De vreo 3 alergări lungi ascult podcast-ul lui Tim Ferris. E o motivație în plus să petrec 2 ore în alergare, momentul meu de obținere de informații, recomandări de cărți, stiluri de antrenament, momentul când aflu povestea din spatele persoanelor celebre pe care le are invitate în podcast.
Are invitați din toate domeniile (Legende ale sportului, Investitori, Antreprenori, artiști, scriitori). Dintre persoanele cărora le-am ascultat povestea se numără Seth Godin, Sir Richard Branson, Sharapova, Jamie Foxx, Walter Isaacson.
Una din întrebările pe care le adresează cel mai des e:
„Ce persoană îți vine în minte când te gândești la cuvântul succes?”
Mi-a plăcut mult răspunsul lui Mark Bell care a spus că definiția succesului, pentru el, este să faci ceva bine, mult timp.
Nu e impresionat de oamenii care caută scurtături sau care au atins succesul, peste noapte, dar le scapă tot atât de repede.
Excelența nu înseamnă nimic fără consecvență. Îl dă exemplu pe tatăl lui care i se pare unul dintre cei mai consecvenți oameni, mai ales în relația pe care o are cu mama lui.
Dă un exemplu când au trecut amândoi pe lângă o d-șoară cu fusta foarte scurtă și Mark își zicea în sinea lui că sigur, trebuie ca tata să întoarcă privirea, să se uite după ea. Nici vorbă, tatăl lui nici nu a clintit. Pentru el asta înseamnă un om de succes, un om care odată ce și-a luat un angajament și-l păstrează și nu-l încalcă chiar dacă asta ar însemna o privire după o femeie sexy.
Definiție a succesului cu care rezonez foarte mult. Succesul este susținut de consecvență.
Tu cum definești succesul și care e prima persoană care-ți vine în minte?
Later edit: Foarte multe persoane au ca răspuns… părinții!