84 de kilometri, agonie, întuneric, frig, alergare la frontală, musculatură contractată, beșici în tălpi, picioare grele si tari ca două pietre, deshidratare ( mai puțină ), strâns din dinți, voință, motivație, ultimi kilometri, 1480 de trepte, râsete, voie bună, lacrimi de fericire.
În weekend-ul care tocmai a trecut, 6-8 septembrie, nu eu am fost cel care a trecut prin toate stările de mai sus, ci 20 de ultramaratoniști, 50 de maratoniști, și 80 de semimaratoniști. Au fost doar ei și gândurile lor, și-au ascultat pașii, respirația și bătăile inimii. Cu toții adunați într-un singur suflet. Transmaraton.
Transmaraton nu e o cursă ca toate celelalte unde principalul obiectiv e de a prinde un loc pe podium. E simbolul absolut al cursei, unde principalul obiectiv e de a-ți depăși propriile limite pe care încă nu le conștientizezi unde se află. E o cursă de fundraising unde unii mai curajoși aleargă, alții mai generoși donează făcând din lumea asta un loc mai bun și mai frumos.
Pentru că sunt un norocos, am luat și eu parte la Transmaraton 2013 ca voluntar pe bicicletă.
După ce am fost „selecționat” pentru echipa de bicicliști, am așteptat cu nerăbdare acest weekend. M-am gândit la el încă de dinainte de a pleca în „triatlonul” prin europa. Mă gândeam la oamenii minunați care îi voi întâlni aici, ca Andrei Roșu, Gabriel Solomon (organizatori), Tică Darie, Andrei Gligor, Adrian Soare etc. (alergători). La entuziasmul pe care-l voi avea când voi vedea pentru prima oară Transfăgărășanul.
Da, ai citit bine, a fost pentru prima dată când am călcat în picioare asfaltul turnat de strămoșii mei geniști. La peisajele, la natura, la aerul puternic și curat din vârf de munte.
Am plecat vineri la ora 15 din Brașov. Cred că toată lumea îl recunoaște pe Gabi Solomon ca un alergător foarte bun. Una dintre puținele persoane care au alergat 24 de ore non-stop. Ei după câteva email-uri și după weekend-ul trecut, m-am convins că Gabi e mult mai mult decât un alergător. E un foarte bun organizator și eficient. Astfel a reușit să ne găsească un alt voluntar care a venit din București, să ne ia cu mașina din Brașov. Pe mine, bicicleta mea și pe Andreea.
După 2 ore jumătate de petrecut pe drum cu o oprire în Făgăraș pentru a mânca o ciorbă de fasole, am ajuns la cabana Bâlea cascadă unde am fost cazați pentru o noapte. Pur și simplu nu am putut rezista peisajului și provocării de a ieși să alerg. Să simt o fărâmă din ceea ce vor simți concurenții din următoarele zile. Am fost dus pentru 2 ore. Am alergat până la cabana Bâlea, aia de mai sus, de lângă telecabină. M-am întors și înapoi. Nu am zăbovit pe drum căci se lăsa seara. Mi-am spus că mă voi bucura a doua zi de peisaj.
M-am întors la cabana cu bateriile încărcate pentru următoarele două zile.
După ce am mâncat două plăcinte cu brânză dulce și stafide cumpărate de la țăranii de lângă cabană, am participat la ședința unde s-au prezentat ultramaratoniștii. Doar oameni unul și unul. Trainer pentru succes (Adrian Soare), „instigator” care salvează sate (Tică Darie), o doamnă care nu a mai alergat în niciun concurs oficial (Teodora Pălărie) iar peste câteva ore va alerga un dublumaraton, un domn care a alergat cu câteva zile în uumă 125 de km (Adrian Ber) și alți 16 viitori ultramaratoniști, fiecare cu povestea lui. Transmaraton a fost ca o carte, care a adunat toate poveștile la un loc. În loc de coperți, poveștile au fost cuprinse între Start și Finish.
