Maraton D'Ardenya

 

Suntem diferiți și asta se vede și în alergare.

Pentru unii sezonul s-a încheiat, sunt în pauză și își vor începe alergările de volum, de iarnă. Pentru alții sezonul încă nu s-a încheiat. Încă iasă la alergări lungi, de viteză, asfalt stadion sau pe munte. Din categoria asta fac și eu parte.

Anul ăsta mi-am propus să alerg un concurs în străinătate.  Nu mi-am propus o cursă anume, ce pică, pică, mi-am zis. Am ajuns la un ultra de 63 de km in Spania (Marato De L’Ardenya).

În primă fază m-am gândit la Piros dar oboseala după Ciucaș, Șugaș si Azuga a început să-și spună cuvântul și am renunțat la idee, deși a mers gașcă faină acolo, la Piroș. Bine, nici nu prea aveam buget.

Astfel alături de alți prieteni (Alexandra cu Dragoș, Iulian și Oana) pe 5 decembrie vom zbura către Barcelona pentru a sărbători sf. Nicolae alergând. Va fi o noutate pentru mine atât concursul, cât și zborul. Deocamdată nu am emoții. Bine, mai e o lună până atunci.


Date legate de cursă

Diferenta de nivel maratoardenya

Sunt 63 de km de alergare cu 3300m diferență de nivel pozitivă. Se urcă de la aproximativ 0m la 400m. Deci vom urca de 1841 ori pentru a acumula diferența de nivel. Va fi alergare pe plajă, munte, nisip, pietre, jnepeniși etc. Va fi diversitate și distracție. Si apoi sper sa ajungem sa vizitam pentru câteva ore și Barcelona.


Antrenament

plan antrenament  Maraton Ardenya

Mi-am făcut un plan de antrenament pe 6 săptămâni. În primele 2 am fost în grafic, dar după ce în săptămâna nr. 2 am alergat 133 km, am avut nevoie de o pauză. Acum nu fac nimic, mă recuperez. Începând de luni voi intra în porțiunea verde, în care sunt antrenamente de viteză.

Cu siguranță nu voi respecta planul întocmai, dar e făcut să mă ghideze. Prefer să-mi ascult corpul mai mult decât să-l respect (planul). Și am observat că l-am făcut prea intens (tot de plan e vorba).

Deși am făcut antrenament dimineața devreme, sau foarte târziu, din toate antrenamentele pe care le-am făcut până acum merită să-l menționez pe cel din Brașov până în Padina.

40 de km cu 3600m Nivel si a 2-a zi vo 25 km.

Ziua I

Aici s-a acumulat oboseala!

Ziua II

Acum pauză. Până luni.


Ultimele 3 saptamani

Ultimele 3 saptamani trebuie sa fie usoare. Trebuiau.

E interesant când ai un plan de antrenament că vezi cât eşti sau nu de disciplinat. Cât ţi-ai respectat din ce ți-ai propus, care sunt punctele tale forte și cele slabe. Măcar pentru astea 3-4 motive merită să-ți faci un plan de antrenament.

Spuneam că trebuiau să fie ușoare, cele 3 săptămâni pentru că era perioada vitezei. Nu tu alergări de 3-4 ore, nu tu dureri de gambe, sau febră musculară. Totul trebuia să se rezume la bucăți, tempo, puls ridicat si gustul ăla al alergării care-ți iese pe nas.

Am făcut bucăți, am făcut și tempo-uri, dar cel mai bun antrenament l-am făcut la fotbal.

Nu mai jucasem fotbal de 2 ani și am zis că e momentul potrivit să profit de ruperile de ritm pe care le faci într-o partidă. Mi-am dat și drumul la ceas să văd cât alerg. Mi-a fost frică de o accidentare, de o intindere sau ca cineva să-mi dea la picioare. În cele din urmă am scăpat „nevătămat”.

