Kilian Jornet nu mai are nevoie de nicio prezentare. Deține majoritatea recordurilor la cursele la care a participat…Kilian s-a transformat treptat dintr-un sportiv profesionist într-un zeu. Noi muritorii, încă din mitologie am transformat zei în idoli și am început să ne „închinăm” lor.
Kilian în ochii multora a devenit bun. Cel mai bun în alergarea montană și nu numai.
Pe lângă alergare, alpinism, schi, în zilele de recuperare probabil, își pune gândurile pe hârtie. Nu prea dă senzația că ar avea multe zile libere dar a reușit să scrie/scoată 2 cărți.
Prima carte a lui Kilian – Aleargă sau Mori pe care am citit-o într-o săptămână nu m-a captivat și nu m-a făcut să spun waw. A avut un limbaj neașteptat. Mi-am spus că nu scrie la fel de bine pe cât alearg. Au fost ce-i drept aventuri pline de adrenalină, au fost și sfaturi dar mă așteptam la ceva mult mai educativ venind din partea lui.
În a doua carte „Frontiera invizibilă” Kilian mi se pare schimbat. Mai matur, mai introspectiv. Mult mai introspectiv poate doar introspectiv. E așa cum e el zi de zi. Sincer. Imaculat ca zăpada powder pe care îi place să o schieze.
Cartea am citit-o în 2 zile și am scos 12 citate/paragrafe care mi se s-au părut că-l reprezintă.
Diferența dintre droguri și sportul extrem este că după o zi de droguri te simți îngrozitor, iar după o ascensiune extremă te simți Dumnezeu
…
…
Într-o cometiție nu poți câștiga mai mult decât cursa, o distincție, un premiu care vine din exterior, în ciuda faptului că poți interioriza lunile de pregătire și antrenament. E un premiu aproape material. Este rezultatul unui moment, al unei zecimi în plus sau în minus. În asta constă frumusețea și dificultatea unei curse, dar și limitele ei – în lipsa de nuanțe. Și ce poți să pierzi? […] poți să-ți rănești temporar orgoliul.
…
…
Prieteni am din ce în ce mai mulți, prieteni care mi-au fost aproape o vreme, pe care-i apreciez și îndrăgesc. Dar prietenii adevărați – cei pe care știu că mă pot bizui în momentele dificile și care pot să-mi spună „las-o mai moale” sau „ești belea” în momentele bune – pot să mi-i număr pe degetele de la cele două mâini. Nu sunt o persoană extravertită, deși am învățat să fiu. Nu sunt o persoană sociabilă, deși am învățat să fiu. Nu-mi place să fiu în lumina reflectoarelor, deși am învățat să-i apreciez căldura din fața lentilelor. Și, în sfârșit, eul meu este și el dependent de acea cealaltă persoană care se simte în largul ei printre oameni.
…
Citatul meu preferat!
Cum se poate să existe doar cuvântul „dragoste” pentru a exprima ceea ce simt pentru prietenii mei, pentru mama, pentru tine în schimb pot să spun „revolver”, „pistol”, „escopetă”, „carabină”, „pușcă”, „espingolă”, „automat”, „archebuză”, „muschetă” sau „flintă” pentru o armă de foc?
…
E greu să găsești echilibrul între cele trei timpuri: un trecut care-mi explică cine sunt, un viitor care-mi arată cine vreau să fiu și un prezent care mă face să simt.
…
…
Ne creem puzzle-ul vieții noastre, de ieri și de mâine cu piese care sunt amintiri, visuri, iar acolo unde piesele lipsesc, le inventăm pentru că nu știm să trăim într-un puzzle incomplet […]; înaintăm prinși între un trecut pe care ni l-am tot construit și inventat și un viitor pe care ni-l imaginăm încercând să simțim pământul pe care călcăm astăzi.
…
…
Totul e ciclic, inclusiv piscurile cele mai înalte: se nasc și la un moment dat mor, în ciuda faptului că noi, nu eu, tu, fiii sau nepoții nostri, ci noi, ființa umană, nu vedem asta.
…
…
Timpul omului trece mult prea repede pentru stânci, dar și ele au calentarul lor. Astea sunt legile fizicii.
…
Întotdeauna, dar întotdeauna ne dorim ceea ce nu avem; întotdeauna mergem mai departe pentru a recupera ceea ce am avut și am detestat la un moment dat.
…
Zilele în care ajungi acasă cu ultimele puteri, cu picioarele implorându-te să iei o pauză și cu inima distribuind energia în așa fel încăt să poți trece pragul casei sînt cele mai frumoase!
…
Cei care vorbesc să se afle în treabă fug de propriile temeri și defect, din moment ce numai în tăcere ne putem confrunta față în față cu ele.
…
Visurile devin realitate când ne asumăm riscuri pentru îndeplinirea lor, nu când, bătrâni fiind, rememorăm visurile pe care le-am avut cândva. Acolo vom fi maleabili ca să ne adaptăm la neprevăzut, pentru a continua sau pentru a face cale întoarsă; dar dacă nu facem primul pas, al doilea nu va veni.
…
Viața se joacă la limite. Bătăliile se câștigă forțându-ți limitele; știința avansează împingând granițele cunoașterii; săracii mor încercând să traverseze granițele, iar cei avuți se îmbogățesc creîndu-le. Totul are loc în vecinătatea unor limite.
Acestea sunt doar citate scoase din context. Asta înseamnă că nu le vei prelua sensul profund nici dacă mă dau eu de 3 ori peste cap și mă transform în Kilian (Aș vrea eu).
Dacă ești în dubii ce să citești în următoarele zile, îți recomand a doua carte a lui Kilian – Frontiera Invizibilă.
Click pe carte&Buy
