Scriu pentru prima dată despre un concurs militar. Nu am crezut că voi fi entuziasmat să o fac dar acum sunt convins că merită să scriu despre Alpiniada Vânătorilor de Munte. Pentru că alături de Retezat Trail Race, Maraton Piatra Craiului sau Maraton Brașov, acest concurs are acum, un loc deosebit la mine-n suflet.

Voi recunoaște din start că rezultatele mele la alergările montane din ultimul an se datorează în mare parte pregătirii pe care am făcut-o alături de colegii mei. Colegii de la locul de muncă, din armată. Indiferent de grad sau funcție, experiență sau vârstă, ne-am antrenat cot la cot văzându-se pe fața noastră că ne place ceea ce facem. Îmi transmit astfel recunoștința pentru timpul petrecut împreună, pentru modul cum m-au format și pentru că-mi sunt prieteni.

Anul acesta a fost un an plin de pregătire, de antrenamente, dar și de mult somn.

Pregătirea a început încă din iarnă, unde stând la Predeal în jur de 2 luni am reușit în majoritatea zilelor să fac câte două antrenamente pe zi. Dimineața schi iar la amiază alergare prin zăpadă. Nu vedeam o mai mare plăcere căci cât timp liber îmi mai rămânea îl foloseam pentru a citi. Astfel îmbinam cele două mari hobby-uri alergatul și cititul. Apoi a urmat pregătirea din timpul primăverii, verii unde am combinat alergările lungi cu concursurile civile, Brașov Maraton, Retezat Trail Race, Duatlon Țara Bârsei, Semimaraton Tușnad.

Acum voi povesti despre un concurs total diferit de cele de alergare obișnuită. Voi povesti despre un concurs unde nu contează cât de bine alergi pe plat sau în teren muntos ci cât de bine poți face echipă, cât de bine poți asculta de liderul din grup și cât de bine poți conduce alți oameni la rândul tău.

Voi povesti despre Alpiniada Vânătorilor de Munte, ediția a X-a.

Alpiniada Vanatorilor de Munde Deschidere

Ca orice concurs aplicativ-miltar care se respectă, și această alpiniadă s-a desfășurat pe parcursul a unei întregi săptămâni 15-19 Iulie la Predeal, în cazarma Batalionului 21 Vânători de Munte.

În cele trei zile ale fazei competiţionale propriu-zise s-au derulat următoarele probe: ştafetă alpină (proba 1), căţărare rapidă (liberă) şi coborâre în rapel (proba 2), căţărare artificială la coardă dublă şi coborâre în rapel (proba 3) şi combinata alpină (proba 4).  S-au prezentat la Alpiniada Vânătorilor de Munte loturi sportive reprezentative din Braşov, Predeal, Curtea de Argeş, Câmpulung Muscel şi  Miercurea-Ciuc (două loturi), Vatra Dornei, Sfântu Gheorghe şi Brad.

Pe scurt la acest concurs vin toate unitățiile de vânători de munte, din întreaga țară cu cei mai bine pregătiți oameni și se întrec în cele 4 probe.

Proba 1 – Ștafetă Alpină 

Stafeta Alpina

Fiecare lot a fost constituit din câte două cadre militare (ofiţeri şi/sau subofiţeri),  care au concurat în primele două schimburi ale ştafetei, şi doi gradaţi profesionişti, care au luptat în schimburile trei şi patru ale probei, fiecare intrând în competiţie individual.

Ştafeta s-a desfăşurat pe un itinerar de munte cu o lungime de 5 km şi cu o diferenţă de nivel de 400 m, cu pante care au atins înclinări de 60 grade, escaladându-se liber obstacolele întâlnite.   Pe traseu, fiecare  am aruncat trei grenade de mână ofensive, de exerciţiu, la distanţă de 30 m, într-o ţintă desemnată printr-un cerc cu diametrul de 3 m, din poziţia în picioare, în timp nelimitat. La finalul aruncărilor, fiecare concurent a executat o tragere cu cinci focuri, lovitură cu lovitură, timp de 30 de secunde, cu puşca automată cal. 5,45 mm sau cu pistolul mitralieră cal. 7,62 mm (în funcţie de înzestrarea cu armament a fiecărui lot), într-o ţintă-piept dispusă la distanţa de 100 m, din poziţii la alegerea trăgătorilor.

Toţi concurenţii am tras din poziţia culcat.

Pentru mine această probă a fost un fel de antrenament mai în viteză, distanța fiind de 5 km abia am reușit să mă încălzesc bine. Deși am alergat destul de bine și am tras la fel de bine pe timpul alergării m-am rătăcit circa 2-3 minute, pierzându-mi din avansul pe care l-am realizat pe timpul alergării și asta m-a enervat destul de tare ca să-mi facă mâinile să-mi tremure.

