Bloguri pe care le citesc

Știm deja cu toții că una din principalele noastre activități e să stăm pe net. Deși citim prea puțin (ceea ce e rău) ,ne uităm la TV din ce în ce mai puțin (ceea ce e bine) tot în fața calculatorului/laptopului putem pierde ore bune din cele 24.  Partea bună a timpului petrecut pe net e că găsești foarte ușor informații legate de hobby-ul tău, de jobb-ul tău sau pur și simplu de orice te interesează.

 

În acest articol îți voi prezenta blogurile persoanelor pe care le urmăresc cu interes. Savurez postările fiecărui sportiv, amator sau profesionist, exact cum savurez o prăjitură delicioasă. Citesc încet și încerc să extrag seva din fiecare articol știind că voi învăța câte ceva care îmi va fi de folos la următoarea cursă, la următorul antrenament sau lecțiile extrase din articole, mă vor ajuta în viața de zi cu zi.

Este un top atipic în care ordinea nu contează foarte mult, le-am numerotat după cum mi-au venit în minte. Sunt bloguri cu specific diferit, de la alergători montani la IronMani dar elementele care leagă toate blogurile sunt sportul și povestea care se află în spatele fiecărui sportiv.

Sunt persoane care m-au inspirat la un moment dat și pe care voi continua să le urmăresc cu interes și apoi să le depășesc performanțele.

Andrei Roșu – Exploring our limits

Andrei Rosu - Andreirosu.me

 

Andrei Roșu a avut un început rebel în viața de om matur, fiind membrul unei formații destul de populare la vremea ei. În același timp el a fost și unul dintre idolii adolescenților atât fete cât și băieți. După ceva timp s-a hotărât că vrea să fie o inspirație pentru mult mai multă lume. A început prin a se schimba pe el. 

Continuând cu pași mărunți a ajuns în 2010  să :

Lanseze blogul, să se antreneze. Apoi a slăbit 10 kg. De fapt a dat jos balastul ultimilor 10 an de stat pe canapea ( cum o spune chiar el).

A alergat primul maraton, cel de la Polul Nord. Apoi 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente. A intrat în cartea recordurilor cu asta. Mai multe despre Andrei Roșu, poți descoperi de pe site-ul lui AICI

Pe Andrei Roșu l-am întâlnit pentru prima dată la Semimaraton Intersport unde am fost foarte nerăbdător să-l întâlnesc. Am plănuit să fac o poză cu el de când am văzut că s-a înscris. Eram entuziasmat pentru că îi citeam articolele și sfaturile lui au fost foarte utile de fiecare dată când le-am pus în practică.

Pe scurt, pe AndreiRosu.Me, pe lângă evoluția lui ca persoană, ca sportiv, ca familist, găsești informații deosebit de utile dacă vrei să concurezi la un maraton, triatlon, IronMan, sau chiar Double IronMan, găsești sfaturi pentru a termina primul maraton, atât de nutriție cât și de antrenamente, găsești imboldul pentru a te scoate din casă atunci când ai nevoie de asta.

Exemple de articole de pe AndreiRosu.me

 

10 criterii in alegerea pantofilor de alergare.

17 greseli pe care le facem ca alergatori.

Povestea primului meu IRONMAN.

E unul din blogurile mele preferate, mărturisesc că nu ratez niciun articol, pentru că Andrei este o adevărată inspirație și informațiile pe care le postează provin în mare parte din experiență.

Andrei Roșu pe Facebook.

Gabriel Solomon – Sportiv de anduranță

 

 

De Gabi Solomon sigur ai auzit. Dacă nu, află că el este persoana care a alergat 213.75 km în 24 de ore non-stop, în scop caritabil. A fost la 33 de km de recordul mondial care e de 247.45 km. Evenimentul a avut  loc pentru a strânge fonduri, în cadrul Băneasa Shopping City în data de 26 mai 2012. Fondurile strânse au fost donate în beneficiul programului de reducere a mortalității infantile derulat de către Organizatia Salvati Copiii.

Ăsta e doar unul din lucrurile extraordinare pe care Gabriel le-a realizat.

