Chiar daca am toate motivele, nu sunt nici trist, nici dezamăgit si nici supărat.
Abandonurile într-un ultramaraton fac parte din procesul de învățare. Proces care e accelerat de așa zise “eşecuri”, in cazul de față abandonuri. În plus ultramaratonul te învață cel mai bine cã trebuie sã te ridici și e important nu de câte ori ai căzut, ci de cate ori ești dispus și vrei sa reiei procesul. Și nu o spun ca pe o scuză, ci cred cu tărie în asta. Aș putea spune ca e un fel de regulă.
CURBA DE ÎNVĂȚARE. VALABILĂ ȘI PENTRU ALERGARE
Ca orice alt meșteșug, și alergarea are un proces de învățare și de obicei ia timp, energie și resurse ca să ajungi un guru. Ca în orice domeniu.
La 2X2 am abandonat datorită unei accidentări, iar la UTMB dintr-un cumul de greșeli pe care le voi descrie punctual. Dar sa le luam pe rând.
2×2-ul
2×2-ul ar fi fost ultimul test de verificare pentru cursa din Alpi: UTMB-ul.
Doamne cât de bine mi-ar fi prins coborârile abrupte și durerea fizică ce as fi acumulat-o. Pe asta mă bazam, că imi voi distruge cvadricepsi, iar in doua saptamani i-aș fi recladit si ar fi fost apți pentru -10000 de metri de coborare. Mi-aș fi revenit în 2 săptămâni prin masaj, somn și pauză.
După doua ore de concurs, intre Moldoveanu și Vistea, la întoarcerea către Bâlea, într-un moment de neatenție mi-am agățat pantoful de alergare într-o stancã și m-am împiedicat, aterizând cu tibia intr-o piatra ascuțită.
Pielea din dreptul tibiei mi-a fost crestată și sincer m-am panicat puțin.
M-am dat din traseu, iar ceilalți alergatori, chiar daca se luptau pentru un loc cât mai bun, s-au oprit și mi-au acordat primul ajutor. E un sentiment extraordinar când vezi ca oamenilor le pasa, chiar dacă au altceva mai important de făcut. Andrei Balasanu mi-a dat tot ce avea – buff, jambiere de compresie, Silviu Bălan s-a oprit sa mă întrebe dacă mă poate ajuta cu ceva, Găli mi-a lăsat bandana sa mă leg.
În primul rand oameni, apoi atleți. Mulțumesc pentru asta.
Voluntarii de pe Moldoveanu au venit cat au putut de repede și mi-au acordat și ei al doilea ajutor, dezinfectandu-mi rana și au legat-o mai profi. Apoi am ajuns la Podul Giurgiului-Balea-Brasov-Spitalul Militar unde am primit 3 copci. Gratis.
LECȚIILE 2X2-ului:
- Pe porțiunile tehnice concentrarea trebuie sa fie permanenta. Și e important fiecare pas pe care-l faci. Mai bine reduci viteza decât sa pici în bot ca un pui nou-nascut. Poți recupera pe porțiunile alergabile. Și chiar si în Făgăraș se poate alerga destul de mult.
- Indiferent de distanța sau dificultate o fasa, un pansament și o compresa sunt bine venite în kit-ul obligatoriu; Și spun asta după experiența de la 2×2 și cea de la 7500, când prietena mea a fost cea care s-a accidentat. Acolo, din kitul care conținea elemente sanitare de prim ajutor, am încropit o compresa și legătură cu o fasa.
- Dacă ai o rana deschisa recomandarea e sa ajungi sa fi cusut în maxim 6 ore de când s-a produs accidentarea. Am învățat asta după ce am fost certat de chirurgul care m-a cusut. Țesutul moare după cele 6 ore și se necrozeaza. În plus încearcă sa menții cât mai uscata zona. Dacă faci dus, usucă foarte bine locul, apoi panseaza-te iar.
- Când ai o rana deschisa trebuie sa ai mare grija sa nu se infecteze. Ia urgent un antibiotic și cere ajutor. Nu te încăpățâna, ca mine, crezând ca nu e nimic grav, chiar dacă ți se vede tibia. Sănătatea ta e în joc.
