Eram anul 3 în Academia Militară. Toți colegii din anul nostru sărbătoream. Muzica era mai tare decât de obicei, în același timp cântam și noi, mai tare decât era nevoie, cam cât ne țineau plămânii. Sărbătoream, eu și alți 12 colegi de palier care ne-am adunat cu toții la noi în cameră, una dintre cele mai mari reușite de până atunci: examenul de licență.
Cu toții răsuflam ușurați că am trecut de asta, ca și cum ne-am dat o piatră jos de pe inimă. Notele ce urmează să le luăm nici că aveau să mai conteze, era important că zilele de stat cu nasul în cărți și nopțile prelungite de învățat prin sălile de clasă se terminaseră.
Eram cu un pas mai aproape să devenim independenți, ieșiți din școli, ofițeri. Asta urma să se întâmple dacă aveam să supraviețuim serii respective.
Viața ne era în pericol pentru că în ziua respectivă cumpărasem o sticlă de absint pentru a sărbători victoria. Cu emoții și cu mare grijă am reușit să o aduc în cămin. A fost nevoie să fiu discret și precaut că alcoolul e interzis în Academia Militară. Ups!
În cameră, în acea seară, răsuflarea ușurată de la licență se întretăia cu răsuflarea fierbinte provocată de absintul în flăcări. Mă documentasem cum se prepară și am văzut că nu se bea pur și simplu, ci se flambează un cubuleț de zahăr, pe o linguriță specială, apoi zahărul topit se bagă în shot-ul de absint și se dă tavan.
Eu am băut ultimul. Mi-am lăsat colegii să treacă primii prin experiența asta. Mie-mi transpirau palmele și simțeam entuziasmul în abdomen. Aveam să-l sting cât de curând cu un shot. Instant mi-a amorțit limba apoi fața și am simțit pentru un moment iluzia fetei din licoarea verde. Am rămas cu gustul spirtos, o arsură pe gât, lacrimi în ochi cât de tare a fost.
Am reușit să ne bucurăm cam 15 oameni de sticla aia. Să lăsăm alcool-ul să ne amorțească fața și să ne gândim că e cea mai tare chestie ce am băut-o până atunci. Nici chiar spirt, dar ceva pe aproape.
Nici că a apucat să-și facă lichidul verde efectul că Ofițerul de Serviciu a venit în control în clădire. Control ce se efectua regulat, aproximativ în fiecare seară dar atunci avea un motiv în plus să ne facă o vizită.
Vestea controlului a circulat repede, iar noi stând la etajul 2 am reușit să regizăm un mic cadru amuzant.
Fiecare student de pe palier aveam la dispoziție două dulapuri, puse pe hol, ca să ne ținem hainele. Eu într-unul aveam doar cărți. Atunci m-am gândit să salvez situația și să împart la fiecare persoană din cameră câte o carte, iar când va veni controlul să-i spunem că ne întrerupe „ora de lectură”.
Zis și făcut. În nici 3 minute, toți 12 băieți și vreo 3 fete aveau câte o carte în mână și un zâmbet pe față abia așteptând controlul. Am lăsat și ușa deschisă ca să arătăm cât de primitori suntem. Era un fel de scenă de bibliotecă. Se vedea de la o poștă că totul e regizat, că stăteam să răbufnim în râs cu toții.
Gluma noastră a funcționat. Pentru 5 minute când dl. Căpitan ne-a asigurat că în seara aia aveam liber chiar și la câteva pahare de „bere”. Asta știa că bem.
Seara respectivă a fost o excepție, o sărbătoare, dar îmi aduc aminte cu drag și amuzament de seara respectivă. E una dintre poveștiile de spus când ies la bere sau când savurez câte un pahar de vin. M-am lăsat de ceva vreme de tărie.
Unii au perioada liceului, alții a școlii generale. Eu am avut perioada Academiei. Aici am apucat să citesc cele mai multe cărți. Nu foarte multe. Aproximativ 150 dar, ele mi-au schimbat viața învățându-mă, șlefuindu-mă și am dobândit un obicei incredibil de valoros: Cititul.
Dacă ai 15, 20, 30 de ani sau mai mult e obiceiul ce-ți va aduce cele mai multe beneficii: Cititul.
Dacă nu știi de unde să începi, uite aici proiectul The CEO Library, care îți va face recomandări excelente. Vezi ce au citit oameni excepționali și ce cărți le-au șlefuit lor viața.
Cele bune Robert.
