticle de pe care au facut-o posta circa 30 de minute pana ce a patra fata a mai adus inca 2 sticle.

Eu povesteam cu Andrei si am planuit sa cumparam si noi 1 sticla de vin. Dupa 30 de minute de bramburit pe strazi gasim un non-stop si cumparam cu 1000 de forinti o sticla de vin si 2 pahare. Nu avem tirbuson.

Intrebam lumea de acolo gandindu-ne ca din marea asta de studenti (cred ca erau vo 500) cineva trebuie sa aiba unul, cel cu degetele mai slabe.

Dupa ce am esuat sa gasim la 2 grupuri, al treilea a fost cu noroc. Si ce tirbuson. Cred ca a desfacut ceva sticle de vin la viata lui si ca inca mai urmeaza sa desfaca pana ii expira termenul de valabilitate.

Desfac sticla si iau un gat lung din ea. Asa de sete. Mi s-a parut ca-mi face gura punga pe moment, dar dupa al 3-lea pahar nu mai simteam asta.

Dupa ce s-a terminat sticla, ne continuam plimbarea prin Budapesta, care in perioada asta a anului s-a dovedit ca nu doarme. Dupa 5 minute de plimbat pe strazile care deja ne-au devenit familiare, i-am spus lui Andrei sa nu ne mai uitam pe harta iphonului sau pe cea din ghidul meu. Sa mergem pur si simplu si cand simtim ca ne-am ratacit, cand nu mai vedem aglomeratie, atunci ne putem uita. Dupa 15 minute, vedem un grup care sta pe niste scari si un tip ce canta la muzicuta.  Ne asezam chiar in centrul grupului. In partea dreapta am vazut un tatuaj interesant la o unguroaica si am intrebat-o ce inseamna. Era un tatuaj care parea o fituica pentru bacalaureat.  Triunghiuri, cercuri, meridiane si o linie curba. Era defapt tot alfabetul intr-un tatuaj. Puteai scrie orice litera, orice cuvant din tatuajul respectiv. Puteai scrie Luceafarul urmand cu pixul liniile literelor. Doar rabdare ar fi trebuit sa ai. In partea noastra dreapta era un Irlandez cu tatuaje celtice, care canta la muzicuta si tot schimba la ele. L-am intrebat cate muzicute are. Atata mi-a trebuit. A inceput sa vorbeasca incontinuu ca are un prieten care are 200. El avea numa 4. Am profitat de momentul cat a fost plecat la baie si ne-am continuat plimbarea fara harta.

Dupa alte 20 de minute, am ajuns iar in parcul ‘Vama Veche’. Adica la coltul Parcului unde vad un grup care beau bere si dau noroc cu ei. Cea mai buna decizie din seara aia. Am ramas toata noaptea cu Andras, Sofie, Daniel si Loti. A fost o seara pe care nu am sa o uit prea curand in care am cunoscut cei mai multi oameni noi, am jucat pentru a 2-a oara soccer-table, am intalnit un francez care invata in Romania, nemti unguri, spanioli.

Noaptea s-a incheiat dimineata. Amintirile sunt inca proaspete. Pun capul pe perna stiind ca va urma o trezire dupa 2 ore.

Pentru ca aparatul nostru face poze mai mari de 2 MB, nu voi pune aici fotografii.

Fotografiile le puteti vedea AICI 

Ti-a plăcut articolul?
Mă poți sprijini pentru a scrie mai multe prin Patreon!
To Do - Doing - Done
6 Aprilie 2013 - Semimaraton Intersport - Brașov