Fratele meu care-mi ești prieten pe facebook vreau să am o vorbă cu tine:
Data viitoare când ești pe munte, la peste 2000 de metri, unde se avântă vulturii și ai doua sau mai multe beri, te rog din inima mea hipoxată, da-i una din berile alea unui necunoscut.
Sa-ti povestesc:
Eram la un refugiu pe la douamiiopsutesiceva, un bivuac defapt, intre stânci. Veneam de la o alergare scurtă și ceva poze din alea de fb și instagram. Mă așez sa mă hlizez la soare și dintr-o dată se întinde în fața mea, cu doua beri într-o mana, luate din zăpadă, de la rece, un tip care se cunoaște pe el mai bine decât mă cunosc eu pe mine.
Știa ca muntele va crea un moment aproape perfect care trebuie completat cu o bere. Eu nu știam asta, până acum.
Cum mă bucuram eu de apus îmi spuneam de ceva timp că ar merge o bere, ar completa totul. Apoi dorința se transformă în necesitate și într-un final aș fi ucis și as fi mers pana în cel mai apropiat refugiu/oraș sa îmi iau sucul ăla cu hamei dar as fi pierdut apusul.
Totuși n-a trebuit nici sa păcătuiesc nici sa alerg la vale că tipul ce s-a așezat să vadă și el apusul, neamțul, (aflam mai târziu) îmi citește gândurile și îmi întinde doza de Peroni.
Am văzut totul în reluare și îmi venea sa mă frec la ochi sa văd dacă e real. Gestul ăla, când mi-a întins doza, a fost ca și cum aș fi visat.
Deci eu nu îi cunoșteam numele, câți ani are, ce căuta acolo și el mă întreabă din prima dacă vreau o bere?!
M-am gandit ca “Sigur mai încolo urma sa îmi ceara bani împrumut” sau ceva ca sa îi întorc serviciul.
Atâta recunoștință câtă am avut în momentul ăla, de puține ori mi s-a întâmplat să am. M-a copleșit bunătatea și altruismul lui. A renunțat la ceva ce a carat cu cârca pana acolo pentru mica mea plăcere ce nu a durat mai mult de 5 minute. Nu știu ce a fost în capul lui, poate era afectat de altitudine dar tot ce am putut sa îi spun e ca i-o pot plăti dacă vrea.
(Nici Lui) nu prea i-a venit sa creadă ca aude asta si relaxat mi-a spus ca nu e nevoie.
Apoi a urmat un moment în care am desfăcut amândoi dozele și am savurat prima gura, cu apusul în față. Desigur că a fost cea mai bună bere pe care am băut-o vreodată. Normal că a fost unul din momentele alea ce se fac reclama pe seama lui și unul din momentele pe care nu le voi uita prea curând. Și toate de la o bere.
Așa că de acum când voi ajunge la peste 2500, voi lua cu mine 2 doze. Una am să beau eu și una am să i-o dau unui însetat, necunoscut.
Fii om bun și fă și tu la fel. Vei crea astfel o amintire pentru cineva ce n-o va uita prea curând.
Martor al întâmplării și fotograf: Raluca Mureșan
