Retezatul ne cheamă și anul acesta la el. Noi vom răspunde chemării.
Vom fi acolo aproximativ 48 de ore din care 3-4-5-6 maxim 10 ore le vom alerga sau vom merge mai rapid ca într-o mare drumeție.
În cel mai bun caz un sfert din timpul ăsta vom alerga. Iar cei mai rapizi chiar mult mai puțin.
Ca la toate concursurile, alergarea, e un pretext. Ne adunăm, ne vedem și apoi tragem concluzia cum ne descurcăm între start și finish si apoi trecem la lucruri cu adevărat serioase: povesti, foc de tabără, concert, socializare, bârfe.
Da. Unii vor alerga mai tare cu câteva minute/ore. Bravo lor.
Asta înseamnă doar că fac traseul ăla între start și finish mult mai repede. Cam atât.
Da. Îmi doresc sa fiu eu ăla care trece primul linia de sosire dar dacă particip doar ptr. asta cred că pierd imaginea de ansamblu. Imaginea de ansamblu e imaginea aia făcută de organizatori, pentru fiecare participant și susținător ca să fie un weekend memorabil.
Eu am sa merg la RSR ptr un Weekend în familie și ptr Ziua mamei.
Ne vedem cu sor’mea și nepoții și poate vin și rudele de la Motru.
Pentru mine e o onoare că pot alerga la cursa asta pentru a 5-a oară și repet, mi-ar plăcea sa o câștig eu dar sunt sportivi incredibili la linia de start într-o formă mult mai bună. Poate nici peste 10 ani nu voi alerga cum aleargă ei. Sau poate mă înșel. Atunci sunt realist și spun:
Voi merge acolo pentru imaginea de ansamblu.Cine nu e acolo ptr asta, nu-i vei vedea la petrecerea de după
Unii sunt acolo doar pentru distanța dintre Start și Finish, alții pentru mai mult decât atât. Și asta contează. Din punctul meu de vedere. Pentru asta merită să bați jumătate de țară. Pentru imaginea de ansamblu.
Iar competiția e un fel de „cireașa de pe tort”. Fiecare sportiv e unic și foarte bun pe o porțiune pe care s-a specializat. Îi respect pe fiecare iar pe unii umpic mai mult.
Pe Viorel pentru ca m-a capacit inca de la inceput la Retezat cu aproape 2 ore. Pe atunci învățăm ce e aia alergare montană. De atunci nu am reușit sa îl întrec la niciun concurs. Statistic are șanse sa vina în fața mea.
Pe Szaby îl admir pentru ca a fost cel mai tânăr de pe podium, la retezat, la prima ediție. Cred ca avea 18 ani. A venit pe 3.
Și de atunci nu i s-a stins focul și acum face parte din elita mondiala a alergarii montane.
Pe Silviu Bălan îl admir pentru ca dovedește ca poți sa revi după o accidentare și sa concurezi tot la același nivel.
Pe Damian îl respect și admir ca ne-am antrenat deseori cot la cot și el fiind muncitor și mai hotărât a reușit să devină unul din cei mai buni atleți, pe orice proba ai alege. Fie ca e vorba de carat rănită, de pedalat sau schiat la deal.
Pe Andrei Preda îl respect atât de mult încât vom face echipa la Maraton 7500, peste o lună.
Îl admir pentru echilibrul și abordarea temperată a alergarii, la fel ca și caracterul lui: blând și prietenos.
Dacă aş lua fiecare alergător în parte, aș avea ce sa spun despre el. Faptul că ne adunam cu toții acolo, face ca fiecare din noi sa fie favorit căci fiecare avem povestea noastră pentru care facem asta. Pentru care alergam pe munte.
Ca și o concluzie afirm că deseori cel care trece primul linia de sosire e cel mai puțin câștigat.
Dar dacă ar fi să aleg un câștigător voi spune că bătălia se va da între 5 persoane. Eu, Viorel, Szaby, Damian și Preda.
Cu drag și modestie,
Robert cel care aleargă cu noaptea-n cap.