Andrei Roșu spune de Gabi Solomon că:

Numele lui mai este legat fie de Transmaraton, fie de Ro Club Maraton, fie de TransRomaniaRun, fie de Gerar, fie de Cozia Mountain Run, fie de unele dintre sutele de site-uri si aplicații pe care le-a produs ca web developer… și lista ar putea continua aproape la nesfârșit . Atunci când nu organizeaza competitii, Gabi participa la ele si nu cred ca a ratat, in ultimii 3-4 ani, vreun eveniment intern de alergare (cros, maraton, maraton montan, ultramaraton), bicicleta, duatlon, triatlon etc. Si nu oricum, ci cu rezultate foarte bune (de exemplu, Gabi s-a clasat – impreuna cu echipa lui – pe locul 3 la Carpathian Adventure 2011, dupa ce a parcurs cu succes toate probele in aproape 45 de ore!).

 

Deși am auzit de Gabi la televizor în urmă cu 1 an 2, la fel ca pe Andrei Roșu, pe Gabi l-am văzut prima dată la SemimaratonIntersport în Brașov. Apoi la Transmaraton unde m-a selecționat ca voluntar pe bicicletă.

Pe site-ul GabrielSolomon.Ro găsești informații legate de cursele la care el participă, sau pe care le organizează, sau pe care le recomandă. Deci am  acoperit toate cursele din țară căci aproape orice cursă din țară e legată de numele lui Gabi. Activități outdoor care la fel, te vor scoate din casă. Deci Gabi te informează, te motivează și-ți dă și un șut în fund dacă e nevoie. Tu trebuie să faci partea cea mai simplă, să ieși din casă să alergi!

Exemple de articole GabrielSolomon.ro

 

Vino alaturi de mine în echipa oficială de pacemakeri Ro Club Maraton la RBBIM 2013!

Maratonist la orice vârsta – Apariţie Men’s Health august 2013

10 lucruri de care NU ai nevoie cand vrei sa alergi

 

Gabriel Solomon pe Facebook
 Florin Chindea – Running Blog

Florin Chindea

 

Florin s-a apucat de 2 ani de alergare și nu are de gând să se oprească prea curând din a face asta. Prima alergare a făcut-o în septembrie 2011 și a constat într-o tură de parc. După care a simțit că se sufocă și că moare. Din fericire a scăpat cu viață și a început să-i și placă. Așa suntem noi alergătorii spunem că nu mai facem asta în viața noastră apoi ne gâdilă în talpă și trebuie să facem ceva cu mâncărimea aia. Mai multe a spus chiar Florin încercând să răspundă la întrebările „Cum?” și „De ce?”

Pe Florin Chindea nu am avut încă plăcerea să-l cunosc personal dar cu prima ocazie sper să-l pot felicita pentru ambiția, voința, disciplina de care a dat dovadă în acești doi ani de zile.

Pe site-ul lui găsiți informații despre povestea lui. Cum au fost acești doi ani pentru el. Cum s-a transformat dintr-un iubitor al canapelei într-un om care poate alerga un maraton sub 3 ore 30 de minute, sau distanțe mai mari de un maraton. Pe http://florinchindea.blogspot.ro mai găsiți informații de la cursele la care a participat, cauzele care le susține, oamenii care-l inspiră, interiviuri pe care le-a acordat, sfaturi de cărți sau documentare pe care le-a citi/vizionat legate de alergare. O grămadă de informații chiar dacă ești la început sau chiar dacă  alergi de ceva vreme.

Exemple de articole Florin Chindea

 

Program de alergare pentru începători

Cum am slăbit 21 kg, cu poze

Energia pe care o folosim la alergare / Zone de intensitate cardiacă

 

Florin Chindea pe Facebook
Ciprian Bălănescu

Ciprian Balanescu

 

Ciprian Bălănescu este campionul național, după o cursă cot la cot  de Alex Diaconu, la triatlon. La câte performanțe are Ciprian îmi vine să-i spun domnul Ciprian Bălănescu sau nenea. Ultimul titlu e de vicecampion balcanic la triatlon. Ce să mai, o performanță destul de greu de egalat sau depășit.

Însă domnul Ciprian nu e doar un bun triatlonist ci și un excelent alergător montan, câștigând locul 2 la MPC anul trecut și multe altele. Dacă ești curios, o parte din rezultate le poți găsi AICI

Rezultatele nu pică din cer, nici chiar pentru el. Pentru a le dobândi, Ciprian se antrenează câte 4-6 ore pe zi, îmbinând la nivel de artă alergarea, bicicleta și înotul. E un exemplu, pentru mine, știind doar  de câtă dăruire trebuie să dai dovadă zi de zi, antrenament de antrenament.

