Radu Robert Lucruri nespuse

În sport, concurența a adus mereu lucruri bune pentru toate părțile implicate. Atât atleților cât și spectatoriilor, familiei sau sponsorilor. Imi vin în minte dueluri celebre din box: Ali Vs Foreman, formula 1: Niki Lauda Vs James Hunt sau alergare: Pălici Vs Szaby.

Păstrând proporțiile desigur, eu și Radu suntem în aceași ipostază în momentul de față, dar pentru ultramaratoane montane. Am pierdut numărătoarea de câte ori am fost comparați de către prieteni, cunoștiințe sau site-uri de știri. Până și mama ne analizează timpii, locurile. Alții au setat curse imaginare cu diferite condiții în care aș fi câștigat eu sau ar fi câștigat el. 

Fiecare a adus argumente de timp, loc, formă, volum de antrenament, talent sau alți factori care ne-ar fi adus unul în fața celuilalt la linia de finish. Ceea ce nu strică ca exercițiu de imaginație, dar nu văd alt beneficiu pentru a face asta. O spun din start că cine a făcut asta ne-a luat mult mai în serios decât o facem noi cu noi, sau cel puțin eu cu el.

Am ajuns să îmi cunosc forma fizică, știu că există alergători care ar parcurge distanța de la un punct la altul, dintre Start și Finish, pe orice distanță și diferență de nivel mai repede decât mine. Poate că nu e mereu același atlet, dar sigur se poate găsi cineva mai bun (mai rapid) decât mine. Am norocul să o fac și eu la rândul meu, să fiu  mai rapid decât alții, dar nu la asta se rezumă totul.

În România există atleți care pentru a-i întrece în concursuri ar trebui să mă mai nasc cel puțin o dată sau să depun un volum dublu de antrenament decât o fac acum. Spre exemplu NU mă văd întrecând în viitorul apropiat alergători excepționali ca Szaby sau Palici. Deși visez că într-o zi voi putea să fac asta, sunt convins că la fel de bine am să dorm seara.

Sunt convins că și Radu acceptă faptul că au fost și vor fii mereu alergători mai buni, mai muncitori și mai inteligenți decât noi.

E atât de ambiguuă compararea a două persoane care sunt ghidate de aceași pasiune, în cazul de față alergarea montană pe distanță ultra, încât rezultatul poate varia în funcție de gradul de oboseală acumulat din planul de antrenament, ce am făcut cu o seară în urmă sau prin ce alte probleme am trecut în ultima vreme și jdemii de alți factori.

Însă nu despre asta vreau să vorbesc.

Vreau să vorbesc despre faptul că suntem alergători doar între Start și Finish. După orele petrecute în concurs, suntem oameni. Și vai cât de clișeic sună, dar suntem oameni buni, inteligenți, egoiști, cu bani, frustrați, cu probleme de familie, cu probleme sentimentale, cu probleme financiare, cu lipsuri, cu mai multe calități decât defecte, cu mai multe defecte decât calități, urâți, frumoși, bărboși, cu gambe mari, cvadricepși mari, cu dureri de spate, răciți, pasionați de vin, de cărți, de fete frumoase sau poate dornici de a întemeia o familie, dornici de a face un ban din pasiunea noastra, dornici de a învăța pe alții sau a ține pentru noi, pasionați de blogging, social media sau organizat concursuri.

Suntem la fel ca orcine altcineva, doar că în plus ne face plăcere să alergăm cât mai mult în natură. Acum că o fac mai bine sau mai prost decât celălalt e doar 0.34% din ceea ce mă definește pe mine, ca om. Însă nu mă va face mai deștept sau mai frumos decât persoana care a trecut după mine, un prieten mai bun sau un iubit mai grozav. Înseamnă că am făcut doar câteva lucruri, ce țin de alergare, mai bine ca el în ziua respectivă.

Pentru mine Radu a fost inspirație din prima clipă când l-am văzut la Ciucaș 100km, la linia de Start, pornit să facă o cursă bună. Apoi am aflat că a câștigat. A fost reper când a setat recorduri pentru concursuri la care a participat înaintea mea. A fost omul altruist mereu dispus să mă sprijine cu un sfat, cu batoane de chia, geluri sau ce-o mai fii fost..

A fost omul prin care m-am legitimat pentru a participa la Campionatul Național de alergare montană unde am ieșit Campion Național pe echipe. Echipă din care a luat și el parte. Omul care m-a acceptat la concursuri din postura de favorit. Și alte gesturi mai mici sau mai mărețe. A fost om bun cu mine și sper ca într-o zi să pot să-i întorc cel puțin jumătate din favoruri. Analizând, realizez că nu au fost puține.

Însă cel mai bun lucru ce l-a făcut până acum este „Rivalitatea”. Este atletul din celălalt colț al „ringului” în short de compresie.  Această rivalitate nu a fost sub nicio formă una nesportivă, violentă, lipsită de fair-play, ci mai mereu ne-am cerut sfaturi înainte de competiție și feed-back după câte-o cursă importantă. Mereu i-am așteptat povestea cursei, chiar dacă a fost una mai puțin reușită și cu atât mai mult când a avut un rezultat bun. 

Mi-am dorit și îmi doresc ca el să fie mereu în cea mai bună formă că astfel îmi voi da și eu puțin mai mult silința, ca și eu să fiu în cea mai bună formă a mea. Și doresc asta nu doar lui, ci oricărui alergător cu care alerg cot la cot 5 metri, 5 kilometri sau 50.

De vreo câteva ori am ieșit la alergare cu gândul că și el se antrenează și nu e cazul să-mi ofer scuze. A devenit o „datorie” menținerea ștachetei ridicate și de-o parte și de alta și asta nu a făcut rău nimănui până în momentul de față.

Urmează să alergăm amândoi în Africa dacă nu vine sfârșitul lumii până atunci și îi doresc să fie un adversar pe cinste, sunt convins că la final vom avea puterea să ne strângem unul mâna celuilalt, indiferent de rezultatul obținut. 

 

Pe curând, Robert H.

Hajnal Robert Semnatura

 

Ti-a plăcut articolul?
Mă poți sprijini pentru a scrie mai multe prin Patreon!
Calitatea mea #1
2 săptămâni de Kayzen+CADOU:The Kayzen Way PDF