Sunt zile în care stau cu un picior în rai și unul în iad.
Sunt zile cânt vreu să stau cu o găleată de înghețată în pat și să mă uit pe tavan.
Când toate filmele de pe netflix, cele de pe thepiratebay.org sau redtube nu mai sunt pe gustul meu.
Când îmi e lene să plimb câinele sau să trag o b****ă;
Când nu vreau vorba, mângâierea sau vizita nimănui;
Când simt că mă scufund și starea asta crește ca un mușchi și îmi cuprinde tot corpul.
Apoi mă transform într-un autist emoțional.
Și îmi e ciudă că în ziua aia ar fi trebuit să alerg câțiva kilometri;
Să citesc câteva pagini, să mai avansez cu câteva minute la un curs de pe Coursera;
Ziua când mi-am propus să fac cumpărături & să gătesc ceva gustos;
Să-mi sun prietenii și să-i chem pe la mine.
Ziua când ar trebui să motivez prin exemplul propriu.
Dar știu că astăzi nu e ziua aia.
Si apoi mă gândesc că e perfect normal-normal.
Sunt om și am nevoie de odihna.
Dar în momentele alea parcă aș lua o pauză de la viața însăși.
Și-mi torn un pahar de vin și iau o pauză.
