Când citesc povești despre sportivi care au fost prinși trișând, mă întreb cum reușesc să facă asta. Pentru a face ceea ce fac ei, trebuie să trăiești o viață dublă, cel puțin la nivel mental. În primul rând știi că ești un trișor. Ești un laș. Nu vrei decât să câștigi cu orice preț și cred că ideea asta te bântuie zi și noapte.
Pe de altă parte, încerci în continuare să te convingi că ești o persoană onorabilă, poate un soț și un părinte bun. Niciunul dintre noi nu se consideră personajul negativ. Toată lumea are un motiv pentru a trișa, care li se pare logic la momentul respectiv. Trebuie să fie o luptă teribilă șă știi că ești hoț laș care fură locurile atleților corecți, în timp ce încerci să te convingi că nu ești lupul cel rău. Gândul ăsta trebuie să îi bântuie ani de zile.
Cea mai tristă parte însă vine după carieră, când tot ce poți face este să te gândești la lucrurile pe care le-ai făcut în zilele de glorie. Premiile sunt de domeniul trecutului și probabil nu mai ești implicat în sport ca antrenor ( pentru că niciun sportiv tânăr nu vrea să fie antrenat de un trișor confirmat), toți cei din jur au dat bir cu fugiții.
Ești singur, cu soția, copiii și poate alți câțiva sportivi retrași. Ce vei face? Le vei povesti cum ai luat o doză mare de HGH care te-a ajutat să termini pe locul trei? Copiii oricum nu vor vrea să audă poveștile tale. Dau ochii peste cap și spun: „Tată, ne-ai mai povestit asta. Îmi dai și mie mașina să ies în oraș cu prietenii?”
În final, te trezești vorbind singur. Când cursele sunt de domeniul trecutului, ai putea sta pe verandă cu o bere în față, spunându-ți: „Da, aceea a fost o zi bună. Urcarea aia a fost grea, dar am reușit.” Sau te vei gândi: „Drogurile au fost cele care m-au ajutat. De ce am făcut asta?” De ce am cedat? Da, cariera ta sportivă s-a terminat, dar ai o viață întreagă în față și va fi una plină de regrete că de fiecare dată când te gândești la trecut nu ai niciun motiv de mândrie. Și asta e într-adevăr o tragedie.
Articol preluat din – „Sunt aici pentru a câștiga” – Chris McCormack, Tim Vandehey