 L-am văzut pentru prima dată pe Ciprian la MPC-2012 unde un coleg mi-a șoptit la ureche că el e foarte bun triatlonist. Nu-i cunoșteam pe atunci rezultate dar acum îl admir și am o dorință de a concura cu el într-o cursă de triatlon și de a-l învinge. Dacă nu în viața asta, poate în celelalte 8.

Pe site-ul lui  ( CiprianBalanescu.ro ) găsiți informații legate de cursele la care a participat; sfaturi pentru cei care practică triatlonul sau alergarea montană, rezultatele lui, știri care te țin la curent cu ceea ce se întâmplă în lumea triatlonului și în viața lui sportivă.

Exemple de articole CiprianBălănescu.ro
 

Karabulut, ce ti-am făcut!

Fă-mă mamă cu noroc…

Despre copii și bucurii

 

Ciprian Bălănescu pe Facebook

Alexandru Diaconu

alexandru diaconu

 

Alexandru mi se pare triatlonistul perfect. Are fizicul unui campion mondial ca al  oamenilor de oțel care participă la Kona, Hawai, are devotamentul caracteristic unui sportiv profesionist, are un blog care arată super și informații pe măsură. E o plăcere să-l vezi concurând chiar dacă va câștiga sau nu.

Pe AD îl poți vedea încurajându-te la diferite curse montane, căci îi place să facă asta destul de des, din câte am văzut. Eu l-am văzut la MPC și Brașov Maraton făcând asta. Aleargă 3-4 km apoi încurajează concurenții de pe traseu. Un gest de campion făcut de un campion. Sper să concurăm în cursa curselor, Kona desigur, la un moment dat. Până atunci îi doresc energie la antrenamente și să ne mai împărtășească câte un secret din viața lui de triatlonist din când în când.

Pe site-ul lui, AlexandruDiaconu.com, puteți găsi informații pentru triatlon. Citind, gustați din atmosfera unei curse, puteți chiar simții puțintel din emoția victoriilor lui. La fel de bine veți găsi sfaturi legate de înot, bicicletă sau alergat.

Exemple de articole de pe AlexandruDiaconu.com

 

Antrenamente pentru ape deschise efectuate in bazin

Brasov Triathlon Job

Race report Half Ironman Oradea

 

Alexandru Diaconu pe Facebook

 

Mihai Bărăctaru

Mihai Baractaru

 

Mihăiță e a treia persoană din „Sfânta Treime” a triatlonului românesc, alături de Alex și Ciprian. E cel mai tânăr dintre cei trei. El deține recordul național, de 9h30min la XMAN Romania, un fel de IronMan dar neacreditat. E prima persoană care cred că va participa la campionatul mondial de triatlon în Kona. 

Pe Mihai l-am întâlnit prima dată pe facebook, unde poza lui de profil mi-a atras atenția. Atunci am descoperit de recordul lui, de motivația lui. Apoi l-am întâlnit la Brașov Triathlon, la pasta party, unde s-a așezat direct în fața mea. A fost o surpriză extrem de plăcută si surprinzătoare pentru mine. Acum mi-a venit mie rândul să-i șoptesc celui care era lângă mine la ureche, „el e cel mai bun IronMan din țară”.

Pe site-ul lui MihaiBaractaru.com puteți găsi poveștile din punctul lui de vedere, sfaturi legate de înot, ciclism, alergare și câteva sfaturi legate de alimentație, suplimente, recuperare după efort.

Exemple de articole MihaiBaractaru.com

Ironman 70.3 Italy, Pescara

Inotul in ironman

Supermaraton Bekescsaba

 

Mihai Bărăctaru pe facebook

 

Andrei Gligor – Până în Sahara.

Andrei Gligor

Andrei Gligor este unul dintre top fundraiseri de la Transmaraton 2013 unde a adunat peste 7000 de ron, mai mult decât atât, este unul dintre top fundraiseri din țară. El a alergat pentru mai multe cauze sprijinindu-le cu succes.

Am avut și eu plăcerea să-l însoțesc pe o bucată de drum de la transmaraton, și să schimb câteva vorbe cu el. A doua zi alături de voluntari, de concurenții de la maraton și semimaraton și de persoanele care erau prezente pe Transfăgărășan l-am ascultat cântând.

