Un jurnalist îl întreabă pe unul dintre cei mai titrați bicicliști ai momentului: care e plăcerea în a pedala sute de kilometri?
El răspunde cu sinceritate: Plăcere? Crezi că eu pedalez pentru plăcere? O fac pentru DURERE.
Probabil ăsta e răspunsul cel mai potrivit pentru cineva care aleargă 24 de ore. Chiar dacă e un ritm mai mult decât confortabil la început, spre a doua jumătate a concursului, după 12 ore, nu mai există (aproape) nicio plăcere în asta.
Toată lumea suferă. De la primul până la ultimul participant. Se vedea asta în ritmul modest pe care îl aveam, pe fețele noastre, în faptul că mulți dintre participanți aveau câte ceva bandajat, făcând să doară mai puțin.
Dacă ești inspirat îți faci un plan pe care trebuie să îl respecți, intri apoi într-un ritm mecanic, în care alergi mai mult pe loc decât spre înainte, îți lași toată încrederea în echipa ta de suport pentru că tu ai străbătut cam toate colțurile minții tale limitate și încerci doar să supraviețuiești.
Mă bucur că am ales Târgu Mureș-ul pentru a vedea „farmecul” unei astfel de curse pentru a vedea cum mă degradez cu fiecare tură, pentru a vedea că nu poți ține un ritm confortabil, de easy run ( ritmul ălă în care îți spui că aș putea alerga așa până dimineață) pentru 24 de ore. Zicala începe încet și termină și mai încet e complet adevărată pentru o cursă de 24 de ore.
Niciodată nu începi suficient de încet. În capcana asta a: „Ce ușor e, pot să o țin așa o viață” am picat și eu.
ACOMODAREA: Ajung de joi în Târgu-Mureș cu un BlaBla car găsit pe ultima sută de metri. La intrarea în Târgu Mureș mă așteaptă Catrinel pentru a mă duce la pensiune.
Aici, fac un live despre alimentație și ies să iau cina la un local din zonă. Deși e târziu mă bucur că mă pot plimba, să cunosc Mureșul când nimeni nu e pe stradă. Ajung la pensiune și adorm în câteva minute. A doua zi am schimbat pensiunea fiind mereu într-o stare de expectativă.
Urma să ajungă „echipa mea de suport” un coleg de la lotul sportiv care avea să îmi înmâneze pungulițele cu mâncare, să îmi dea hainele de schimb, să mă informeze cu locul/viteza celorlalți participanți, să mă încurajeze și să mă înjure.
Punguțele nu erau (încă) pregătite. Nu puteam să le fac fără el.
Fac o baie în piscină, mănânc iar ceva în oraș și apuc să dorm 2 ore la prânz. Ajunge și Alin și pică rupt de oboseală.
Îl trezesc pentru că urma să mâncăm (iar) niște paste și să ducem la capăt operațiunea pungulițelor. Unul dintre aspectele principale ale unui ultramaraton, un obicei obligatoriu pentru cine își dorește să mănânce suficiente calorii pentru a-i susține efortul.
Cam la asta se reduce timpul de dinainte de concurs. Planificare, mâncare și odihnă.
DIMINEAȚA CURSEI
Ne trezim la ora 0800. Îi spun lui Alin că am nevoie de 3 litri de suc și pleacă către oraș să îmi cumpere. Eu merg la micul dejun unde mănânc o felie cu unt și cu gem, o cafea și un iaurt.
Deci 40g carbohidrați, 17g de grăsime, 6g de proteine, 348 de calorii.
Se face ora 0900 și încep să număr invers, minutele până la start. Asta mă ajută să țin sub control timpul și să conștientizez că trebuie să mă grăbesc. Altfel ajung să pierd startul.
Ajung la linia de start cu 10 minute înainte de a se fluiera start-ul. Îmi dau seama că îmi lipsește cip-ul de la picior și o sun pe Catrinel să o anunț că nu mi l-a pus în kit.
În 2 minute aveam alt cip, activat, de la un număr neparticipant. Nici bine nu îmi dau tricoul jos și se dă start-ul.
PRIMUL MARATON
La Mureș24h mi-am spus că nu are rost să număr kilometri. Că ei sunt doar un număr și că ceea ce contează e numărul de ture (doh) și starea mea interioară. Am făcut primul maraton după patru ore și puțin. Nutriția a mers strună și eram pe locul 1. În cele 4 ore Toma a avut un incident neplăcut în care a pierdut o oră jumătate (o tură) iar locul 2 pierdea teren din ce în ce mai mult.
Știam că pot să duc la final cursa, distanța nu a mai fost o problemă ci mai degrabă o barieră mentală de depășit, că trebuie să alerg timp de o zi și o noapte. Gândul acesta te poate face să te încorzi, să zici că e greu și să îți pui o barieră, să lași frica să te cuprindă. Însă dacă privești distanța doar ca o cifră, ești conștient că vei avea momente mai grele, altele mai ușoare și ești pregătit să le depășești atunci alergarea devine mai ușoară.