Am jucat într-un balon, pe teren sintetic. Sateliții se lăsau greu de găsit și până la urmă mi-am dat ceasul jos să nu cad pe el și să-l sparg :D. Sunt pățit în asta.
Am făcut egal. 2-2 dar am luat-o ca pe o înfrângere. Am rămas la bere să mă consolez.

Mi-am dat seama că a fost cel mai bun antrenament pe care-l puteam face pentru că am avut o febră musculară de necrezut. Zici că am fost bătut cu făcălețul pe fiecare porțiune de mușchi sau că am fost prins într-o menghină uriașă. Mă dureau în special mușchii lombari, ăia de la spate, din regiunea rinichilor. Într-un fel m-a bucurat durerea. A fost un indiciu al unui antrenament bun, eficient dar îmi venea să plâng la fiecare pas făcut.

După 3 zile am mai făcut un antrenament, am început să alerg, ușor ușor. După încă 3 zile am mai mers la un meci. Mi-a plăcut. Am câștigat cu 4-1. Încep să-mi amintesc cum se face, cum se dă cu piciorul în minge. Sper că nu uit cum se aleargă. Momentan nu e un compromis pe care l-aș face. Am folosit fotbalul pentru antrenament. Hmm cât de interesant. Altădată foloseam alergatul pentru antrenament-ul fotbalului.


Ultima săptămână

Mai sunt fix 5 zile până la startul cursei din Spania. Tocmai ce m-am întors din concediu, de acasă de la Petrila.

Nu vreau să par ca fetele din Liceu/Academie înainte de examen care ziceau „aa nu știu nimic o să iau 3” dar nu sunt în vârful meu de formă. Mi-am ieșit din ritm pentru că nu mi-am respectat întocmai planul de antrenament și pentru că am fost în concediu, acasă, vreo 3 zile. Am câteva kile în plus și simt că mi-am ieșit din ritm.

Există și o parte bună a faptului că am fost în concediu. M-am odihnit. Sunt atât de odihnit că pot rezista 30 de secunde fără să clipesc. Sunt atât de odihnit că îmi vine să spăl vasele. E bine că nu sunt nevoit să fac asta 😀 (Mulțumesc Nico și Corina).

Am câteva kile în plus și simt că mi-am ieșit din ritm.  Totuși voi ține un mic jurnal cu lucrurile ce le-am mâncat, antrenamentele ce le-am făcut cu o săptămână înainte de cursă. Bine, 5 zile.

Luni Marți

Imagine Apa+Chia - Mic-Dejun

M-am trezit la o oră decentă – 7:00. Mi-am băut paharul cu apă și cu chia și am mâncat un mic-dejun plin cu fructe.

Apoi am ieșit cu prietenul meu din Academie, George, la un 12 km. A fost prima alergare pe ninsoare. Iepure – Șa – Poiana Ștechil – Subtâmpa – Dobrogeanu Gherea – Acasă. A fost o alergare cu cca 6km/h.

M-am întors acasă, duș, câteva e-mail-uri și mi-am făcut planul pe săptămâna/ziua care o aveam în față.

Am fost la niște cumpărături, pe la prânz am mâncat legume, zacuscă și vo 50ml de vișinată. Am adormit, apoi cu gândul să merg la cățărat când mă voi trezi. Odată trezit, cheful îmi pierise. Am fost la Decathlon cu Andrei să-și cumpere ceva echipament de alergare, de iarnă.  Pe scurt asta a fost ziua de Luni. Nimic special.

Puteam să beau mai multă apă. Defapt acum merg să-mi torn un pahar.

Pe mâine.

Marți Miercuri

Plănuiesc să alerg 10km. Să beau mai multă apă, Să mănânc mai mult și mai bine.

Am început ziua cu o jumătate de drept. Am băut mai multă apă, fructe dar m-am trezit cam târziu, pe la 9.

Cel mai simplu mic dejun

Cel mai simplu mic dejun

Apoi am mers în oraș. M-am întâlnit cu Andrei și am lucrat. Adică am adăugat produse pe site. Ultrafood.ro.

