De foarte puține ori în cei 6 ani de când alerg am ascultat muzică, un podcast sau un teatru radiofonic. În ultimul an am ascultat 80% din volumul audio pe care l-am ascultat în tot acest timp, de când m-am apucat de alergare, și a ajuns să îmi placă să fac asta.
Am folosit mai mult sunet pentru că am avut alergări mai lungi am petrecut mai multe ore în natură dar și că am dat de o perechie de căști wirless care mi se potrivesc: Plantronics BackBeat Fit.
Nu cred că există ceva mai enervant, atunci când alergi și asculți muzică, să îți sară căștile din urechi și tu să încerci să le pui la loc cu orice preț.
De multe ori pur și simplu am renunțat la a mai asculta, la căștile cu fir pentru că nu stăteau în ureche. Enervat am ajuns la soluția că singura modalitate ca să nu dau cu ele de pământ e să le bag în buzunar gândindu-mă că „astăzi nu e o zi potrivită pentru muzică”. În schimb după ce am descoperit căștile astea, am mai purtat o singură dată căști cu fir și am văzut cât de enervante sunt.
Câteva specificații Plantronics BackBeat Fit:
STABILITATE
- Plantronics BackBeat Fit au un design care se potrivesc pentru orice tip de ureche și nu contează cât de tare alergi sau că ești pe o coborâre abruptă și ai mișcări bruște ale corpului, ele rămân stabile, fixate în ureche.
AUTONOMIE MARE
- Au o autonomie de 6 ore iar în nicio oră sunt încărcate maxim la maximum;
FLEXIBILITATE
- Se conectează la telefon sau la smartwatch- prin bluetooth și preia sunetul device-ului la care e conectat;
CALITATE AUDIO
- Volumul poate fi reglat direct din căști. Un prieten care a lucrat ceva timp în industria muzicală îmi spunea că sunt unele dintre căștile cu cel mai bun sunet pe care le-a purtat;
- Chiar dacă se aud bine în același timp când asculți muzică se aude și mediul înconjurător;
FUNCȚIONALITATE
- În nici 10 minute de când le-am pus m-am prins cum stă treaba cu butoanele de stop, play, next track, volum;
DURABILITATE
- Chiar dacă le bag într-un buzunar strâmt de la pantaloni sau printre alte cabluri căștile sunt făcute dintr-un material care nu se ciupește sau nu va suferi în urma tratări necorespunzătoare;
IMPERMEABILITATE
- Cred că astea e calitatea lor de bază. Fie că plouă sau ninge (le poți purta pe sub căciulă sau buff) căștile funcționează, indiferent de vreme;
DESIGN
- Fie că ești la bustul gol, îmbrăcat sport sau mai casual, căștile se potrivesc oricărui momen al zilei, oricărei ținute ai alege. Asta se datorează design-ului minimalist și simplist.
UNDE AM PURTAT CĂȘTILE PLANTRONICS?
Pe lângă alergările lungi din jurul Brașovului, unde am ascultat Podcasturile lui Tim Ferris sau Joe Rogan, le-am purtat la Lavaredo Ultra Trail unde pe la 3 noaptea muzica și căștile mi-au redus din doza starea de somnolență ce mă apucase.
Apoi le-am purtat la UTMB unde mi-au fost partener de nădejde și mi-au ținut de urât pe timpul nopții. În plus, fiind conectate la telefon am reușit să răspund la un telefon de la echipa de suport pentru că aveam nevoie de o geacă de ploaie. Era timpul să îmi las goretex-ul acolo, și să plec cu o ceacă de ploaie mai ușoară. Având căștile în ureche am răspuns instant și am făcut schimbul în 2 timpi și 3 mișcări.
Le-am mai purtat pe bicicletă, la ocazie, prin Cortina, în Bucegi. Cam peste tot pe unde am ajuns anul acesta, de când le am. Sunt unul din accesoriile ce nu lipsesc din rucsac sau vesta de alergare.
Uite aici un review mai detaliat: