Aventura mea către UTMB de anul acesta începe din Milano, orașul unde lucrează mama. Am ajuns aici ca să o vizitez și să primesc o binecuvântare tacită. Am primit-o prin cumpărăturile pregătitoare înainte de a pleca.
Planul era să stau 2 zile aici, să mănânc cât de multă înghețată pot, apoi să mă întrept către munți unde plănuiam să stau cam 10-12 zile prin camping, pe lângă Courmayeur, de unde să fac trasee.
Cu 2 zile înainte de a ajunge în zona Courmayeur, s-a produs o avalanșă în zona de camping, unde ar fi trebuit să pun cortul. Au murit oameni, s-a răscolit natura. A fost un mic dezastru.
Constant am ținut legătura cu un prieten care se afla la refugiul Bertone. Chiar pe traseul de UTMB. E barman aici. Cât noroc pe mine dar cât de mult noroc pe el?
Când am coborât din autobuz, primul lucru a fost să mă ducă să bem o bere și să facem planul pentru următoarele zile. Eu voiam la camping el voia să urcăm cu bagajele la el la refugiu, unde lucrează. Așa am ajuns să car toate bagajele 4 kilometri, 700 metri diferență de nivel pe ploaie. Spre norocul nostru nu foarte rece.
Am ajuns la ora 0100 și am stat la povești până pe la 0300 – asta a fost prima zi a aventurei.
Planul după prima zi de alergare a fost ca în următoarea zi să plec pe traseul de UTMB.
Traseul de Ultra Trail du Mont Blanc este în proporție de 90% identic cu traseul Tour du Mont Blanc. Pe acest traseu găsești oameni cu rucsac în spinare care înconjoară Mont Blanc-ul, cam în 10 zile.
M-am gândit să-l fac și eu într-un ritm puțin mai alert, să fac un antrenament bun pe acest traseu, traseul de concurs. Mi-am făcut un rucsac cât de cât ușor (4kg) și am plecat cu zâmbetul pe buze pe poteca ce înconjoară Muntele Alb.
ZIUA 1:
Refugiul Bertone – Champex-Lac
După o noapte care s-a lungit m-am trezit cu entuziasmul de dinainte de a face ceva grozav. Chiar dacă eram obosit de la altitudine și de la cele 4 beri și 3 shot-uri de grappa picioarele și sufletul mă ghidau către înainte.
Ziua a început cu spectaculoasa potecă ce leagă două dintre cele mai celebre refugii de pe acest traseu. Bertone și Bonati. E incredibil cât de frumoasă poate să fie Valea Ferret și „zidul” de munți și ghețari ce desparte Franța de Italia.
Apoi m-am oprit la Refugiul Elena, de dinainte de urcarea către Col Ferret. Am mâncat o prăjitură și am băut o cola. Ambele mi-au crescut suficient glicemia pentru urcarea de 500 (+) nivel și coborârea interminabilă de 17 kilometri.
Frumoasă modalitate de a intra în Elveția. Printr-o urcare și apoi o coborâre care te aduce cu picioarele pe pământ, jumătate băgate în gât.
Pe la șase seara am ajuns în Champex-Lac cu gândul să merg la un magazin să îmi cumpăr material de frpitură de vită și să o prepar la gazdă. Era închis la magazin și am mai mers 20 de minute până să găsesc locul unde aveam să dorm.
Am dormit la „LaGrange” un AirBnB perfect. Foarte curat, gazdele foarte prietenoase și mi-au dat să mănânc ce mi-am dorit, ce am găsit prin casă. Niște cartofi cu unt, roșii, pâine și șuncă. A fost delicios.
Micul dejun de a doua zi a fost chiar mai spectaculos. A avut gem de afine, făcut de gazdă, cereale cu lapte, miere, unt. Mai lipseau cornurile calde și era perfect.
Am povestit cu gazda chiar daca nu vorbea engleza și nici eu franceza despre politică, relații, traseu, UTMB, familia ei și planurile mele de a mă muta în Franța.
ZIUA 2:
Champex-Lac – Vallorcine
Am ieșit din casă cu o strângere de inimă că știam ce mă va aștepta. În plus căminul unde am stat a fost foarte călduros și primitor.
Urma să fie o zi grea. Aveam de parcurs +40 de kilometri cu 3000 și ceva diferență de nivel. Am fost deshidratat și obosit. Simțeam rucsacul din ce în ce mai greu. În plus Jordi Gamito (locul 10 – UTMB-2017) a trecut ca un fulger pe lângă mine. Nu m-am grăbit și nu m-am luat după el. Aveam toată ziua la dispoziție să fac ceea ce îmi place, să alerg pe poteci pe care nu am mai fost, să culeg zmeură sau să stau să privesc peisajul. Nimeni nu mă forța la nimic.
Doar eu îmi puteam seta un ritm, un obiectiv pentru ziua respectivă.
După 23 de kilometri m-am oprit. Am fost prea obosit să fac ultima urcare care mi-ar fi luat cel puțin încă 3 ore.
Nici nu aveam energie și nici suficiente calorii la mine.
ZIUA 3:
Les Contamines – Croix du Bonnehomme
Am plecat târziu în traseu. Mi-am plănuit o zi ușoară. Nici nu știu distanța exactă însă a fost doar o urcare de circa 1300 diferență pozitivă de nivel. E prima zi când stau la un alt refugiu decât Bertone și mi-a părut rău.
Am văzut că se poate ca un refugiu (Croix du Bonehomme) să fie neîngrijit și murdar. Nu recomand nimănui să se cazeze nici măcar pentru o noapte acolo.
ZIUA 4:
Croix du Bonnehomme – Refugiu Bertone
După o zi ușoară mi-am spus că trebuie să urmeze ceva mai greu. Să nu mă culc pe o ureche pentru că ceilalți se antrenează din greu. A 4-a zi a fost grea pentru că n-am avut suficientă mâncare cu mine dar mi-am oferit scuza de a face destule fotografii traseului.
Deja sunt câștigător al UTMB-ului.
Chiar dacă încă nu sunt la linia de start să-mi dau coate cu ceilalți alergători și chiar dacă nu am să trec linia de finish primul deja mă simt ca cel mai câștigat alergător dintre cei care vor lua startul la UTMB 2018.
Am reușit, prin prietenul meu Sergiu, să locuiesc la Bertone circa 15 zile, din care 7 am fost pe traseul UTMB-ului reușind să-l parcurc de două ori. Astfel, știu traseul, l-am învățat pederost, un detaliu crucial. Știu unde încep urcările, unde ar fi bine să las ritmul la pas, știu unde sunt coborârile și cam cât timp durează parcurgerea a două check-poiunt-uri. Nu ar mai trebui să fac nicio greșeală strategică sau logistică.
În plus niciun alt alergător, nu a avut parte înainte de concurs de:
- privit stelele, dormind sub cerul liber;
- “excursie” în Courmayeur pentru o pizza și înghețată;
- seri în care am stat la povești cu poate prea multă grappa;
- zile de relaxare în hamac;
- mult râs, voie bună, la refugiu;
Astfel nu doar că mă simt un norocos dar deja mă simt ca și cel mai câștigat alergător dintre cei care vor lua start-ul.