Nu am alergat astăzi deloc, am stat pe scaun, la Tipografia (fain loc) și am băut 2 ceaiuri. Am băut pentru prima dată ceai Matcha și un „ceai-ul lui Adam” – ceai verde cu portocală.

Andrei a comandat niște bruschete și m-am înfruptat din ele. Am mâncat doar jumătate.

Bruschete - Miercuri

Bruschete – Miercuri

Apoi pe la prânz (ora 3:30) am mâncat o ciorbă de fasole de la ceaun iute.

MMM ce bună a fost.

M-am întors acasă și am tăiat fructe confiate pentru lansarea de carte a lui Cristi Ș. Și am făcut și un mix de nuci, semințe, alune.

mix de fructe confiate seminte si aluneIare pe Nico o apucat-o făcutul de clătite și la 10 noaptea am păcătuit mâncând 1,2 3 bucăți cu gem de afine.

Miercuri - Clătite

Miercuri – Clătite

 Am mâncat ceva chestii astăzi. Și nici nu am alergat. Tz tz tz… Halal de sportiv ce sunt!

Joi

Ca de obicei aventura începe mai devreme. După ce m-am trezit dimineață și mi-am făcut bagajul (care mi-a luat mai multe decât mă așteptam), am încercat să sun după un taxi. La noi nu-i ca în filme să vină în 2 minute sau când ridici mâna. Dimineața la 8 e trafic și ei sunt blocați acolo în cutiuța lor albă, lângă alte cutiuțe. Și așa m-am trezit stând în stația de Taxi, așteptând o „minune”. Ea a venit dar nu când am sperat eu. Am așteptat 20 de minute.

Ironic sau nu, am găsit un taxi liber, minunea de la 8 si 6 minute. Exact când trenul RegioTrans către București făcea Ciu-Ciu. Adică pleca din gară.

În gară, am ajuns la și 15 minute. Am întârziat 9 minute și am pierdut trenul. Se pare că nu doar în concursuri minutele sunt cruciale ci și atunci când trebuie să prinzi un tren.

Următorul e la si 19. Doar că e de la CFR și prețul e dublu. Până la urmă, la ăsta mi-am luat bilet. Prostia și lenevia în general se plătesc. Acum nu știu din ce moiv am ajuns să plătesc eu în plus. Fie că sunt leneș sau că sunt prost. Poate din amândouă câte puțin.

Nu mi-am găsit altceva mai bun de făcut, decât să-mi deschid laptopul și să scriu despre asta.

Stau și mă gândesc că vineri va fi prima oară când voi zbura cu avionul. Deocamdată nu am emoții pentru asta. Am călătorit de atâtea ori, imaginar. Adică am văzut în atâtea filme cum se face că mi-au stârpit curiozitatea.

Am văzut atmosfera de aeroport, lume străină, stewardesse, piloți, când am mers după Andrei în miez de noapte la Otopeni.  Aproape că știu/cunosc sentimentul decolării când stomacul ți se urcă în gât. Ca și cum ai urca cu liftul de la parter la etajul 148. Am auzit că dacă nu prinzi loc la geam și e înorat e ca și cum ai călători cu trenul de mare viteză. Nu vezi aproape nimic. Poate deveni chiar enervant dacă stai lângă un copil cu figuri sau o bătrânică franțuzoaică.

Aproape că știu ce așteptări să am de la călătoria mea cu avionul. Poate din cauza asta nu am emoții, căci cred că știu ce mă va aștepta.

Până atunci, aștept să mă urc în tren să văd ce mai face „prietenul” Frank. Cu el timpul parcă trece mai repede. El e mereu acolo să manipuleze pe cineva pentru mine. Adică pentru el, dar așa ne place nouă să credem că toată lumea asta se învârte în jurul nostru, cum îmi place să cred că Frank face asta pentru mine… că suntem centrul de interes al universului.

Bine el e infinit și avem tot dreptul să credem asta.

