Post Maraton 7500

Noi, alergătorii, trăim într-o bulă. Și o zic pe bune.

Nu vedem decât următoarea competiție, prietenul pe care trebuie să-l întrecem, timpi, locuri, cum să ne eficientizăm antrenamentul și din când în când ne amintim că avem o familie, prietenă, mamă, o viață.

Viața care se întâmplă în afara acestei bule. Viața în care oamenii înjură, fură, se ceartă și se lovesc ca-ntrun film de război. Viața în care valorile nepotrivite sunt promovate și interesul individual primează. Noi refuzăm să luăm parte la viața asta, să credem că ea nu există și să ne izolăm în bula noastră.

Sau poate așa am ajuns doar eu, însă dacă îți alegi concediile pentru a alerga un maraton sau ai fiecare weekend ocupat de alergare, de câte o competiție ești și tu parte din sectă.

Bula asta se formează în jurul nostru, mai ales în timpul competiției. Alergăm ca să uităm de noi și să fim absorbiți de peisaj. Să ajungem la mixul ăsta de durere-plăcere provocat de alergare, să ne îndeplinim obiective și să ne lăsăm afectați, pozitiv, de asta și în celelalte sfere ale vieții.

Pentru mine, fiecare competiție, fiecare etapă de antrenament este o izolare socială, față de lumea reală și evadare în această bulă. Ca și cum secta alergătorilor montani este undeva într-un loc secret, iar eu mă furișez noaptea, să fac parte din ea. Așa mă simt la fiecare competiție și deseori în mijlocul programului de antrenament.

Sunt într-o bulă care mi-ar plăcea să fie cât mai trainică.

 

Maratonul din Bucegi cu cei 7500m diferență de nivel e și în sufletul meu bine înrădăcinat, ca în sufletul multor alergători. Pe lângă CiucașX3, proba de 100km, e ultramaratonul care m-a format, m-a călit, m-a făcut bărbat.

Noi, ca alergători, suntem suma antrenamentelor ce le-am făcut, a competițiilor ce le-am terminat și a cunoștiințelor ce le avem despre alergare. Nu am fi început aventura asta, numită alergare montană, dacă nu ar fi existat competiții atât de provocatoare, cum e și Maraton 7500.

Fără să stau prea mult pe gânduri pot declara că, forma mea, ceea ce sunt eu ca alergător se datorează, în mare măsură și organizatorilor de competiții, în cazul de față, CPNT-iștilor.

Da. Datorez o bună parte a ceea ce sunt, ca alergător, celor care au pus cotul la formarea unor astfel de competiții. Le sunt îndatorat celor care au făcut acum 10 ani, în 4-5 zile, la pas traseul, pentru a-l identifica și a-l marca. Le sunt îndatorat și recunoscător pentru că au făcut să fie un concurs sub forma asta, de 1+1.

În același timp le sunt îndatorat și noilor veniți care au pus umărul la organizare.

MARATON 7500 – O DRUMEȚIE MAI LUNGĂ

Cu o seară înainte, când am stabilit ultimele detalii, i-am spus lui Andrei că Maraton 7500 e defapt o drumeție mai lungă prin Bucegi.

Poate cea mai lungă ce a făcut-o el în viața lui. Asta înseamnă că ritmul nu este unul infernal de accelerat, cum a avut el parte la Maratonul din Mont Blanc sau la orice altă cursă scurtă, ci este un ritm în zona de confort din punct de vedere cardio vascular. Ceilalți vor trage puțin la început de ei, dar nu ca la un maraton, ci ca și cum s-ar pregăti să iasă și ei la o plimbare pe munte.

Totuși chiar dacă ritmul este scăzut, pot și vor apărea surprize. Și nu au întârziat să apară.

