În fiecare an, în luna decembrie, îmi place sa trag linie.
De vreo 3 decembrie încoace, mă uit peste ficare obiectiv ce mi l-am propus la începutul anului, apoi mă uit la ce am omis, unde nu am fost suficient de concentrat, ce aș putea îmbunatăți pentru viitor. Mă uit peste rezultatele din ultimul an. Pun cam totul în balanță, amintiri, rezultate și nu în ultimul rând, îmi număr banii din pușculiță.
Nu știu de ce-mi place să fac asta, un bilanț anual asupra lucrurilor, amintirilor, trăirilor. Poate pentru ca am citit în câteva cărți scrise de băieți mai deștepți ca mine, că asta fac oamenii de succes, poate pentru că simt că-mi oferă o oarecare direcție, așa…să nu plutesc ca o barcă naufragiată, sau o fac pentru că am destul timp la îndemâna și cum nu-mi place să ma uit la tv, tot trebuie să-mi umplu timpu’ cu ceva?
Știu doar că iubesc luna decembrie și perioada Crăciunului pentru că fac asta cu entuziasm și că-mi oferă prilejul să fiu mai introspectiv.
Anul 2013 a început cu o pregatire, de 3 saptamâni, la Predeal.
Fără Facebook, fără net, fără laptop. Doar alergat, skiat, citit, dormit. Am început anul într-un mod ideal.
Aici am avut parte de o buna pregatire sportivă dar și de un confort spiritual. Am avut timp pentru mine; pentru citit, pentru băut ceai, pentru alergat pe Clăbucet, pentru febra musculară și pentru un plan bun pentru 2013.
Aici am făcut câte 4-5 ore de antrenament. Schiam câte 1-2 ore, alergam cam tot atât, citeam când nu eram prea obosit după antrenament, din când în când mâncam și restul timpului îl dormeam
Pe 20 Ianuarie am fost din nou elev la cursul de SMM (Sociam Media Manager).
Aici l-am avut ca trainer pe Emanuel Grigoraș și alți 11 colegi faini. Ciudat, dar la acest curs am auzit pentru prima dată de Toma Coconea, de la un coleg cursant care-l cunoștea personal pe Toma.
Apoi am participat la cursul lui Lorand Soaresz Szasz – Gratuit în urma unui email pe care i l-am trimis. Am participat, nu pentru că am fost eu cel mai convingator om din lume, ci datorită bunăvoinței dânsului.
Prin martie m-am mutat cu fostul meu coleg de liceu, Andrei Igna și am început distracția.
Am fost anul ăsta de 2 ori în Vamă, și am devenit pentru a doua oară unchi.
Acum, pe la sfârșitul anului, am participat la un Start-Up weekend unde am aflat secretele lansării unui start-up, alături de alți oameni frumoși.
Pe scurt și schițat, în 2013 am făcut următoarele
ConCursuri
Ultramarathon Herbalife Ciucaș – Locul 1 – 14h45″ (New Record);
Brașov Maraton – Locul 1 (18-29) – 4h45″;
BrașovTriathlon – Locul 2 -(18-29);
Duatlon Țara Bârsei – Locul 3 – Melcul supărat;
Retezat Trail Race – Locul 4( Echipe, 12 general)- 4h06″
Semimaraton Gerar – Locul 4 – 1h34″ – A lu` 7 cai.
Crosul Universității – Locul 4
Tușnad Semimaraton – Locul 6 – 1h38″
Semimaraton Intersport – Locul 15 – 1.34″
Transmaraton (Voluntar Pe Bicicletă)
ȘugașTrailRace- Locul (Treizeci și ceva) – Rătăcit
AzugaTrailRace (Bandit)
Maraton Piatra Craiului (Bandit)
Cursuri
Curs Social Media Manager
Curs vânzari Lorand Soaresz Szasz
Start-up Weekend
Țări vizitate
Anul acesta am împlinit 24 de ani și am 9 țări vizitate.
