Una din materiile mele preferate în Academie a fost Psihologie Socială. Am avut un prof mișto, Popoviciu, care ne-a dat de citit la bibliografia obligatorie cartea lui Gustave Le Bon – Psihologia mulțimilor.
Îmi revine în minte, constant la fel cau un ecou, un principiu din carte:
Inteligența unei mulțimi este egală cu inteligența celui mai prost din grup.
De asta acum, când te gândești, nu-ți vine să crezi cum de am putut să merg la furat de corcodușe când eram puștan sau să pun căc*t într-un ziar, să-i dau foc și să bat la ușă ca proprietarul să stingă căcat*l cu piciorul. Pentru că făceam parte dintr-o micro-mulțime (cea a prietenilor noștrii puștani din blocul 7) eram mici și proști și probabil că am avut un prieten mai prost ca noi care a venit cu ideea.
Am crescut, dar nu s-au schimbat chiar atât de multe pe cât credem. Cineva, în grupul nostru de prieteni, tot a rămas puțin în urmă, cel mai prost. Și nu mă refer la persoana care are prostia aia copilărească și încă face năzbâtii, nu la personajul acela mă refer, ci la cel mai prost, social. Care trebuie pus la curent, care e dezinformat și ignorant. Cel care citește ziare de cancan și încă se uită la televizor.
Și cei care apar la televizor, pe asta se bazează. Nu trebuie și nu vor să ne prostească pe toți pentru a-și atinge obiectivele în care primează propriile interese, ci vor să se facă înțeleși și crezuți de cei mai proști din grupul nostru.
Noi trebuie să ne facem datoria și să schimbam mentalitatea prostului pentru că atunci cand esti mort nu stii ca esti mort, e greu doar pt ceilalti, la fel si cand esti prost! – (Oana Pelea)
Dacă reușim să-l informăm, să-l educăm, să-i schimbăm paradigma, inteligența micromulțimii din care facem parte, din care face parte și prostul, va cunoaște o îmbunătățire semnificativă și încet încet vom ajunge să ne fie mai bine, fiind mai greu de manipulat, mai greu de prostit.
Știu că în multe situații eu sunt prostul grupului, dar e ok. Accept orice formă de educare și promit să nu mă supăr.
Cele bune.
Psihologia mulțimilor
Gustave Le Bon este primul om de știință care s-a ocupat de studiul mulțimilor și al comportamentului lor. Înaintea sa, subiectul fusese abordat doar de Gabriel Tarde, în cadrul studiilor sale de antropologie criminală (studiile de psihologie socială ale lui Tarde au fost publicate după lucrarea lui Le Bon) și Scipio Sighele care se concentrase asupra tendințelor de violență criminală ale mulțimilor.
„Psihologia mulțimilor” a fost publicată în 1895. Editorul ei, Félix Alcan publicase anterior lucrări ale unor sociologi iluștri ca Henri Bergson și Émile Durkheim. Le Bon se ocupă de comportamentul grupurilor pe care le numește „mulțimi psihologice”. El arată că în anumite circumstanțe date, și numai în aceste circumstanțe, o aglomerare de oameni ajunge să posede caracteristici noi, complet diferite de cele ale fiecărui individ care o compune. Elementul specific mulțimilor psihologice este că au un fel de suflet colectiv, fără îndoială având un caracter tranzitoriu, dar prezentând caractere foarte nete. Acest suflet îi face pe indivizii care compun mulțimea să simtă, să gândească și să acționeze în mod cu totul diferit de cel în care ar simți, gândi sau acționa în mod independent. Colectivitatea devine astfel o mulțime psihologică sau o mulțime organizată, care formează o singură ființă și se supune legii unității mentale a mulțimilor.
Există anumite idei și sentimente care nu apar și nu se transformă în acțiuni decât în cadrul unei mulțimi. Mulțimea psihologică este o ființă provizorie, compusă din elemente heterogene, sudate la un anumit moment dat. O mulțime psihologică se constituie în urma unui șoc psihic, elementele care duc la formarea mulțimii fiind:
- sentimentul de putere, datorit numărului mare de indivizi care formează mulțimea, amplificat prin dispariția sentimentului de răspundere personală individuală, ca urmare a anonimatului mulțimii;
- contagiunea mentală, care determină pe fiecare individ în parte să-i imite pe ceilalți, chiar dacă această comportare a sa este evident împotriva propriului interes;
- sugestia care este de natură hipnotică, sentimentele și gândurile fiind orientate în sensul determinat de hipnotizator.
Le Bon enunță următoarele teze:
- Mulțimile, contrar indivizilor care le compun, nu au capacitatea unei judecăți critice. Individul din cadrul unei mulțimi nu mai este el însuși, ci un automat pe care propria sa voință nu-l mai poate dirija. În momentul în care face parte dintr-o mulțime, un individ, chiar dacă este o persoană foarte cultivată, își pierde capacitatea de a judeca critic și se comportă în mod afectiv, având chiar manifestări primitive și barbare. În consecință, judecățile morale ale unei mase sunt independente de originea sau intelectul indivizilor care le compun.
- Mulțimile nu sunt capabile să resimtă decât sentimente simple și extreme. Opiniile, ideile și credințele care le sunt sugerate sunt acceptate sau respinse în bloc și considerate ca adevăruri sau erori absolute. Le Bon consideră că această caracteristică este specifică tuturor convingerilor care sunt generate prin sugestie (de exemplu, convingerile de natură religioasă) și nu pe baza unui raționament.
- Mulțimile psihologice sunt credule, sunt capabile să accepte afirmațiile cele mai neverosimile; de aceea, ele pot fi manipulate acționându-se asupra imaginației lor. Ca urmare a credulității lor, mulțimile sunt ușor excitabile și nu pot fi convinse prin argumente;
- Mulțimile sunt capabile de a acționa împotriva interesului unora sau tuturor indivizilor care o compun;
- Mulțimile își schimbă foarte încet convingerile de bază;
- Mulțimile sunt capabile de asasinate, de incendii și de multe alte crime. În același timp, mulțimile sunt capabile de acte de sacrificiu și de o dezinteresare mult mai ridicate decât cele de care este capabil un individ izolat.
Gustave Le Bon își bazează aceste constatări pe numeroase exemple istorice, în mod particular pe Revoluția franceză. [12][13][14]
Dacă Le Bon arată care este puterea maselor, el nu este un admirator al mișcărilor de masă. În această privință modul său de gândire nu diferă de cel al lui Alexis de Tocquevillecare percepe mulțimile ca o adunare de individualități diverse care se transformă în mulțime printr-o omogeneitate anterioară, anume cea produsă prin democratizare.[15].
Lucrarea lui Le Bon despre Psihologia maselor a fost publicată în numeroase ediții și tradusă în majoritatea limbilor de mare circulație, nu numai în perioada în care a trăit ci și recent, în ediții critice.
