Era și culmea să trec cu vederea evenimentul ultra al anului, de până acum: 6633 Ultra.
Dacă ai stat sub o piatră și nu știi ce e 6633, află că e o cursă de 566 km., într-o zonă cu temperaturi foarte scăzute. În jur de -30/-35*C. Habar n’am dacă asta înseamnă că e aiurea sau nu dar eu nu pot să îmi țin picioarele în apă mai rece de 15 grade. Iar la -30 mi se lipesc nările, și dacă încerc să alerg în o sută de metri mă asfixiez și mor. Best case scenario.
Aici Tibi s-a întors după ce câștigase cu un an în urmă. Asta e intriga și chestia faină din toată povestea. Întoarcerea.
Din punctul meu de vedere, faptul că s-a întors îl face mai mult decât un câștigător.
Că s-a expus știind ce urma să-l îmbrățișeze. Știind că nimeni nu iasă sănătos din cursa și să vrei să-ți calci pe urme, asta te face un câștigător încă de la linia de start. Bine și tipul de pe 2 tot la a 2-a participare e și el. Oameni puternici sau cărora le lipsește o doagă?
O spun din start: Tibi și Rody (parcă așa îl cheamă) au toată admirația mea și aerul pe care-l vei simți întreg articolul nu e pentru că-l pup în fund ci pentru că are admirația mea sinceră.
- îl admir pentru că s-a întors deși știa ce îl așteaptă cât chin, va trebui să îndure;
- Că deși a câștigat, nu avea ce să mai demonstreze, nimănui, tot s-a întors;
- Il admir pentru modestie și umanitate din care și eu am de învățat câteva lucruri;
Am urmărit cu sufletul la gură fiecare postare a fiecărui om din grupul de susținere. Am plantat și eu copaci și am zis “Doamne ajută” și fiecare veste despre el era ca un porumbel ce aduce o frunză de măslin în cioc. Cred că m-am simțit ca Noe când porumbelul alb i-a adus vestea că există pământ, după potop. Cam aceleași emoții de realizare și speranță aveam.
Tibi, a trezit emoții de mândrie în mine cum trezea odată echipa națională a lui Hagi când juca cu Anglia. Emoțiile astea au fost asemănătoare cu cele pe care Gaby Szabo rupea totul la 5000m., în sală, și sprinta pe ultima bucată. E drept că pielea asta de găină o am în ultima vreme când cineva face ceva, în țara asta, prin Atletism, în special alergare. Și știu că nu sunt singurul care a simțit și simte asta.
Totuși după fieare postare nu știam ce să cred, nu știam că va câștiga, nu știam cu exactitate starea lui (deși au fost câteva telefoane) dar am ales să cred nimic.
Am ales să aștept momentul când el va trece linia de finish și cel mai important când el va ajunge pe picioare în locul lui de baștină. Aștept când va ajunge la Piatra Fântânele să-i ciocăn în poartă, cu cartea lui în mână, și să-i cer un autograf cu dedicație, pentru mama. Că pe mine m-a făcut mândru dar mama a rămas impresionată și tare i-ar plăcea să-i citească viața.
Și nu, Tibi nu e un fel de Chuck Norris e doar un om ca fiecare dintre noi care și-a dorit cu ardoare un lucru.
Și asta e fain: că îți dă senzația, chiar și pentru o secundă, că dacă el a făcut, pot și eu. Bine eu nu aș putea să fac pentru că nu îmi doresc și pentru că nu am resursele necesare să fac asta și că aș muri de frig.
Dar a făcut-o el pentru mine.
Pentru fiecare din noi.
Și putem să spunem cu mândrie, în familia mondială, a ultramaratoniștilor că Tibi e din aceași țară cu noi. Exact cum facem cu Nadia și Hagi eroii copilăriei noastre.
Pe scurt, prin 6633, din competitor de-al meu, Tibi, s-a transformat în Eroul meu. Recuperare ușoară.
P.S. 30 Martie, Lansare de carte. N-o rata.
27 de Pași
30 Martie 2017, The ark
Lumea ma stie drept alergator de anduranta. Ce nu stie, insa, e povestea vietilor mele paralele. Am fost pe rand: sluga la ciobani pe Bargaie, porcar in armata romana, azilant politic in Berlin, pizzar intr-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sarb, martor intr-o galerie de alba-neagra in Gran Canaria si autor de jafuri armate. Am evadat din doua inchisori europene, dar nu si din a treia.
Vanat prin Interpol, am devenit client al unei puscarii de maxima securitate. Drept urmare, timp de aproape 10 ani am lipsit la apel din propria tinerete, inchis complet singur intre 4 ziduri albe, foarte groase.
Cei care au auzit de mine dupa ce am castigat 6633 Arctic Ultra vor descoperi in aceasta carte povestea mea asa cum n-o stie si n-a auzit-o nimeni, niciodata. La fel si cei care, fara sa fi intrebat inainte, m-au ales ca subiect al examenului de capacitate la limba romana.
"cursa asta nebuna care am crezut ca nu se mai termina"- Tibi Useriu
Bistriteanul Tiberiu Useriu a reusit sa repete victoria de anul trecut si sa treaca primul linia de finis in Ultramaratonul Arctic.
Cu toate ca aceasta cursa a implicat indurarea gerului, halucinatii, dormit in aer liber si degeraturi, ce au dus la recomandarea medicilor si a organizatorilor ca Tiberiu Useriu sa renunte la maraton, acesta a mers mai departe, spre succes.
Alte 17 tari, au fost reprezentate pe langa Romania, printre care Japonia, Canada, Scotia si Australia.
Tibi Useriu a reusit nu doar sa castige 6633 Arctic Ultra, ce se desfasoara pe o distanta de 566 km, in apropierea Cercului Polar, ci sa-si doboare propriul record, reusind sa termine cursa de 566 Km, la o temperatura de -36 grade Celsius, in doar 159 ore, fata de 173, cu doar un an in urma., dar si sa scrie istorie, fiind primul primul care castiga de doua ori la rand cel mai greu ultramaraton din lume.
Cartea te invita sa descoperi omul din spatele performatei. O poveste care va surprinde si poate soca, multi cititori, promitand sa fie autentica, dar si brutala.