Prea mulți alergători își epuizează energia cu frici, cu bariere de distanță pe care și le pun singuri. Bariere pe care nu e nevoie să și le pună, să le simtă ca niște pietre grele, pe suflet.
AL DOILEA MARATON
S-a făcut din ce în ce mai cald însă nu a fost ceva ce m-a deranjat. Am găsit o soluție de compromis mi-am legat un tricou pe care îl udam la fiecare check-point să îmi mențin corpul răcorit iar în soare, îmi puneam tricoul în cap ca să nu mă bată direct și să fac insolație.
În ultramaraton, dai piept cu situații neprevăzute. E nevoie să te ADAPTezi. Mie îmi era cald și știam că trebuie să fac ceva cu asta. Să îmi răcesc corpul ca digestia să funcționeze, altfel aveam probleme. În plus l-am rugat pe Alin să îmi facă rost de gheață în care să îmi bag picioarele și cu care să mă răcoresc.
În timpul celui de-al doilea maraton, după 6 ore de alergare, mă întâlnesc cu un prieten care a venit cu familia prin Mureș. Îi îmbrățișez și mă întreabă cât mai am?!
Înainte să le răspund, îmi dau seama că am alergat „abia” și că mai am încă 18 ore în care trebuie să țin același ritm, să mănânc, să stau treaz. Sunt niște cifre care s-ar putea să nu îți spună nimic dar crede-mă că e al dracu de mult. Atunci m-am așezat și am luat o pauză mai lungă. M-am gândit că nu are rost să mă grăbesc, am tot timpul din lume să și alerg.
AL TREILEA MARATON
După 100 de kilometri a început păcăleala creierului. Deja ajunsesem pe toată lumea cu o tură. Singurul pe care nu îl depășisem cu 2 tururi era locul 2, Adrian. Am început prima numărătoare. Mi-am spus că peste 3 tururi am să iau pauză o oră. A fost una din cele mai proaste decizii din timpul concursului.
Când am zis că o să iau o pauză, gândul mi-a fost la ediția de la ProPark la care am participat. Acolo, după 15 ore de concurs am dormit o oră și efectul a fost pe măsură. A fost eficient și am fost foarte fresh, cu toții.
Aici, la Mureș, nu am atins starea profundă de somn, eram într-o stare de alertă, făcând calcule, în plus a trecut foarte repede, am făcut 10+10 minute de la start la pensiune și înapoi. Am fost ineficient, într-un cuvânt. În tot timpul ăsta puteam să mai dau o tură, destul de lejer, mai ales că în tura 13 mă simțisem foarte freș.
ULTIMELE 4 TURURI
M-am trezit cu gândul să mai alerg 6 tururi, gândindu-mă că îmi va fi suficient să câștig. 5 tururi au fost suficiente pentru locul I.
S-a întâmplat asta pentru că și celorlalți le-a fost greu. Și ei au făcut greșeli de începători, nu au mâncat suficient, au făcut bășici, poate și-au schimbat prea târziu adidașii, sau nu au avut suficiente perechi de șosete, au început prea tare acumulându-se acid lactic, prea devreme, s-au deshidratat, au vomitat. Lucruri pe care le înveți din ore petrecute în concursuri de 24 de ore însă niciunul nu a avut suficiente ca să se tempereze și să evite greșelile făcându-l să mă întreacă.
Turele au trecut relativ repede făcându-le aproape la pas. Diferența dintre o tură bună și una slabă era de doar 10-15 minute.
DE TOTUȘI AM CÂȘTIGAT?
- Volumul meu de antrenament, de alergare pe trail, din anul acesta, este net superior oricărui participant;
- Planificarea detaliată a ceea ce voi mânca, ce voi face în check-point;
- Sprijinul lui Alin și faptul că a răspuns pozitiv la toate solicitările mele;
- Am început totuși temperat, deși puteam să încep mai încet, puteam să încep și mai tare;
- Am intrat odihnit în concurs, având grijă să îmi ating orele de somn de dinainte de competiție;
LECȚII învățate din experiența Mures24h:
- Adu cel puțin 5 perechi de șosete, am schimbat 3 și parcă mai aveam nevoie de două;
- Adu un feon pentru a-ți usca adidașii;
- Începe mai încet, cu ritmul kilometrilor pe care plănuiești să îi parcurgi;
- Mănâncă circa 80g carbohirați / oră;
- Adu suficiente haine de schimb, e foarte confortabil când îmbraci un tricou uscat;
- Cafeaua, pe timp de noapte e gustoasă și își face efectul;
MULȚUMIRI:
Mulțumesc Muresh Runners pentru că ați organizat concursul acesta și am avut onoarea să fiu ambasadorul acestei ediții. Mă bucur că m-am ținut de promisiunea din iarnă de a ajunge la concursul acesta și că mi-am atins un record de kilomeri pe bucla voastră.
Mulțumesc Alin că ți-ai sacrificat un weekend de relaxare din Deltă, de la Mare sau de la Mălăiești;