Detaliile au fost puse și ele la punct de către „comandantul” Gabriel Solomon. Locurile de cazare din seara respectivă, regulile concursului, ora deșteptării, ora întâlnirii, ora startului. Totul aranjat și pus la punct, ca un mare conducător de oști, ca un mare strateg.
În timpul ședinței căutam din priviri o persoană pe care o așteptam cu drag, Florin-Bogdan Năstase. A ajuns la finalul ședinței. După ce l-am pus la punct cu informațiile pe care Gabi le-a transmis, am mers să-și caute „camera”, undeva pe spațiul verde de lângă cabana Bâlea Cascadă. Spiritul lui aventurier vroia să iasă la suprafață. Deși l-am chemat să doarmă cu noi în cameră, a refuzat politicos. I-am respectat decizia fără a insista.
Odată cortul lui Florin instalat, am mers în cameră să pun capul pe perină, să-mi încarc bateriile pentru că următoarea zi aveam de pedalat, în jur de 100 de kilometrii, după câteva calcule.
M-am trezit la 4.45. DUREROS.
Căci în ultimele zile m-am trezit la 10-11 pentru a-mi recupera energia pierdută în timpul călătoriei prin Europa. La 05:30 eram pregătit pentru a „pedala” 8 kilometri la vale unde avea să se dea startul. Pregătit dar fără mănuși. Am simțit frigul cum îmi intra prin palme în tot corpul. Ochii nu mi se adaptau la întuneric. Parcă mergeam cu 180 km/h legat la ochi. Mi se părea totuși că mergem încet, că vom rata startul. Am ajuns cu 3-4 minute înainte de Start, în momentul când se făcea prezența numerelor. Nimeni nu s-a retras, cu toții s-au prezentat să ofere ce au mai bun din ei.
Chiar dacă nu au antrenamente în picioare, sau cunoștiințe temeinice legate de alergat, chiar dacă nu au o strategie unde fiecare kilometru să fie calculat, acești oameni aveau aripi în suflet care-i vor purta de la start până la finish dacă va fi nevoie.
Nu a fost un tun care să dea startul (cum e la Kona, Hawai), sau un super sistem de sunet unde un dj să dea startul. A fost muzica de la telefon, pusă de Andrei Roșu și am numărat cu toții în cor de la 10 până la 1. La 1 s-a plecat parcă mai încet ca la orice cursă însă fiecare cu zâmbetul pe față.
Nu voi povesti cum a fost între Start și Finish căci cursa aparține celor 20 de alergători. Cert e că poți alerga 84 de kilometrii cu picioarele dar mintea ta face adevărata călătorie, adevărata cursă. Acum cu toții au mușchii mai tari dar mintea lor este cea care s-a întărit cu adevărat.
Pentru curioși, rezultatele de la ultramaraton, pot fi găsite AICI
După linia de Finish, chiar și bicicliștii au primit un masaj pe cinste. Apoi ne-am întins pe iarbă la o poveste alături de Tică Darie, „marele blond” al acestei curse și proaspăt cunoscuții.
După câteva ore de somn bun, a doua zi, voluntariatul a continuat, fiind într-un post de hidratare între Bâlea cascadă și cabana Bâlea, la vreo 2 km de poarta geniștilor alături de alți doi volunatari pentru a-i susține pe ceilalți alergători, maratoniști și semimaratoniști.
Sincer, mi-ar fi plăcut să alerg cel puțin semimaratonul dar voi face lucrurile anul viitor la nivelul Ultra.
Totul s-a încheiat cu premierea și cu muulte poze!!!
Pe care le poți găsi AICI, AICI și AICI pentru Utra, AICI pentru semi și maraton
Frig, febră musculară, oboseală, zâmbete, mândrie, fericire. Prin stările astea am trecut eu, fiind voluntar pe bicicletă. Nimic deosebit comparativ cu concurenții aceștia minunați. Un singur gând am pentru ediția de anul viitor.
La anu`, și eu voi alerga pentru o cauză un ULTRA!
Citește cum a fost la Transmaraton prin ochii lui :
Florin Năstase (Câștigătorul Ultra-ului Transmarton 2013)