  1. NE-AM RĂTĂCIT – încă din primii 10 kilometri am reușit să luăm o scurtătură care ne-a înfundat, și ne-a lungit traseul cu cel puțin 15 minute.
  2. AM FOST CÂT PE CE SĂ VOMIT – la urcarea pe Bucșoiu înainte de Prepeleac am luat un activator care era să-mi scoată mațele. Legat de vomitat, mi-am pus multe întrebări, de ce atât de mulți participanți au pățit asta? Să fie de la epuizare, să fie de la căldură, să fie de la altitudine? de la o sumă de factori? merită cercetată întrebarea asta.
  3. Pe Andrei l-a luat FOAME CRUNTĂ de 3 ori – după Gura Diham, pe Bucșoiu și la Omu 3.
  4. DUPĂ KM 65 AM ÎNCETINIT– mai exact, după Valea Gaura, când eram cu 90 minute sub record am stabilit cu Andrei să nu accelerăm pe final, să menținem ritmul.
  5. CHECK-POINT-URI NEPREGĂTITE – chiar dacă noi nu ne-am mișcat cât de tare am fi putut primele check-point-uri le-am luat prin surprindere. Poate că ți se pare puțin distractiv, dar nouă nu ni s-a părut așa când voiam să mâncăm o supă și nu aveam de unde. Am să detaliez aspectul ăsta puțin mai jos.

PE ORGANIZATORII MARATON7500 CINE-I IA LA ROST?

Am participat la 3 ediții ale acestui concurs. În condiții dintre cele mai diferite. Ploaie, căldură și vreme bună. În fiecare an am venit din ce în ce mai pregătit. Fizic, logistic, mental. Mereu mi-am îmbunătățit strategia cunoscând detaliile cursei, aspecte de alimente ca Ciorba de la Salvamontul Bran, Fructele de la Gura Diham, Pepenele de la Peștera. Ne-am adus anul acesta, câte 2 oameni la Vf. Omu care să ne ajute cu pachetele, informații, nutriție.

De la an la an mi-am optimizat echipamentul în condițiile impuse de organizatori. Am respectat traseul impus de ei, am citit regulamentul având grijă să nu încalc vreun subarticol. Am participat la ședințele tehnice pentru a afla ultimele detalii și a nu lăsa loc de ambiguitate.

Știu că e greu să satisfaci pe fiecare participant și să oferi aceleași servicii de la primul până la ultimul iar primii și ultimii sunt cel mai greu de satisfăcut. Știu că oamenii nu se așteptau să venim așa de repede în fiecare an, dar au fost unele momente de frustrare în timpul concursului.

Nu iau organizatorii la rost și nici nu-i cert, dar uite ce mi s-a întâmplat la cele 3 ediții:

  • 2014 cu Andrei Țale:
    • Înainte de a intra pe Valea Gaura trebuia să fie cineva să ne pună abțibild. Nu era nimeni;
    • Am încercat să sun pe organizatori. La 2 din cele 3 numere, nu răspundea nimeni.
    • Într-un final ni s-a răsuns și ni s-a spus să mergem mai departe;
    • Am pierdut cel puțin 10 minute;
  • 2016 cu Daniel Stroescu
    • Băieții de la Prepeleac nu aveau abțibild;
    • După Șaua Polițe, check-point neinstalat;
  • 2017 cu Andrei Preda
    • La CP de la intersecția Jepilor ne întrebau pe noi cât e ceasul ca să scrie abțibildul;
    • La Gura Diham Check-Point neinstalat, fructe netăiate, ne invitau pe noi să “luăm ce vrem din cutii“;
    • La Salvamont Gaura ciorba asta pe care ne bazam și la care visam de ceva timp nu era gata – frustrare maximă;
    • La intersecția unde începe urcarea către Gaura nu era om (poate nici nu era planificat);
    • După la Polițe la intrarea către Valea Gaura – check-point neinstalat;

Nu e un capăt de țară și nu a murit nimeni doar a creat puțină frustrare în sufletele noastre. Desigur sarcina organizatorilor nu ar trebui să fie asta.