Dacă ar fi ceva cu ce să mă laud și un lucru de care să fiu mândru, ăsta ar fi motivul. O consider cea mai mare realizare a anului 2013:
Travel. Run. Write – A different triathlon
Cu o lună în urmă să împlinesc vârsta asta, nu trecusem hotarele țării noastre.
Daaarr alături de Andrei am făcut o mică nebunie…ne-am luat bilete InterRail și am văzut în 26 de zile, 9 țări, 6 capitale și vo 12 orașe. Asta a fost și cea mai mare dorință de la începutul anului.
Citește mai multe Aici și Aici
Carți citite
Când nu fac sport, principala activitate e cititul. Mi-am îndeplinit cu succes obiectivul de a citi câte 2 cărți/lună, adunând 26 cărți citite.
Cred că, ceea ce citim ne definște și suntem ceea ce suntem datorită cărților citite. Din punctul meu de vedere, un om de succes este un om care a citit cărțile potrivite la timpul potrivit. În speranța că am nimerit și eu vo 2-3 cărți care mă vor face un om de “succes” am făcut o listă mai jos.
.
Filme văzute
Cui nu-i place să se uite la filme?
Cred că e unul dintre cele mai plăcute momente, toată lumea ar face aproape non-stop asta – să se uite la filmele preferate. Eu m-aș uita până la sfârșitu lumii, până ce Dean Karnazes s-ar opri din alergat, până la a doua venire a lui Mesia pe la noi.
Poate am exagerat cu Mesia, bine…nici chiar atât de mult.
Articole scrise
Sunt tare încântat că am reușit, anul ăsta să-mi fac un blog unde-mi pot pune gândurile, obiectivele, motivându-mă să evoluez. Nu aș fi reușit asta fără ajutorul a doi prieteni, Tudor Mihai și Andrei Igna, pe care-i cunosc din liceu și care au avut, și au, încă, răbdare cu „mofturile” mele legate de design, continutul blogului. Am scris și câteva lucruri pe care cred că le vei găsi utile.
O listă completă a tuturor articolelor din 2013
Roșia Montană Deșteaptă România!
Sportiv la pătrat – Marius Ionescu Vs Ionuț Zincă
O Viață Dublă
Cea Mai Bine Vândută Carte de Psihologie Motivațională și Parabola Talantului
Scrisoare către trupul meu
12 bloguri sportive pe care ți le recomand
De ce am câștigat eu Ultramaratonul!
Transmaraton prin ochii unui voluntar
Ziua I – Travel. Run. Write. Brasov – Budapesta
Brașov Triathlon prin ochii și picioarele mele
Concursul unde mai greu înseamnă mai frumos
„Răzbunare” pe Europa!
Cele 10 păcate pe care le fac zilnic
Povestea alergătoarei Patti!
Retezat Trail Race prin ochii și picioarele mele
Cum ar fi viața ta diferită dacă ai avea tot timpul și…?
Impossible List Vs Bucket List
Ce mi-ar fi plăcut să știu înainte de a începe să alerg
101 motive pentru a alerga un maraton
Brașov Marathon Prin Ochii și Picioarele Mele
20 de Motive Să Concurezi La Un Triatlon
Maratonul din Boston – Moartea lui Phidippides!
5 Pași pentru un START de Succes în Dezvoltarea Personală
STOP! Pauza de alergat
Semimaratonul Intersport – Semimaratonul „Sărbătoare”
„Screw it Let’s Do it” – Lecții Din Școala Vieții – Richard Branson
7 Trucuri Pentru a-ți Păstra Energia La Nivel MAXIM!
6 Aprilie 2013 – Semimaraton Intersport – Brașov
The Art of The Start – Arta de a Începe Orice, Oricând – Guy Kawasaky
ImpossibleList
Mărturisesc că sunt adeptul listelor. Îmi fac câte 3/zi. Nu am să intru în detalii dar am o „Listă a Listelor” pe care o găsești AICI.
Aici sunt lucrurile pe care mi-am propus să le bifez în viața asta.
