Afară ploua.
Majoritatea văd chestia asta ca pe ceva boem. Sa stai în casa, sub o plapuma, cu geamul deschis și sa auzi cum picura pe asfalt.
Dacă ești sub o pătură, cu o cana de ceai într-o mana, o carte în cealaltă mana și cu o a 3-a mana sa mângâi o pisica e tabloul ideal.
Știi ce văd eu când ploua?
Timp perfect pentru un al doilea antrenament. 5 bucăți de dealu’ St. O Iosif. Sau Prato cum îi zic cunoscuții.
Ii un fel de pantă pe care poți face rapel.
Dacă te apleci mai tare, spre inainte, dai cu nasu’ în asfalt.
Sa-ti auzi pașii pe asfaltul ud, mușchii cum urla după niște oxigen în plus, gustul ăla de cupru în gura ca-ti atingi zona anaeroba și ploaia picurandu-ti pe față.
Asta mă face sa mă simt viu.
Oricât de buna ar fi cartea aia, de gustos ceaiul sau moale pisica, tot prefer sa-mi simt fiecare celula din corp ca trăiește, alergând.