Chiar dacă ne facem o strategie de nutriție anterioară și noi ne bazăm pe CP-uri. Pentru fructe, mâncare, izotonic, și mai ales pentru operativitate. Să stăm cât mai puțin acolo și să plecăm cu cât mai multe. Măcar cu lucrurile ce s-au prezentat la ședința tehnică.

Anul acesta am văzut cele mai multe fețe noi. Cred că au fost cei mai mulți voluntari aflați pentru prima dată la o competiție. Înțeleg că ei tocmai învață și nu trebuie să îi judecăm drastic, dar un training mai intens și focusat pe fiecare CP nu ar strica. Să ajungă mai devreme în CP-uri, nici asta.

În plus există trend-ul ăsta de exces de zel care se promovează cu fiecare concurs important și cu tradiție. De parcă s-au înțeles organizatorii între ei. De tura asta n-am fost eu cel luat la rost și penalizat, dar au fost alții.

Exces de zel care personal mi se pare lipsit de fair-play și este în contradicție chiar și cu valorile ce se încerca a fi promovate.

În concurs se înjură, chiar și coechipier pe coechipier, se înjură situația în sine. E efort oameni buni. E drept, nu trebuie să ne pierdem omenia, dar nu cred că a fost cazul.

Haide să păstrăm bula asta cu aerul proaspăt și de fair play care o caracterizează. Altfel se va sparge. Iar penalizarea să fie anunțată doar pe Facebook fără a se găsi soluționare anterioară e deplasată.

Sincer, alergătorii buni acum simt că pentru cea mai mică greșeală vor fi penalizați și descalificați, iar asta face să se piardă din plăcerea în sine de a alerga pe un traseu prestabilit de voi, organizatorii.

Totuși au fost aspecte extraordinare pe care le-am apreciat foarte mult:

  • atmosfera de la finish,
  • pozele geniale de pe traseu,
  • încurajatul oamenilor, susținerea lor.
  • A fost o amintire ce va rămâne mult vie în mine.

CÂT SE POATE SCOATE LA MARATON 7500 DACĂ AR VENI KILLIAN?

De la an la an timpul se îmbunătățește. Traseul nu mai e o surpriză pentru nimeni.

La prima ediție când organizatorii le-au spus salvamontiștilor că vor fi alergători care vor scoate sub 24 de ore (s-a câștigat cu 23:55) salvamontiștii au început să râdă, nu au crezut că se poate.

Acum s-a ajuns la 14h30.Dacă o echipă extraordinar de bună se aliniază la start, nu cred ca se mai poate scade foarte mult. În condiții ideale, ca participanții să cunoască foarte bine traseul, fără a se rătăci, se poate ajunge la 13h35-13h45min.

Dacă aș alerga singur cam atât aș reuși să fac pe traseul ăsta. Nu zic că Andrei m-a tras în jos, ci singur e mult mai confortabil. Sigur și el ar scoate sub 14 ore dacă am fi amândoi, adversari, la linia de start.

Killian ar scoate undeva la 12h44, dacă ar alerga singur.

Până atunci nouă ne rămâne să ne antrenăm și altora să se organizeze. Sunt convins că a 10-a ediție va fi una memorabilă.


Mulțumesc oamenilor care mă țin în bula asta a alergătorilor în special lor:

  • organizatorilor de concursuri;
  • prieteni;
  • iubită;
  • sponsori;
  • adversari;
  • susținători;
  • fotografi;
  • Andrei Țale;
  • Daniel Stroescu;
  • Andrei Preda.

PHOTO BY: FISHEYE

Ti-a plăcut articolul?
Mă poți sprijini pentru a scrie mai multe prin Patreon!
Cuvânt înainte | Maraton M7500
2X2 si UTMB

Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=http://roberthajnal.ro/blog/2017/07/23/maraton-7500-2017/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 403 Forbidden in /home/sfwfprjc/public_html/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/sfwfprjc/public_html/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19