Compressport - Sosete alergare montana - Alergare - Bike

Sărăcia te poate împlini. E profesorul care te învață cele mai dure lecții și care-ți pune capul pe umeri. Asta, dacă ai cap. Că la fel de ușor ți-l poți pierde în viciile care pândesc la fiecare colț.

Copilăria mea n-a fost nici frumoasă, nici urâtă, ci am simțit-o grea. Dacă aș putea să o compar cu o ascensiune montană, parcă rucsacul meu a fost mult mai greu decât al celorlalți copii. Dar cred că l-am cărat cu deminitate. Bine, tuturor ne place să credem asta.

N-am făcut foamea, dar nici departe n-am fost. N-am umblat dezbrăcat, dar parcă niciodată nu am avut haine noi. Am învățat cât am putut și cât m-a dus mintea, motivat de o bicicletă care întârzia să apară în fiecare an după fiecare premiere.

Frustrat, jucam fotbal cât mă țineau picioarele și mă băteam cât mă țineau pumnii.

Când am putut să-mi aleg calea, viața mi s-a arătat a fi frumoasă. N-aș fi reușit fără sprijinul necondiționat al mamei mele.

Micile răsfățuri mi-au făcut viața mai dulce. Apa caldă, frigiderul cu mâncare gătită, curățenie, liniște și șosete albe.

Viața mea a fost diferită din momentul când am avut șosete curate în fiecare zi. Când nu trebuia să le spăl la mână și să ascund petele care n-au ieșit la spălarea anterioară.

De când am văzut că viața nu e o suferință continuă, am “dezvoltat” ceva pentru șosetele albe.

Pentru mine, șosetele albe și curate sunt răsfățul pe care acum mi-l permit să mi-l acord în fiecare zi. E un alint când pot să fac un duș fierbinte și pot să încalț șosete albe. Sentimentul pe care-l am e la fel când mănânc o înghețată într-o zi caniculară. Trăirile sunt oarecum asemănătoare.

Am reușit să-mi extind răsfățul odată cu noul meu hobby, alergarea. Pentru că la fiecare alergare, ai alte șosete, corect?!

Parcă inima are bătăi mai puternice când incalț șosete noi. Aș putea să bag mâna foc că am cu 2 bătăi mai mult pe minut când încalț șosetele de la Compressport.

Și sunt în atât de multe arome cu care mă pot “răsfăța” în fiecare zi. Dacă am chef de biclă, alergare montană sau alergare pe asfalt, am de unde alege în ce să-mi bag picioare.

Dacă dragostea trece prin stomac, confortul atunci când faci unul din astea trei sporturi, începe de la picioare.

Dacă atunci când faci sport nu alergi într-un tricou de bumbac, de ce ai alerga în niște șosete banale care-ți înnegresc unghiile și mențin transpirația?

 Noile modele ultra-light sunt ca un dres pentru talpă. Ușori și parcă-ți intră-n piele. Poți spune, după ce le-ai luat că pielea ta are un nou strat. Stratul ultra-light, cu tehnologii de ultimă generație.

E greu să reții numele tehnologiilor: “ventilation mesh”, “anatomicaly corect”, “ergogit technology” etc. dar niciodată nu vei uita cum te-au făcut să te simți când vei termina cursa cu picioare întregi.

Nu m-am născut cu șosete Compressport în picioare și n-am murit când am alergat în șosete de bumbac, dar prefer să mă răsfăț cu fiecare ocazie când depun efort, așa ca un fel de recompensă, să am un picior netranspirat și aerisit și să fiu fericit ca fetele din reclame, doar că eu o simt pe bune.

Compressport - Sosete alergare montana - Alergare - Bike

 

Eu am 5 “arome” pe care le încalț cu drag la fiecare alergare.

2 perechi pentru alergare montană;

1 pereche full socks;

2 ultralight, bike și alergare;

 

 

 

 

Ti-a plăcut articolul?
Mă poți sprijini pentru a scrie mai multe prin Patreon!
Maratonul Zapezii Isostar - Rasnov 2016
M-am hotărât să-mi cumpăr mașină

Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://roberthajnal.ro/blog/2016/03/12/despre-sosete-si-saracie/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /srv/users/serverpilot/apps/roberthajnal-ro/public/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /srv/users/serverpilot/apps/roberthajnal-ro/public/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19