Povestea merge mai departe, ca vântul din Vama Veche…

Ajuns în București, în Gara de Nord, cobor din tren și-l sun pe Țale. Stabilim să ne întâlnim la el la Conac. E deja a 2-a oară într-un interval foarte scurt când ajung la el. Dacă nu s-a plitisit de mine la 7500 nu a apucat să se plictisească el de mine nici ca musafir. Îl sun, stabilim și să merg la el.

Am ajuns la Păci, ploua încet și mărunt. Nu mă deranja deși aveam bagaje multe. Joi seara urma să merg la Workshop-ul lui Cristi  să prepar un smoothie cu fructe și pudră proteică de cânepă.

Vroiam să-mi las bagajul la Andrei și apoi mai vedeam.  Reușesc să mă sincronizez cu el și reușește să mă ia de la Păcii. Sora lui Ștefania a venit cu mașina.

Nici n-am intrat bine în casă, Cohones vine pe lângă noi să ne salute. Mă împrietenesc cu el punându-i de mâncare. Andrei în timpu’ ăsta, pune la spălat….

Da’ gata cu detaliile. S-au întâmplat multe chestii ciudate și unice. Dacă ești puțin atent la viață, totul poate deveni unic într-un fel sau altul.

Vineri – Ziua Plecării

Voi povesti câteva lucruri care par exagerate doar de dragul poveștii dar totul a fost real. Urmează să povestesc despre:

  • cum era să ratăm avionul și la dus și la întors,
  • cum era să pierd aparatul de 2 ori,
  • strategia mea de cursă care a dat greș,
  • cum ne-a oprit securitatea crezând că apa de cocos e bombă.
  • și altele 😀

 Eram în metrou. Trebuia să ajun la stația de metrou Izvor. Să livrez o Ultracomandă. Alexandra mă sună.

A: Ce faci?

Eu: În metrou. Merg să mă întâlnesc cu cineva.

A: Ok. Noi suntem deja aici.

Eu: Așa devreme? Ce o să faceți până la 19:00?

A: Păi avionul e la 17:00.

PANICĂ. PANICĂ. PANICĂ.

La asta nu mă așteptam. Știam că am citit o dată pe email, că  avionul e la 7 (19.00). Defapt era 17. Încep să-l sun pe Liviu să vină după comandă, la Izvor. Pe Iulian să mă aștepte la Pipera. Oamenii foarte amabili, mi-au făcut pe plac.

Cel mai repede a trecut drumul cu metroul. Am plecat la 16:12, de la Izvor, și am ajuns la și 20 în Pipera. Iulian cu Oana mă așteptau în mașină, vizavi de HelpNet. Mă uit după ei, îi zăresc și pornim la drum.

Dragoș, șoferul, accelerează până la prima cale ferată, unde desigur am prins barieră. Aici au trecut lungi 5 minute. Puteam să-mi aud inima cum îmi bate de emoții că nu vom ajunge la timp. Îm simțeam obrajii încinși de rușine. Nu scoteam niciun cuvânt. După ce a trecut o locomotivă, am pornit la drum.

Au urmat 18 km de viteză și aeroport-ul, unde, mi-am dat seama că lucrurile nu sunt chiar așa simple.

Aeroport

Încep cu concluzia. La aeroport, nu e ca la gară. Partea bună e că mergi cu biletul, nu mai e nevoie să stai la caserie ca să ți-l de cineva. Partea rea e că trebuie să:

1. Îți lași bagajul de cală (dacă ai);

2. Treci de securitate. Aici nu ai voie să ai arme la tine, lichide în bagajul de mână, ulei de cocos, unt de arahide sau apă de cocos. Așa cum am avut eu.

3. Control-ul vămii;

4. Control-ul biletului și al bagajului de mână înainte de a urca în avion;

5. Așezarea pe locul pe care l-ai rezervat/care ți s-a rezervat.

Prin toate astea am trecut și noi și totul a fost într-un sprint. Desigur că am avut apă de cocos/ulei de cocos/unt de arahide în bagajul de mână și toate mi-au fost confiscate și aruncate la gunoi. Strategia mea de nutrițe a fost aruncată la gunoi.