Pe viitor am sa țin cont de ceea ce am notat mai sus. Par lucruri elementare, dar atât de ușor pot fi trecute cu vederea.
UTMB
Înainte de toate vreau sa îți mulțumesc pentru sprijin dacă mi-ai dat mesaj, dacă ai făcut filmuleț-ul care a apărut în La Fouly, daca ai scris un status pe Facebook legat de cursa mea, dacă ai dat un refresh ca sa mă urmărești live sau m-ai bârfit.
Fiecare gând ce mi l-ai transmis a fost constructiv și încurajator.
În al doilea rand îi felicit pe toți cei care au îndrăznit sa ia startul la o cursă din cadrul UTMB. Ii felicit și în același timp mă felicit și pe mine.
Iți spun sincer si degajat, nu consider abandonul de la UTMB un eșec, pentru ca m-am bucurat de proces (antrenamente, concursuri înglobate în planul de antrenament, câteva zile foarte faine în Făgăraș, saptamana în Chamonix (alături de iubita, mama, Dinu și ceilalți romani) faptul ca am fost la start cu oameni pe care îi admir, pe care îi iau ca exemple ca legende.
Am sa povestesc într-un articol viitor tot scenariul cursei, dar acum ne vom ocupa de ce nu a mers și voi detalia punctual fiecare aspect pe care-l voi lua în calcul pe viitor. Sunt lecții din care am de învățat și sunt convins ca ti-ar prinde și ție bine. Dă o nota ascendenta curbei de învățare fără sa treci printr-un “esec”.
Foloseste-l pe al meu ca sa iți înveți lecțiile.
Pe scurt: nu am avut corpul pregătit pentru un așa efort.
După 14 ore de alergare mi s-au blocat (iar) cvadricepsii & am avut o eroare logistica accelerând efectul – lipsa gelurilor intre km 114-139.
Am mâncat, în CP-uri, chestii nepotrivite (cola, portocale, supa – în același timp) care m-au făcut sa vomit la km 90. Totusi, faptul că am vărsat toate lichidele din mine m-a eliberat și am putut accelera cum era planul.
LECȚIILE UTMB-ului:
1. Antrenează-te suficient pentru o cursa de 100 de mile cu +10000m dif nivel. Ăsta e cel mai important lucru ce mi-a scăpat. Mă uit la cât se antrenează cei din top 10 și îmi dau seama ca la volumul de antrenament ce l-am făcut eu (max 180 cu 10.000m+, doar o saptamana) nu ar fi fost suficient pentru top 10.
Și nu as fi meritat sa fiu acolo, langa ei, pentru ca nu am trecut prin “suferinta” antrenamentelor ca cei din top 10.
Pe viitor, inainte de cursa mă voi antrena +200km/săptămână cu +10000m (in aproximatic 20 de ore) cel puțin 5 saptamani ca sa fiu sigur ca voi avea rezultatul dorit.
2. Participa la un concurs test de 100 de mile cu 3-4 luni inainte de UTMB. Sau de 20+ de ore. Pentru corpul meu distanța asta a fost ceva nou. Era clar ca după 15-16 ore de efort va interveni ceva imprevizibil. Ceva care imi va îngreuna ajungerea mea la Finish. Nu puteam sa prevăd ce și nici nu puteam sa contracarez efectul, dar pe viitor îmi pot pregăti corpul și psihicul pentru asta.
3. Seteaza-ti obiective realiste conform planului de antrenament pe care l-ai făcut. Punctul acesta e cu dute-vino. Chiar dacă mi-as fi setat doar sa termin cursa, ar fi fost o risipa de energie și șansă. Îmi dau seama ca sub 23 de ore era cel mai potrivit pentru nivelul meu si complet realizabil. Am alergat cot la cot cu oameni care au intrat în top 15 (sub 22 de ore) pana la Courmayeur, și nu m-am simțit cu nimic mai prejos decât ei.
Asta înseamnă ca și eu pot, doar sa îmi obisnuiesc corpul cu o așa distanța, cu un timp de efort corespunzător și dificultatea antrenamentelor potrivita.
4. Cunoaște foarte bine cursa, detaliile CP-urilor, unde se pot lăsa dropbag-uri, unde vei primi suport;
O greșeală imensa pe care mi-o asum: am avut falsa impresie ca avem dropbag la Champex – Lac (km 124).
