Primul cuvânt care-mi vine în minte când mă gândesc la UltraRaptor e țapăn. Da nu în sensul de  lipsit de elasticitate, care nu se mlădiază; tare, rigid, neclintit, fix ci mai mult în sensul de durabil, puternic, rezistent, robust, solid, strașnic, tare, tenace, trainic, viguros, vânjos, voinic, zdravăn.

Prima impresie La Sportiva ultraraptor

La sportiva are o gamă foarte variată de adidași. Nu mă așteptam la asta. Am alergat și cu Helios dar utraraptor sunt foarte diferiți și creați pentru altceva.

Dacă vrei să ai curse rapide de 10-21km de trail, folosește helios. Dacă vrei să alergi o zi întreagă prin munți cu apă, noroi, teren stâncos, dacă vrei o aventură, ultraraptor e ceea ce ai nevoie.

ASPECT

Adidașii ăștia chiar seamnănă cu un dinozaur sau cel puțin cu un rechin furios. Cum ziceam și la celelalte perechi. Aspectule total subiectiv dar combinația de roșu/negru/galben mi se pare una reușită. În plus acest model e și pe albastru/galben. Așa ca să ți asortezi cu ochii.

PUNCTAJ: 3.5 /5

 

CALITATE

De când eram țânc mama mea zicea că trebuie să se inventeze o pereche de adidași țapeni ca să mă țină cât de cât. Acum că am dat de ei sunt foarte încântat și sunt convins că mă vor ține cel puțin 2 sezoane. Sunt făcuți din material rezistent. În plus pielea de jur împrejur și cauciucul din vârf îți protejează picioarele dacă întâlnești în cale o piatră.

0-100 km 

Am alergat la un antrenament de 15 km și o cursă de 55 km. Sunt extrem de rezistenți. fără nicio zgârietură. Dar cam plini de noroi.

100-200 km 

Am mai alergat câteva curse/antrenamente lungi. Sunt cam murdari si împuțiți dar nu au nicio zgârietură/ruptură.

PUNCTAJ (DEOCAMDATĂ): 4/5

 

COMFORT

Când alergi o zi întreagă tot ce ai nevoie pentru picioarele tale e siguranță. Ultraraptor îți conferă siguranță și confort în același timp. E ca și cum ai fi la volanul unui Range Rover Evoque și rulezi cu 160 la oră da nu-ți pasă ca știi că ești în siguranță. Așa e și cu ultraraptor. Când alergi tare pe coborâri ai siguranța că aproape nimic nu-ți poate face rău, aproape nimic nu-ți poate afecta talpile, gleznele, vârful degetelor.

PUNCTAJ: 4.5 /5
GREUTATE

Pentru că au fost făcuți să reziste, din cauza materialului din care sunt făcuți, adidașii sunt grei. Au 340 de g. un adidas fiind cel mai greu adidas pe care l-am avut. Pentru unii nu înseamnă neaparat un lucru negativ dar cei care sunt obișnuiți să alerge cu fulgi în picioare, adidași minimaliști, poate deveni deranjant, la nivel psihic mai ales.

PUNCTAJ: 2.5/5

 

PREȚ

Dacă adidașii mă vor ține mai mult de 500 km își vor merita banii (500Ron). Un leu / km. Destul de rentabil. Mai ales că nu am unghii negre, beșici sau alte neplăceri la picioare.

PUNCTAJ: 3.5 /5
LUCRURI NEPLĂCUTE

Sunt grei. Sunt ca un SUV 4×4 dar care-ti oferă siguranță. Sunt opus trendului minimalist dar potriviți pentru cei care vor să petreacă o zi întreagă în munte în teren capricios.

Ti-a plăcut articolul?
Mă poți sprijini pentru a scrie mai multe prin Patreon!
Blitzkrieg in Viscontea - Primul concurs international cu armata
Retezat SkyRace 2015 si un chestionar (la final)

Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://roberthajnal.ro/blog/2015/06/13/review-la-sportiva-ultraraptor-adidasi-tapeni/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /srv/users/serverpilot/apps/roberthajnal-ro/public/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /srv/users/serverpilot/apps/roberthajnal-ro/public/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19