Ziua în care la celălalt capăt al iubirii nu a mai fost nimeni

Ultimul roman de dragoste pe care l-am citit și care mi-a rămas în minte a fost un roman citit acum 6 ani. Eram anul 2 de academie, la un curs de alpinism, la Predeal.

Pentru ca timpul să devină mai fluid, ne făceam rezervare la cartea cu cea mai mare chemare. Pe atunci era Invitație la Vals a lui Drumeș. Eram cu toții intrigați de finalul care nu ierta lacrimile nimănui.

Cred că am fost al 3-lea pe listă pentru a vedea dacă și eu am să bocesc.

M-am lăsat greu convins să-i dau o șansă, fiind prins de cărțile de leadership ale lui Maxwell care erau un fel de lectură obligatorie pentru studenții la o academie militară care urmau să conducă oameni.

În zilele ploioase, când nu puteam ajunge la stâncă citeam cu spor, fie în dormitor, iar când gălăgia era mare sau romanul devenea interesant, pe hol sau în uscător.

De atunci, de dragoste, am mai citit:

• Zair al lui Coelho,
• Profesorul Wilczur al lui Tadeus Dolega-Mostowicz,
• Adam și Eva a lui Rebreanu,
• Lorelai a lui Ionel Teodoreanu și alte pseudo-romane de dragoste de care nu-mi amintesc.

Rămân impresionat cât de repede mă prind cărțile de dragoste și cât de repede le termin.

Poate pentru că sunt un romantic incurabil sau poate se trage totul din adolescență când citeam câte o carte de-a Sandrei Brown la 2-3 zile. Până ce m-a văzut profesorul de Filozofie și Logică. El mi-a spus să las prostiile și să citesc ceva mai cu esență. Mi-a dat Sexus al lui Miller, eu fiind clasa a X-a. Nu știu dacă a făcut bine, dar pe vremea aia tot Sandra Brown preferam să citesc.

Acum câteva zile, după mai bine de un an de la ultimul roman de dragoste, mi-a fost dat să citesc Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni scris de Ioana Chicet-Macoveiciu (Prințesa urbană).

PERSONAJELE din Ziua în care la celălalt capăt al iubirii nu a mai fost nimeni:

Romanul e despre telefonul fără fir al dragostei și trăirilor pe care le are Oana. Nop, nu a Ioanei, autoarea, ci un personaj realo-imaginar: Oana.

Povestea evoluează de la viața Oanei, de studentă, când la celălalt capăt al iubirii este un fotograf misterios (Andrei). Acțiunea ajunge în momentul în care la celălalt capăt al iubirii pentru Oana, se află: Cristian-soț, și doi copii-Ioan și Mica.

Povestea e mai complicată de atât, căci la celălalt capăt al dragostei, pentru Andrei, nu era Oana, ci altcineva sau altceva ceea ce-l face să fie un personaj puțin diferit. Acel ceva îl descoperim abia în ultimele pagini ale romanului.

Aș putea să-ți zic da’ mai bine citești tu. Eu când am aflat am rămas puțin cu gura căscată.

Aș mai putea să îți spun ce vrea să spună Ioana prin titlul romanului sau cine cu cine rămâne într-un final, cine moare, cum sunt copii, dacă a rămas Oana cu Cristian sau s-a întors la Andrei, dar pentru răspunsul la toate întrebările chiar trebuie să citești cartea.

CE PERSONAJ SUNT EU?

Pe întreg parcursul cărții m-am întrebat eu ce personaj sunt, cu cine rezonez mai mult?! Așa face toată lumea în încercarea de a înțelege mai bine romanul.

Sincer, nu am reușit să-mi dau un răspuns. Nu sunt nici Andrei, nici Cristi. Oana nu este pe deplin genul meu, deși am avut prietene care semănau foarte mult cu felul ei de a fii. Nici Lola, chiar dacă este la femme fatale nu a reușit să mă facă să mă îndrăgostesc întru totul de ea.

Fiecare are părți care completează un întreg. Exact cum suntem fiecare dintre noi. Nu suntem întregi. Avem nevoie mereu de un „altul” care să ne întregească. Fiecare personaj este defect și are un plus pe care celelalte personaje nu-l au. Dar adunate, personajle sunt un întreg.

Așa am aflat că am puțin misterul lui Andrei, am seriozitatea lui Cristian, îmi place boemia Oanei și spontaneitatea Lolei.

CE A SCHIMBAT ÎN MINE CARTEA?

Înainte să citesc romanul credeam că dragostea e o compatibilitate de 100% față de o persoană de pe pământul ăsta. Fie că e din Africa, Tibet sau de la colțul blocului unde am copilărit. Îmi spuneam că iubita cu care sunt acum satisface un procent de x % față de iubirea absolută. Nu am de unde să știu cât, dar ea este acolo, lângă mine. Nu perfectă dar foarte aproape de procentajul absolut.

Acum, după ce am citit romanul, cred că dragostea adevărată e cea în care la capătul celălalt se află persoana care rezonează în același fel. Vedem în roman că Oana este îndrăgostită până peste cap de Andrei. Andrei la rândul lui are o dragoste neîmpărtășită față de Diana, Oana este venerată de Cristian. Nimeni nu este pe deplin iubit și iubită.

Dragostea în cele din urmă e când la ambele capete se află persoana potrivită. Când iubești cu toată ființa și ți se răspunde sub aceași formă.

CE MI-A PLĂCUT  CEL MAI MULT?

Scena când Oana se tunde. Deși părul ei e în concordanță cu stările ei emoționale, momentul când se tunde e un fel de reset al propriilor sentimente. În plus autoarea descrie foarte fain scena.

Asta mi-a plăcut mult la carte. Descrierea scenelor, metaforele, au făcut din roman o lectură foarte plăcută, care-ți aduce zâmbetul pe buze și te face în același timp invidios gândindu-te… eu de ce nu m-am gândit la metafora asta.

Mi-a plăcut mult romanul și mă bucur că voi partcipa, în calitate de invitat, la Hof Cafe, în Brașov, alături de Ioana la publicarea oficială a romanului.

Vom avea ce povesti și am câteva întrebări pentru ea.

Care e ultimul roman de dragoste pe care l-ai citit?!

Cu drag și romantism,

Robert H.