După aproximativ o oră toate astea nu mai contau. Eram deja în avion și povesteam cu Alexandra ca să treacă timpul mai repede.

Am ajuns în Barcelona după un zbor ce a durat 3 ore. A fost ca o călătorie cu trenul, deși „gara” diferă de la un mijloc de transport la altul.

Barcelona

Aeroport Barcelona

Aeroport Barcelona

Ajunși în Barcelona, mă minunez ca de tot ce văd. Statui, mozaicuri, palmieri și de cântecele „păsărilor” din copaci.

În timp ce Alexandra completa formularele pentru a închiria mașina, eu îi ceream detalii despre cursă lui Iulian. Mereu el își face temle mult mai bine decât mine. Primesc un profil al cursei, plastifiat și începem să povestim.

Obiectiv principal, obiectiv secundar, timpi anteriori, alergăm mult/putin? Relief… toate astea le-am discutat în parcarea aeroportului.

După ce am luat mașina și ne-am pus bagajele, Iulian bagă adresa de destinație în GPS și ne îndreptăm către pensiune. Alexandra sună proprietara și ea îi spune că trebuia să-i confirme un email și că pensiunea unde trebuia să stăm e rezervată daaar ne va face rost de alta și cheia de la ușă e sub un con între piscină și un cactus.

Înainte de a ajunge am oprit pe autostradă unde mi-am luat noua strategie de alimentație pentru cursă. Miere.

Ajungem în 30 de minute în zona de start a concursului. Pe o stradă pustie. Am intrat într-un sediu de poliție unde primim o hartă și câteva indicații. Polițiștii catalani ne-au ghidat către sala de sport unde se ridică kit-ul. Ajunși acolo, ni se spune că validarea înscrierilor se va face dimineață de la 6 la 6:59.

Nu am zăbovit foarte mult și am plecat către locul unde urma să dormim 2 nopți. Pensiunea noastră era pe un deal. Cam așa cum e Tâmpa. După câteva bâlbâieli am și găsit-o. Vreo 5 minute am căutat cheia, până ce a venit Alexandra să ne arata ea unde e. A mers direct la ea de parcă a mai fost pe acolo.

Pensiunea

Intrați în pensiune ne dăm seama că e foarte frig în ea șiii nici nu sunt calorifere pe pereți. Panică. 

Ne hotărâm să dormim cu toții în aceași cameră și eu mă uit într-un șifonier. Aici găsesc un calorifer cu 12 elemenți. E una dintre cele mai îmbucurătoare vești.

Ne lăsăm bagajele și ne pregătim să mâncăm. Am mâncat un orez delicios de la Iulian și niște guacamole. Lumea, viața e mult mai grozavă când ești sătul. Apoi am văzut să vedem ce peisaj frumos avem în preajmă și am deschis balconul să vedem luminițele orașului. Am mai zăbovit  prin casă și într-un final ne-am pus la somn.

 


Ziua cursei

 Între 6 și 6:45 trebuia să mergem după număr. M-am trezit, înaintea ceasului desigur, pe la 5:25. M-am schimbat, am mai mâncat niște orez și mi-am stabilit ultimele detalii înainte de cursă.

Am ajuns la concluzia că totul urma să fie simplu. Stau primii 30-35km în spatele primului alergător și ultimii 20 și ceva de km alerg să fiu primul, la fiecare 50 de minute să mănânc câte un gel. Simplu nu? Desigur că nu a fost așa…

După ce ne-am luat kit-ul foarte consistent, am alergat ușor către zona de start (2km). Aici mi-am lăsat hainele ce le aveam în plus și așteptam numărătoarea inversă. Primesc o frontală de la Iulian, o pun pe cap că toți o aveau așezată acolo și cineva începe să bombăne în Spaniolă.

Ultimele informații înainte de start. N-am înțeles o boabă.

După încă 3 minute ne-au dat drumul. Cam sec. Fără muzică, fără numărătoare. De parcă nici ei nu înțelegeau ce căutam noi acolo.

