Nu e disciplina, nici forma mea fizică sau că pot alerga 100 de kilometri.
Calitatea mea #1: faptul că nu judec. Pe nimeni.
Nu nu nu nu mă refer la fapul că sunt retardat și nu am rațiune. Ci că nu iau pe nimeni la rost să îl bag într-o categorie, într-un stereotip. Nu îmi permit să pun acțiunile, faptele altora sub judecata mea. Să îi spun altei persoane că nu trebuia să facă x sau y. Nu am dreptul ăsta asupra nimănui și refuz să fac asta.
Am dreptul să fac asta, șă judec o singură persoană: pe mine. Dacă ar fi să judec pe cineva încep mereu cu mine.
De ce nu ai ieșit la alergare? De ce i-ai spus asta lui Jhon? De ce te comporți așa? De ce nu duci gunoiul, de ce nu speli vasele? De ce procrastinezi atât de mult?
Dar încerc ca întrebările astea să nu le pun nimănui. Vreau să cred că fiecare are contextul lui cum m-a învățat Bogdan S. și să nu judec.
Unii i-ar zice empatie, capitol la care stau totuși prost dar încerc să nu judec și îmi merge bine decând fac asta.
Nu am avut nimic de pierdut până acum.
Pe de-o parte nu judec pentru că așa vreau să fiu tratat, să nu fiu tras la răspundere iar pe de altă parte nu fac asta pentru că așa e felul meu. Sunt mai relaxat.
O consider o izbugnire a ego-ului folosirea cuvântului „Nu trebuie”, „N-ai voie”, Nu îți e permis”.
Și cu cât ai mai puține izbucniri de ego cu atât vei fi mai fericit. La concluzia asta au ajuns mulți maeștrii zen înaintea mea. Astfel nu-mi rămâne decât să pun în practică…lipsa de judecată.
Cele bune,