Cărțile, vinul, clădirile, filmelul și oamenii sunt fabrici inepuizabile de povești. Mai ales oamenii.
Încă visez la primul ghid turistic al unui oraș în care să apară, în loc de muzee străzi sau localuri, oameni pe care să-i vizitezi și să-i asculți.
În schimbul unei sume modice să-i întrebi despre viața lor și despre povestea lor iar ei să-și aprindă pipa și să repete a 14 oară pe ziua respectivă, cu același entuziasm povestea vieții lor.
Dacă a fost recomandat într-un ghid turistic sigur au o poveste bună de spus.
Până la prima ediție a acestui ghid ne rămân de ascultat, privit, gustat poveștile din spatele sticlelor de vin în plus avem atât de multe locuri și clădiri de vizitat încât pentru a răsfoi poveștile spuse de ele putem călători o viață (sau șapte) și tot nu ne putem face o idee.
Setea mea de povești e în prezent sub control. Din weekend am descoperit poveștile scurte ale lui Tony Mott. Povești ca un shot de tequila.
Am dat pe gât 5 astăzi din #33.
Îmi e teamă să le citesc pe toate, exact cum unui om slab de înger îi e teamă să se apuce de fumat iarbă că s-ar putea să-i placă și să devină dependent. Deșii cu toții știm că iarba nu provoacă dependență.
Am citit #5 povești în care au murit 5 oameni. Mereu am fost atras de romanele care încep cu o crimă. Cele mai bune romane polițist încep cu o crimă.
Poveștile lui Tony sunt ca un desert pentru un om la dietă. Nu e nevoie pentru a mânca 3 feluri ca să te saturi căci nu e nevoie de a citi un roman întreg pentru a avea parte de adrenalina unei cărți polițiste.
Shot-urile lui Tony sunt suficiente.
Acum am de unde să-mi satisfac setea de povești pentru următoarele câteva zile.
Când le voi termina voi începe să deschid sticlele de vin din Africa de Sud.
Am să fac în așa fel încât să fie pe 2 decembrie, după ora 13:59.
Somn ușor.