Proba s-a desfăşurat în raionul Colţul Cheii – Surduc – Poiana Secuilor.

 

Proba 2 – Cățărare rapidă și cățărare artificială

Propa 2 Catarare

În 17 iulie  a fost cea de-a doua etapă a Alpiniadei. A fost ziua cea mai aglomerată din punct de vedere competiţional, pentru că s-au desfăşurat două probe de concurs, astfel: proba de căţărare rapidă (liberă) şi coborâre în rapel, şi proba de căţărare artificială la coardă dublă şi coborâre în rapel, ambele susţinute în poligonul de alpinism Cheile Râşnoavei.

La cățărare rapidă, fiecare echipă a fost constituită din patru militari: două cadre (ofiţeri şi/sau subofiţeri) şi doi gradaţi profesionişti. Pe întreaga lungime de căţărare, traseul a fost delimitat pentru a exclude posibilitatea căţărării pe pasaje alăturate, inferioare ca grad de dificultate. Pe itinerar, concurenţii au escaladat stânca prin forţa braţelor şi picioarelor. Proba s-a desfăşurat într-o singură manşă, pe un traseu grad de dificultate IV, şi a avut o lungime de aproximativ 40 m. Pentru fiecare militar, finalul căţărării s-a marcat prin atingerea unui clopot fixat pe stâncă.

Pentru proba de căţărare artificială la coardă dublă şi coborâre în rapel, fiecare lot a fost constituit din trei militari, dintre care, obligatoriu, un ofiţer. Din punctul de vedere al privitorului, această probă a avut un şi mai mare grad de spectaculozitate. Militarii au acţionat în echipă, “funcţionarea” fiecăruia având efecte asupra eficacităţii grupului, performanţele individuale topindu-se în performanţa colectivă. Faţă de proba căţărării libere, la căţărarea artificială la coardă dublă, vânătorii de munte au acţionat înarmaţi, urcându-şi la obiectiv şi materialele individuale. În cadrul acestei probe, concurenţii au trebuit să demonstreze că nu sunt doar alpinişti, ci mai ales militari, putând ca, la nevoie, să facă uz de armamentul din dotare.

Traseul s-a executat pe un perete cu grad de dificultate IV, pitonat, cu înălţimea de peste 40 m, având o înclinare de 80-90 grade, parţial surplombat. Escaladarea s-a făcut cu echipa formată din capul de coardă, secundul 1 şi secundul 2, iar sosirea s-a cronometrat la atingerea pământului de către capătul de sus al corzii ce se recuperează la finalul coborârii în rapel a celor trei concurenţi.

Proba 3 – Combinată alpină ( Patrulă)

Proba 4 - Patrula

La proba de combinată alpină, echipele sunt constituite din şapte concurenți, din care obligatoriu un ofițer, alte trei cadre (ofițeri și/sau subofițeri) și trei gradați profesioniști. În fapt, fiecare echipă are șapte oameni care acționează sub deviza “Toți pentru unul, unul pentru toți”.

Asta e proba probelor. Practic ai întreg echipamentul în raniță, circa 16 kg + armă + materialele unui coleg care nu se descurcă la fel de bine ca tine. Astfel poți sfârși să fi alergat cu o raniță de 25 de kg 23 de km în teren muntos cu diferență de nivel de +1500 m.

Se pleacă la intervale de 15 minute fiecare echipă. Noi am plecat a 7-a echipă.

Pe parcursul celor 23 km cât durează proba, a trebuit să să coborâm pe un funicular, să coborâm în rapel, să aruncăm grenade, să ne motivăm unii pe ceilalți, să ne ajutăm, șă alergăm, să ne epuizăm, să acordăm primul ajutor, să depășim alte echipe, să executăm o tragere în poligon iar la final să ne felicităm pentru cursa excepțională pe care am făcut-o.

Alpiniada vanatorilor de munte

 

Deși a fost cel mai greu concurs la care am participat, tot efortul a fost făcut din suflet, fiecare picătură de sudoare și-a meritat rolul. 

Lotul nostru s-a clasat pe locul 2 la ștafetă, patrulă și pe 5 la cățărare, obținând locul 2 la general, fiind bătuți doar de colegii noștrii de la Predeal.

Alpiniada vanatorilor de munte - Podium

Până la următoarea Alpiniadă, multă transpirație va curge!

 

Photo: Revista Forțelor Terestre

Ti-a plăcut articolul?
Mă poți sprijini pentru a scrie mai multe prin Patreon!
Legenda Inimii (2) - Fuga Pentru Inimă
Cele 10 păcate pe care le fac zilnic

Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://roberthajnal.ro/blog/2013/12/25/concursul-unde-mai-greu-inseamna-mai-frumos/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /srv/users/serverpilot/apps/roberthajnal-ro/public/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /srv/users/serverpilot/apps/roberthajnal-ro/public/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19