Câte talente zac ascunse în omul ăsta? M-am întrebat.

Pe site-ul lui Andrei găsiți povești scrise cu mult suflet, ca un scriitor de mare succes despre cursele la care a luat parte, apariții media d’ale dânsului, mult mai multe detalii despre el, un jurnal de antrenamente și multe altele. Doar citindu-i articolele și urmărindu-i antrenamentele poți fi mult mai motivat să-i urmezi calea și să-l sprijini cu ocazia următorului proiect.

Exemple de articole scrise de Andrei Gligor

Transmaraton 2013  : Agonie și extaz

3 ani, 10.000 de km, un milion de emoții!

O oră de mișcare, o oră de viață

 

Andrei Gligor pe Facebook

 

Florin Simion – When you can’t walk anymore, start running!

Florin Simion

Florin este persoana cu cele mai multe maratoane din țară într-un an de zile. Este poreclit și omul care nu pierde nicio concurs, nicio alergare. Este organizatorul Time Trial Running, unde pe distanța de 5,7 km îți poți testa alergarea, ți-o poți îmbunătăți sau chiar stabili un nou record al traseului, săptămânal.

Alături de Florin Simion am alergat pentru prima dată la Gerar 2013 unde echipa lui ne-a învins cu 2 minute câștigând locul 4.

Florin dă impresia că doar asta face, aleargă și scrie. Blog-ul lui este updatat de 2-3 ori săptămână sau chiar mai des. Pe FlorinSimion.com vei găsi invitații la alergările din toată țara, informații în legătură cu traseele montane, și raporturi de cursă delicioase.

Exemple de articole Florin Simion

 

Time Trial Running – Editia a XII-a sau TTR de Duminica – Raport

Cu gandul la MPC 2013

Un vis devenit realitate -> Castigarea unui Maraton

Florin Simion pe Facebook
Adrian Ber – Trăiește provocarea

Adrian Ber

Adrian e omul care a alergat 123 de kilometri, nu de plat, ci pe doi munți ( crestele munților Făgăraș și Piatra Craiului ) în 25 de ore. La început i s-a părut o dorință care părea imposibil de atins dar în cele din urmă a terminat cel mai lung ultramaraton montan din România. Nu doar pentru orgoliul lui ci pentru o cauză. Adrian a alergat pentru „Pădurea copiilor”. Adrian e și câștigătorul primei ediții a Transmaratonului.

Alături de Adrian am alergat la MaratonBrașov. Nu știam asta. Am aflat la Transmaraton când l-am asistat o bucată de vreme de pe bicicletă. Sper să mai am ocazia să alerg alături de el într-o cursă viitoare.

Pe AdrianBer.ro puteți descoperi mult mai multe informații legate de Adrian și cauzele pe care le susține.

Adrian Ber pe facebook

 

 

 Florin Năstase – Soli Deo Gloria!

Florin Nastase - Kilimanjaro

Florin-Bogdan Năstase e câștigătorul ediției de anul acesta a Transmaratonului. În același timp e deținătorul recordului național pentru ultramaraton. O săptămână mai târziu reușește să cucerească Vf. Uhuru ( 5895 ) din masivul Kilimanjaro.

Două obiective în decurs de maxim o lună, pe care majoritatea dintre noi nu le putem face nici chiar într-o viață iar Florin e doar la începutul călătoriei. Deși Florin e un foarte bun alergător el este în primul rând un munțoman.

L-am cunoscut la o SemimaratonIntersport unde a fost voluntar iar apoi am alergat la crosul Universității din Brașov.

Ne-am dat add pe facebook apoi ne-am văzut la Transmaraton. Florin e persoana în care mă oglindesc foarte bine. Pare că avem aceleași lucruri în comun, ne preocupă aceleași obiective. Începând de la devoltare personală până la plecatul în lume și trăitul în sălbăticie. Un alt lucru pe care-l avem în comun e faptul că am copilărit amândoi în Valea Jiului iar în cele din urmă am ajuns în Brașov. Florin e persoana cu care mi-ar plăcea să câștig ediția de la anu’ a Maraton7500.

La Florin pe site  găsiți povestea călătoriilor și povestea proiectelor lui. Cum a cucerit diferite vârfuri, cum a câștigat sau participat la diferite concursuri de alergare montană.

