obiectiv 2016

Astazi (1.10.2015) a fost prima zi de antrenament din planul de iarnă. Am făcut 15 km cu 2 prieteni și colegi. Traseul a fost unul ce l-am făcut de cel puțin 20 de ori de când stau în Brașov dar ceva a fost diferit.

N-am alergat cu gândul pentru un obiectiv viitor și nu m-am simțit ok.

Mi-am făcut planul pentru că iarna e cea mai importantă perioadă de pregătire pentru toți atleții. Am zis să fac și eu asta. Fake it till you make it zicea un băiat deștept, nu mai știu care.

Așa am făcut și anul trecut. Plan bun, pregătire bună, formă bună.

Dar primul antrenament, spre diferență de acum un an, când știam pentru ce alerg, a fost diferit.

Anul trecut mă antrenam pentru un  3:40 ptr Eco, podium sau un timp mai bun de 11:45  la CCC, mai putin de 3:45 MPC.

Anul ăsta mi-am făcut planul pentru că așa e bine, așa se face, dar nu am în gând (deocamdată) să alerg pentru ceva anume și e un sentiment ciudat.

Nu știu dacă e lipsa motivației dar nu găsesc un obiectiv îndrăzneț pentru anul viitor.

Și zic asta nu la modul de a face căcuță pe mine…”că mai mult nu se poate” sau că “am făcut destul” , acum mă pot culca pe o ureche sau că am demonstrat că pot și acum gata, ci pentru că nu găsesc rost la ce aș putea dobândi.

Totuși…

Obiective ar fi dar simt că nu mi se (mai) potrivesc.

De exemplu un 3:30 la Ecomaraton.

Ar fi frumos…si probabil aș veni în primii 3.

Un rezultat râvnit de multă lume dar momentan, nu-i văd rostul. Ce rezolv? Am trăit sentimentul tracului ce-l oferă un concurs de genu’, sentimentul podiumului de la Eco…dar în afara celor 10 minute când am urcat acolo cu cei mai buni nu primesc mare lucru în schimb. Bine și un premiu bunicel în bani.

Și da, ai putea spune că:

“Nu crezi că ar trebui să nu te mai dai fecioară udă și să mergi să alergi de plăcere, și gata”.

Păi aș putea și probabil o voi face dar e mult mai fain când alergi și te imaginezi în cursă deși ea urmează să înceapă peste 6 luni. Când nu poți adormi pentru că simți coatele adversarilor la linia de start, când tragi de tine la antrenament pentru că-l vezi pe ăla în față, la câțiva pași, deși în pădure nu-i nici dracu’.

E un sentiment de împlinire când alergi cu un obiectiv îndrăzneț și scris pe o foaie. Când te întorci după un antrenament greu e ca și cum ai câștiga cursa deja. Am nevoie de asta.

Am nevoie de un obiectiv care mă face să mă întreb cum ar fi dacă?! și care să merite.

Pe lângă un 3:30 la eco, mai e gândul alergării a 100 de mile la un concurs, participarea la Goretex Transalpine Run, obținerea unui puctaj ITRA cât mai bun etc. Dar pentru ce?

În plus cursele de afară, la care tânjim cu toții sunt costisitoare și mi-am investit 750% din câștigurile de la concursuri mereu în următorul obiectiv la care visam.

Un gând cu o pondere mare e să particip la anu’ la toate ultramaratoanele de la noi, doar la ele și să încerc să le câștig pe toate. Așa-mi văd munții și descopăr România. Un motiv destul de bun.

E drept că mai e timp până la începutul sezonului și nu trebuie să mă grăbesc în a lua o decizie destul de importantă pentru un alergător.

Aștept să-mi propui ceva îndrăzneț și provocator.

Cu drag și febră la abdomen,

Robert.

Parerea mea sincera legata de Andrei Rosu
M-am apucat să citesc Biblia.