Cursa

Start – Km 28

După startul sec am început să-mi pun în aplicare strategia. M-am așezat în spatele primului, îi suflam în ceafă la propriu, și așteptam km 30 să îi dau drumu’ la alergare. Primii km mi s-au părut foarte alergabili. Mă simțeam puternic și ritmul era unul acceptabil. Pulsul îmi era scăzut, zâmbetul pe buze. După primii 10 km eram 3 persoane care conduceam cursa.

Eu nu am făcut decât să țin aproape și să le analizez stilul de alergare catalanilor. Cel care era primul era foarte bun pe plat/forestier în coborâre, și cel care era pe 3 era foarte bun pe coborâre/urcare abruptă. Știam cum să îi atac.

La km 21, cel de pe 1 rămâne în urmă, că a urmat o urcare iar cel de pe 3 rămâne cot la cot cu mine. Eu întrebam în posturi la ce km suntem. Am fost puțin cam dezorientat. Cei care nu știau engleză, se făceau că nu aud. Ceilalți îmi spuneau în spaniolă. După km 21 am început să conduc puțin cursa. Vreo 3 km. Apoi cel cu care am rămas mă întreabă în engleză, de unde sunt. Îi zic că din România, țara de unde e Ionuț Zincă. El mă întrebă dacă alerg la fel de bine ca el.

Aici a fost un fel de prag psihologic și pentru mine și pentru el. I-am răspuns că NU și atunci el a început să forțeze ritmul. Era cam tare pentru mine și în 3 km s-a distanțat la 2 minute. Luxul celui care e pe locul 2 știe la ce distanță e de locul 1.

Urma să mă apropi de km 30, dar trebuia să trec de plajă.

Am alergat 28 de km prin păduri pe trasee alergabile 95%. Dacă era o cursă de 28 de km 100%. Urma să ajungem la mare, pe care o zăresc în zare. Începuse să se facă cald și energia parcă mă părăsea. Mă bazam că-mi voi încărca bateriile văzând marea, dar nu a fost așa. Ajuns la ea parcă nici nu-mi puteam ridica privirea să o privesc, de parcă am făcut ceva greșit și nu vroiam să dau ochii cu ea.

Ajuns pe plajă îl văd pe cel de pe locul 1. E  încă la maxim 2 minute înaintea mea. Picioarele îmi sunt din ce în ce mai grele și parcă alerg pe o temperatură caniculară. Erau însă doar 15 grade. Eu mă simțeam epuizat și strategia mea era ca abia acum să încep „alergarea”.

Km 30 – Km 48

Ajuns în Cp-ul de la km 30, cu o mână îmi îndes mâncare în gură, cu cealaltă îmi torn cola pe gât. Întreb de cel de pe 1 câteva lucruri și când mă uit în spate, ajunge și cel de pe 3. Nașpa.

Simțeam Ură. Plec să nu-l mai văd, să nu mai văd pe nimeni. Odată ajuns de individ parcă am început să urăsc toți spaniolii. De cel de pe locul 1 nici nu mai zic. Dacă-l prindeam îl… depășeam. Nici gând.

Se pare că și strategia lor era tot așa să alerge a 2-a parte. Ei mai puteau. Eu nu.

Am avut chiar gânduri de 2 lei. Să mă pun în fund să mă odihnesc, să îl aștept pe cel de pe 4 să văd cât aveam în fața lui….etc.

Peisajul era superb dacă stau să mă gândesc, dar mă enerva orice. De ce mai trebuia să urcăm? De ce e așa cald? De ce se aude marea? De ce bate briza? De ce e așa frig? De ce e elicopterul ăla desupra noastră?

De ce vine ăla de pe 3 să mă depășească? A uite că m-a depășit. Cum poate să alerge așa?

Așa am ajuns pe locul 3. Cu nervi și cu multe întrebări.