În 2013 am reușit să bifez următoarele:
- Aleargă un semimaraton (21 km);
- Aleargă un maraton (41 km);
- Clasează-te pe podium la un maraton;
- Aleargă un ultramaraton ( >80 km);
- Clasează-te pe podium la un ultramaraton;
- Aleargă 100 de km într-o singură zi;
- Participă la un triatlon (Sprint);
Lucruri neindeplinite
Sunt unele lucruri ce mi le-am propus să le fac în 2013 dar nu le-am dus la îndeplinire. Nu și-au atins scopul final. Mi-am dorit foarte tare să ajung la un curs de yoga și din diverse motive nu am reușit să fac asta. O să am o mai mare grijă de aceste lucruri și voi mai da o șansă în 2014. Dacă nici la anu’ nu o să le duc la îndeplinire am un motiv în plus să cred că nu mi se potrivesc și pot renunța la ele. Poate sunt doar „balast” care trebuie înlăturat. Nu intru în detalii că nu-mi place să mă axez pe nereușite. Ceea ce sunt convins e că sunt mult mai multe lucruri îndeplinite decât cele care nu au ajuns la o finalitate.
Lecții învățate în 2013
2013 mi-a arătat că atât timp cât o persoană a intrat în viața mea nu e neaparat un lucru bun cum nici dacă o persoană care a ieșit din viața mea nu înseamnă un lucru rău. Până la urmă nu există „Rău” / „Bun” ci doar interpretare.
2013 mi-a arătat că destinația finală poate fi mai puțin importantă decât călătoria în sine către atingerea unui obiectiv. Metoda e mult mai importantă decât finalitatea unui lucru. Cursa în sine e mult mai importantă decât trecerea linii de finish.
2013 m-a învățat că reușita îndeplinirii cu succes a unui obiectiv este dată de cât de bine te poți focusa pe obiectivul tău.
2013 mi-a oferit o lecție pe care am învățat-o calatorind,e că avem o țară fenomenal de frumoasă și faptul că avem munte,mare,deltă, Dunăre, chiar este o binecuvântare.
2013 mi-a arătat de nenumărate ori că dacă ieși din casă, lucruri chiar ți se întâmplă.
2013 a fost un an al concretizărilor, al materializării dorințelor.
În 2013 am visat, mi-am făcut un plan și am pus în aplicare.
în 2013 80% dintre lucruri nu le-aș fi reușit fără sprijinul apropiaților și pentru asta, vă mulțumesc iar.
2013 a fost un an în care știu că pot avea putere de noi începuturi.
2013 a fost anul în care am apreciat mai mult ceea ce mi se întâmplă, am fost mult mai recunoscător fața de viața mea. Îmi place să cred că am dat dovadă de înțelepciune făcând asta.
2013 a fost anul în care am cunoscut oameni deosebiți. (Andrei Roșu, Gabi Solomon, Adrian Soare, Florin Năstase și lista continuă)
2013 a fost anul în care mi-am dat seama că sunt un om deosebit :))
2013 mi-a arătat că după efort, recompensa nu întârzie să apară.
2013 mi-a arătat că în viață am mult „balast” lucruri pe care încerc să le fac dar nu sunt productive și nu mi se potrivesc.
2013 m-a învățat „Legea lui Pareto” 80/20. Că trebuie să-mi concentrez 80% din eforturi pe 20% din obiective.
2013 mi-a șoptit să : Visează – Fac un plan – Îndeplinesc.
2013 mi-a arătat că mă pot uita la un film în timp ce pedalez pe turbotrainer.
Pușculiță 2013
Spuneam la începutul articolului că îmi place să-mi număr banii din pușculiță. Îți mărturisesc că a fost cea mai faină activitate pe care am făcut-i în ultimul timp. Mi-am aranjat „soldățeii” – monezile pe dimensiun, valori, culori și la final am calculat :
66.27 lei, 8 lire, 5 euro, 280 de forinți.
2013 a fost un an bun…a fost anul
ACȚIUNII