Demonii mei

Dintr-o carte pe care o citesc am aflat că încă din copliărie legăm și reținem orice experiență care ne aduce frică sau durere pentru că suntem nevoiți să reținem informația pentru a supraviețui.

Tot ce trebuie să faci este să atingi un cuptor încins. Începând de atunci comportamentul tău în jurul cuptoarelor încinse se va schimba pentru tot restul vieții – chiar dacă îți amintești că ai fost ars sau nu. Acu’ mă gândesc la momentele din copilăria mea  (care n-au fost atât de dureroase ca un cuptor încins) și mă gândesc când întâlnesc ceva similar în viața de adult, voi acționa prin prisma instinctului de supraviețuire.

Și arsurile astea sunt defapt traume. Majoritatea oamenilor se gândesc la o “traumă” ca un rezultat al unor asalturi serioase, al unui dezastru sau o tragedie. Dar o traumă mică, (de exemplu părinții care te critică toată ziua) poate fi la fel de dăunătoare căci se întâmplă zilnic.

Gândește-te în felul următor: dacă o Traumă cu T-mare este de 10, pe aceași scară, o traumă cu t-mic este unu. Dar 10 traume t-mic pot fi la fel de puternice ca una T-mare.

Când copii experimentează o traumă, tind să absoarbă sentimentele abuzatorilor și să le stocheze într-un comportament în subconștient supranumit și “codul rușinii”.  Acest cod conține credințe ca “Sunt inutil, de neiubuit, nu merit”.

De fiecare dată când simți într-o stare aiurea sau inferior cuiva, sau când de simți bine/superior, sunt credințe false generate de codul rușinii. Pentru că în realitate fiecare persoană din lume este egală ca valoare.

„Ce-i cu TOOAATĂĂĂ teoria asta” mă-ntrebi?!

Traumele n-ar exista dacă ar exista familii perfecte. În care ambii părinți și ceilalți din jurul creșterii copilului ar fi perfecți și și-ar îndrepta toate resursele pentru creșterea pruncului. În viața reală nu se va întâmpla asta. Nici în cazul meu nu a fost o situație ideală.

Știi care e adevărul despre mine pe care e greu să îl rostesc cu voce tare?

Întrebarea pe care mi-o pun de câteva zile?

 

Am folosit până acum alergarea să umplu o gaură?

Și gaura asta e stima de sine?

 

Că înăuntrul meu mă simt de neiubit?

Și astfel încerc sa scap de sentiment, participând/câștigând concurs după concurs?

Mă întreb toate astea că trăiesc și eu cu traumele mele. Unele cu T mare (tatăl bețiv, sever, părinți divorțați, absența figurei materne în perioada adolescenței) altele cu tmic (supus de mic competitivității, lipsa unui suport financiar). Traume pe care nu le reproșez niciunuia dintre părinți. Stau totuși și mă întreb de efectul lor asupra mea, pentru că fiecare băiat-bărbat are un moment în viața când se uita în jur și realizează că (aproape) totul e vraiște. Si-a săpat o groapa atât de adâncă din care nu doar că nu mai poate ieși dar nici măcar nu mai știe unde e în sus și unde e în jos.

Aceasta gaură pentru mine au fost până acum: relațiile.

Și toate aste pentru că eu sunt „regele neincoronat al ambivalenței” (cum spune și Neil). Când sunt singur, vreau să fiu într-o relatie. Când sunt într-o relație, îmi e dor sa fiu singur. Și cel mai aiurea dintre toate, când relațiile ajung la final și când jumătatea mai bună a depășit episodul, regret totul și nu știu ce îmi doresc pană la urmă ( asta e situația de acum).

(AM SĂ FIU DUR CU MINE)

Am trecut prin acest ciclu de suficiente ori să realizez, până acum, că voi îmbătrâni singur. Fără soție, fără copii, fără familie. Voi muri și vor trece săptămâni până cineva mă va descoperii după mirosul de cadavru aflat in putrefacție.

Bine…cred că am exagerat puțin.

Vor trece doar câteva zile până la mirosul de putrefacție. Că după ultimele relații am tot fost făcut “împuțit”. Și toate căcaturile ce le-am acumulat într-o viață vor fi aruncate la gunoi pentru ca altcineva să ocupe locul ce l-am irosit. Nu voi fi lăsat nimic în urma. Nici măcar datorii.

Știm cu toții cum funcționează trecerea dintr-o stare negativă în una mai bună: Recunoștiință, privești părțile pozitive, te înconjori de prieteni, ieși în lume, te fuți și trece. Da am ajuns la concluzia că singurul lucru care mă ridică când sunt jos e liftul.

Și acum sunt mai jos decât am fost vreodată. La marginea prăpastiei, la un prag de depresie.

Și știu ce funcționează la mine. Două lucruri.

  • Ori mă îndrăgostesc nebunește;
  • Ori îmi supun corpul unui efort dureros care să transpună din durerea interioară în durere fizică. E un transfer acceptabil. Mai ușor e când mă doare pieptul decât atunci când mă doare în piept.

Și când vine vorba să mă îndrăgostesc, fug în cealaltă direcție (din cauza traumelor) așa că nu mi-a rămas decât să alerg pentru durere.

La fel de simplu ar fi să-mi dau cu ciocanul în cealaltă mână, dar nu există competiții de genul ăsta. La alergare există. Se numesc ultramaratoane.  Până la urmă nici alergarea nu se face de plăcere ci pentru durere.

Există totuși o parte bună. Nimic nu e permanent și de obicei stările de doi lei, te transformă. Ieși mereu alt om după ce te-ai simțit ca curu’. Faci o schimbare în comportamentul tău, ai un nou obicei, cânți la un instrument sau pur și simplu ți se rupe.

La mine funcționează. Scriind toate rândurile de mai sus, încet încet îmi dau seama că am un alt comportament, un alt obicei, pur și simplu…mi se rupe.

Da până mi se rupe de tot, las o melodie cartea și îți doresc ca întotdeauna SĂ FUGI CĂTRE CEVA NU DE CEVA!

The Truth: An Uncomfortable Book About Relationships Book Cover The Truth: An Uncomfortable Book About Relationships
Neil Strauss

 

De Neil Strauss am auzit acum circa 10 ani când am citit The Game - o carte de seducție.

 

Acum am primit cartea din partea Ioanei A.

 

Un cadou venit perfect la momentul potrivit.

 

Încă nu am terminat-o dar e cel puțin la fel de mișto ca The Game.

Ti-a plăcut articolul?
Mă poți sprijini pentru a scrie mai multe prin Patreon!
TIPURI DE DOR | Gând #1
Adevărata luptă | TIMPUL

Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=http://roberthajnal.ro/blog/2017/01/27/cum-sunt-si-cum-vreau-sa-par/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 403 Forbidden in /home/sfwfprjc/public_html/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/sfwfprjc/public_html/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19