Ultrabug 2017

Pe un concurs nu-l face mare, sponsorii, taxa, numărul participanților, bogăția posturilor de alimentare, consistenta kitului, valoarea premiilor.

Ci il face mare, în sufletele participantilor, marcajul ireproșabil, peisajele din imprejurime, atmosfera de după concurs, energia oamenilor, petrecerea de după. Pe scurt, modul cum te-a făcut să te simți gândindu-te la el în drumul spre casă.

Ultrabug e în Fundul Moldovei. Dacă nu-ți sună cunoscut si destul de precis, aproape la mama dracului.
Am făcut o zi dus și o zi întors pentru a alerga cei 100 de km., pentru a doua oară. Nu cred că m-aș fi întors dacă nu eram cu treabă prin Vatra Dornei. Când spun „treabă” mă refer la un alt concurs de 10 km. cu armata.

Deși am fost departe de Brașov și câteva zile cam singur, am profitat de timpul ăsta și mi l-am alocat mie. Am mâncat puțin mai sănătos și am alergat pe dealurile Dornei.

După un rezultat mediocru la 10 km., am plecat cu Punkeru’ joi seara, către Ultrabug. Ne ridicăm kiturile, salutăm lumea și merg la pensiune unde mă aștepta gașca alături de care am petrecut Weekend-ul:
Mimi, Roxana, Lorian Livian, Dinu și Sebastian. Nici ca se putea o combinație mai potrivită.

Noi am stat la un sătean care a avut câteva camere libere ptr. noi. Nu ăsta era planul inițial dar Sebi a făcut rezervare la o altă pensiune, dar la 40 km de start iar această cazare, la săteni, a fost soluția de compromis. O soluție bună până la urmă că ne-am simțit ca acasă, fiind în sânul localnicilor.

Ei ne-au oferit pe lângă un pat unde să dormim și sarmalele, costumul lor tradițional ptr. premiere, prăjiturile, cafeaua, poveștile și bârfele din sat.

Eu am împărțiți camera cu același Sebastian, ca anul trecut, cu și mai mare entuziasm că aveam să aflu noutăți de alimentație, povesti de familie, chiar și secrete de alergare.

La concurs am avut 3 obiective:
*sa alerg fără sa mă accidentez;
*sa alerg cât pot de tare dar mai clean (fără geluri, cu mancare naturală);
*sa-mi bat recordul stabilit cu un an în urmă;


 

ZIUA I:  42Km în 3h43;


 
 

Traseul a trecut repede, mâncarea pentru competiție a intrat ca la carte. A fost ziua în care am simțit plăcerea de a alerga. Iar când e plăcere trece foarte repede.

Am fost fericit că după fiecare zi de alergare, inclusiv prima zi, deși nu cred că m-am menajat vreo secundă, pe buzele mele era replica “nu mă doare nimic” spre oftica lui Sebastian.

Am avut grijă ce mănânc după prima zi de alergare, să mă odihnesc și să-mi fac masaj. Totul ca la carte.

De obicei după o zi de alergare la intensitate mai mare, cum a fost cazul zilei de față, mi se cam înmoaie genunchii și nu mai pot trage de mine.

Mă așteptam să mă simt mai moleșit, fără poftă de alergare, dar mi-am dat seama din primii 8 kilometri de asfalt din ziua II că lucrurile vor sta bine. Și au trecut și cei 50 de kilometri din ziua doi, cât ai zice pește. 

 

ZIUA II 48km în 4h11

 
 

Nu am de povestit foarte multe despre alergarea însine. A fost plăcută și mi-am îndeplinit tot ceea ce mi-am propus.

Am de povestit despre atmosfera din jurul concursului. Despre „competițiile” de după competiție (de beermile, hoolahop) sau  despre zâmbetul de pe fețele oamenilor care au trecut linia de finish.
Despre peisaje și localnici.
Am povești dar n-am să le spun aici.

Dacă ești norocos am să-ți povestesc între 4 ochi, cu prima ocazie. Dar dacă îți dorești cu adevărat să cunoști atmosfera din jurul Ultrabug, te sfătuiești să fi o parte din concurs ca voluntar, susținător sau concurent.

Îmi vei mulțumit apoi. Te asigur că vei avea parte de o experiență pe care nu o vei uita prea curând.

Weekend-ul ce a trecut, a fost despre alergare și plăcerea de a împărtăși aceași pasiune alături de prieteni. Despre îndeplinirea și depășirea limitelo, berea, poveștile de după cursă. Un weekend în care alergarea a fost doar un pretext.

Un weekend care a mers direct la suflet.

 

 

 

Propark | Între Succes și Eșec
Retezat Skyrace | Favoriții