Exemple de articole FlorinNastase.com

EXPEDIŢIE KILIMANJARO 2013

TRAVERSARE LANȚ CARPATIN ROMÂNESC – 2012

EXPEDITIE 2011 – MONT BLANC (4810M)

 

Florin Năstase pe facebook

 

Radu Milea – Orienteering and Mountain Running

 

Radu Milea - Radumilea.blogspot.ro

Radu Milea este un sportiv pur sânge. Practică orientarea si alergarea montană de la curse verticale până la ultramaratoane, făcând niște rapoarte de cursă tare faine.

L-am văzut prima dată pe Radu, la Ultraul din Ciucaș de anul trecut, pe care l-a și câștigat. Dacă reușește să se țină de antrenamente, cred că rezultatele, atât naționale cât și internaționale, nu vor întârzia să apară nici pentru el. Bine, deja rezultate naționale are, iar de curând a luat locul 2 la un semimaraton în Bulgaria. Deci încep și cele internaționale. După ultraul de anul trecut ne-am tot întâlnit la diferite curse prin țară ca Gerar, Semimaraton Intersoprt, Retezat Trail Race.

Cum nu putem ajunge la chiar toate concursurile din țară sau de afară, blog-ul lui Radu e perfect dacă ai ratat o cursă la care el a participat. Citindu-i rezumatul cursei e ca și cum ai fi fost acolo, alergând cot la cot cu el.

Exemple de articole RaduMilea
My Greek Tragedy
My first ultra
Persenk Ultra

 

Radu Milea pe Facebook
Hoinariii

Alexandru si Elena Fodor

Cred că „Hoinariii” e cel mai complet blog. După cum spuneam, ordinea nu are nicio legătură cu calitatea blogului. „Hoinariii” e blogu-ul lui Alexandru și Elena Fodor. Alex e „ciclistul care hăituiește alergătorii” cum își spune el în glumă. Elena e mama, alergătoare, biciclistă, cuceritoare de vârfuri și o inspirație pentru multe persoane.

Pe Alexandru l-am văzut pentru prima dată la RetezatTrailRace, primul meu concurs montan. Aici era un tip care alerga foarte bine, era în fața mea și…avea mâna rupta. Waw ăsta da șoc pentru mine să alerg cot la cot cu cineva cu mâna în gips. Cred că și dacă avea picioru în gips mă întrecea. Deci cred că te-am convins că Alexandru și Elena sunt foarte buni sportivi chiar dacă au o familie și jobburi obișnuite și timp limitat de antrenament, chiar când se antrenează ei?

Îți spuneam că Hoinarii e cel mai complet blog; spun asta pentru că aici găsești povești scrise într-un mod amuzant care curg foarte ușor deși articolele sunt consistente ca o pâine făcută în casă. Dacă vrei să citești povești de călătorie, de alergare montană, de mountain biking, de ski de tură, de triatlon,  de iron man, hoinarii le-au făcut pe toate.

Exemple de articole scrise de Hoinariii.

UTF 2013

Prima mea tura

Iron Man

O doamnee și câte articole faine mai sunt! Ăștia da HOINARI!

 

Altele : http://tanar-si-liber.blogspot.ro ( blog-ul lui Silviu Bălan ), http://inamicu-cpnt.blogspot.ro ( Site-ul oficial al lui Cornel Spiridon ), http://sisadventure.blogspot.ro/ ( Site-ul oficial al surorilor David ), http://www.liniadefinish.ro/ ( blog-ul lui Andreea Călugăru )

 

Astea au fost blogurile sau mai degrabă poveștile care le citesc cât de des pot, e modul meu constructiv de a pierde vremea pe net. Sper să-ți fie de folos iar dacă ai un blog sportiv care aparține unei persoane, pe care-l citești cu regularitate, de la noi din țară aștept să mi-l scrii printr-un comentariu și-l voi adăuga în post.

 

Cu sportivitate,

Robert H.

 

Ti-a plăcut articolul?
Mă poți sprijini pentru a scrie mai multe prin Patreon!
STOP! Pauză DE APĂ
Brașov Triathlon prin ochii și picioarele mele

Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://roberthajnal.ro/blog/2013/12/29/bloguri-sportive/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /srv/users/serverpilot/apps/roberthajnal-ro/public/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /srv/users/serverpilot/apps/roberthajnal-ro/public/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19