Unde aveau acces suporterii, dar nici un dropbag. Mie mi se terminaseră cele 6-8 geluri la km 100 (pe care le-am luat din Courmayeur) si pana când am ajuns la Trient, unde mă aștepta echipa, am alergat cu cola și supa.
Nu am avut un plan B nutrițional. Ce iau din posturi dacă planul A nu functioneaza. Iar când vine vorba de nutritie, la un efort atât de lung, e ceva normal sa ai mai multe variante.
5. Implica în cursa oameni de suport bine informați care pot improviza în funcție de noile variabile.
Eu am avut-o pe mama. Gândul ca mă așteaptă ea mă incarca energetic și îmi dădea o stare foarte pozitiva. Totusi ea a făcut fix ce i-am spus, nici mai mult, nici mai puțin.
În plus a fost foarte descurajata ca oamenii din CP-uri (mai ales la început) parcă nu voiau sa colaboreze cu ea. Nu i-au dat apa și nu au lăsat-o sa îmi pregătească fructe sau altceva. Asta a rascolit-o. Iar ea a avut mai multe emoții decât mine. A fost un val de entuziasm, ocrotire, îngrijorare în sufletul ei. Și sentimentele nu sunt constructive când trebuie sa fii rațional.
La suport e nevoie de cineva care aleargă, cunoaște fenomenul, poate improviza și nu e debusolat de emotii. Mama si-ar fi dat și sufletul doar sa nu îmi fie greu și sa mă vadă bine. Dar nu de sufletul ei aveam nevoie, ci de soluții la nevoile mele. De idei constructive, de a mă corecta când crede ca greșesc. De a veni în sprijinul meu, de a improviza.
6. Accelerează când ești convins ca ai alimentație care sa iti susțină efortul; Eu am accelerat (si) la km 120, dar atunci nu mai aveam niciun gel. Aveam doar un flask cu cola. Cca 400 de calorii. Suficiente cât sa îmi menina efortul 30 de minute. Aveam nevoie de mult mai mult decât atât. Toate opțiunile din check-point (batoane-ciocolata-altele) mi se păreau ineficiente și ca nu mă vor ajuta mai deloc. Așa am rămas fără mâncare. Și una din cele mai grave erori.
7. Când accelerezi nu o fă pe asfalt; După La Fouly sunt circa 6 km de asfalt unde poți sa îi dai cu 4 pe mie, dacă te țin picioarele. Eu alergam cu 4:35, dar cvadricepsii mei simțeau efortul mult mai din plin. Totusi nu m-am lăsat. Am crezut ca mă voi reface cu niște apa rece data pe mușchi.
8. Scurtează timpul de stat în CP-URI; Pentru ca nu cunoșteam cursa și voiam sa fiu relaxat psihic am stat mult în check-point-uri. Cei mai buni stau foarte puțin, chiar dacă par ca fac multe lucruri. Eu am stat 15 minute în Courmayeur și a trebuit sa trag ceva de mine pentru a recupera ecartul. Pe viitor voi intra, îmi voi lua ce am nevoie și voi pleca.
Astea sunt lecțiile pe care le-am învățat în urma celor două curse și mi-am dat seama că graficul cu care am început articolul e puțin incomplet.
El defapt arată așa – EȘECUL e cel care te învață cele mai multe lucruri. Nu succesul.
- Mulțumesc mamă că ai fost lângă mine atât în timpul cursei, cât și cu mult înaintea ei;
- Mulțumesc Andra că ți-ai sacrificat concediul de la mare și ai venit cu noi în Chamonix;
- Mulțumesc Dinu pentru suport și că le-ai ținut mintea ocupată Andrei și mamei mele ca să nu se gândeacă la prostii;
- Mulțumesc oamenilor pentru poze, mesaje, filmulețe;
- Mulțumesc Tibi că ai fost acolo, îmi pare rău că nu am reușit să ajung la Capăt. De tura asta;
- Mulțumesc Trisport pentru vesta de alergare, cureaua de la ceas și celelalte părți de echipament;
- Mulțumesc CEP pentru colaborare și pentru susținere.