Principalul efect al alergării e să te facă să-ți pui întrebări. Uneori ai noroc, prin alergare, să ajungi și la răspunsuri. Însă doar când ești la alergare de plăcere, la joging. Când ești într-o competiție nu ai timp de răspunsuri. Doar de ce vei face dacă cineva te ajunge din urmă, ce urmează să mănânci, cât mai ai până la final. Timpul cursei e pentru întrebări. Răspunsurile le primești când alergi, de plăcere, pe stadion sau cel puțin așa am simțit eu în cursa asta.

Au urmat dealuri și văi. Le număram și le excludeam. Încă 4, încă 3, încă…

„Waw ce foame m-a apucat pfffooaa noroc că mai am un baton în vestă. Mamă da ce foame îmi eeeee. Niciodată nu mi-a fost așa foame.” Vorbeam cu voce tare în timp ce depășeam tipii de la maraton.

„Cât poate să fie de bun batonul ăsta mmm…abea aștept să-și facă efectul, mmmm ce bune-s merișoarele astea, ce gust bun îi dau, chiar aveam nevoie de ceva amărui” îmi ziceam.

Mă săturasem de dulcele gelurilor și de efectul lor lipicios. Pe la km 40 parcă simțeam că mă iau crampele. Atunci mi-am băgat electroliți în apă și am încercat să mențin ritmul.

După ce mi s-a mai potolit foamea ajung la km 48 unde era un CP destul de mare. Mânc și aici cu 2 mâini, cu alte 2 beau chestii și o iau la vale. Pfoai ce bine e să fi burdușit. De mâncare. Și așa am reînceput să alerg. Recuperam încet încet din minutele pierdute.

Între „crizele” mele de foame și  alergat mai leneș, cel de pe locul 2 câștigase 10 minute. Cel de pe 1 nici nu-l mai luam în calcul.

Km 48 – Finish (km.63)

Mi-am reluat alergarea după km 51. După cum ziceam, am început să recuperez din minutele pierdute. Prea târziu totuși. Am alergat și am depășit foarte mulți participanți de la maraton, aveam o porțiune de traseu comună.

Eram mai fresh decât ei. Pe urcări alergam, pe coborâri… mi-ar fi plăcut să pot să alerg mai tare dar n-a mers.

Până la finish am recuperat 2 minute, dar n-a fost suficient. Am rămas pe 3 cu 6h48′. Mi-ar fi plăcut să scot 6 ore. Nu-s chiar atât de bun încă.

Finish-ul cam sec, puțină lume dar a fost cine a contat. Alexandra, Oana și Dragoș. Pentru ei eu am fost câștigătorul :D.

Mersi Oana, Dragoș, Iulian, Alexandra pentru aventură. A fost tare fain să fim acolo toți 5.

Am mers să-mi repar un deget, mi-am schimbat hainele și am mers să mânc un burger și să beau o bere. Au fost 3 beri.

Am ratat premierea și am întâlnit 2 românce care locuiesc în zonă. Am mai povestit cu ele și apoi am mers la cumpărături pentru cină. A doua zi urma să vizităm Barcelona.

Mi-am umplut vesta cu bere, pentru remineralizare, și am început să luăm Barcelona la pas. Știu că pozele fac o mie de cuvinte și oricum am povestit cam multe așa că le las pe ele să facă „treaba” în locul meu.

Nu ne-am învățat minte și la întoarcere, la aeroport, a existat un alt sprint după avion și implicit câteva momente de Panică! Panică! O parte a fost vina mea. Mi-am uitat aparatul în mașină, dar în cele din urmă am prins și avionul ăsta.

În excursia asta am prins cele două avioane care ne-au dus de la București la Barcelona și înapoi, dar nu am reușit să prind din urmă doi spanioli și așa am ieșit pe 3 în primul meu ultra în afara țării. Un rezultat care-mi confirmă că sunt pe drumul cel bun.

Pe curând, până la următoarea provocare!

De ce House of Cards e cel mai votat serial de pe IMDB
De ce Semimaraton Gerar nu e bun pentru Ultramaratoniști